Acasă » PROCESE » Fostul subprefect de Cluj, avocatul Mihnea Iuoraș, condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare

Fostul subprefect de Cluj, avocatul Mihnea Iuoraș, condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare

Fostul subprefect de Cluj, avocatul Mihnea Iuoraș, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în dosarul ANRP. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat, astăzi, sentinţa în dosarul ANRP, în care sunt judecate mai multe persoane, între care fostul şef al ANI Horia Georgescu, foştii deputaţi Cătălin Theodor Nicolescu şi Marko Attila-Gabor, precum şi foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, între care avocata Ingrid Mocanu, pe care o vedeți des în ultima vreme la Antena 3 și România TV. Horia Georgescu şi Ingrid Mocanu au fost condamnaţi la câte 4 ani de închisoare. Marko Attila a primit 5 ani de închisoare. (Vedeți aici minuta integrală)

Cu privire la Mihena Iuoraș, care a făcut parte din Comisia pentru stabilirea despăgubirilor, instanța a hotărât: ”schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Iuoraş Mihnea Remus, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen.(…)

Condamnă pe inculpatul Iuoraş Mihnea-Remus la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p.

În baza art. 89 C.p. anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 şi 35 al. 1 C.p. prin sentinţa penală nr. 619/10.10.2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 53/A/16.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Constată că cele două fapte sunt concurente. În baza art. 38-39 C.p. contopeşte pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 619/10.10.2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 53/A/16.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 al. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea şi arestul preventiv de la 17.03.2015 la 09.07.2015 inclusiv. ”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!