Tribunalul Specializat Cluj și, în apel, Curtea de Apel Cluj au acordat, prin ordonanță președințială, despăgubiri provizorii victimei unui accident rutier, care avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală, înainte de finalizarea procesului pe fond.
Reclamanta, reprezentată de avocat Mădălina Dascăl, s-a adresat Tribunalului Specializat Cluj, cu o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, prin care a solicitat obligarea pârâtei, societate de despăgubiri, la plata unei despăgubiri provizorii, pentru acoperirea cheltuielilor aferente intervenției chirurgicale de care aceasta avea nevoie.
Reclamanta a fost victima unui accident rutier și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, astfel că a solicitat instanței de judecată să acorde, cu titlu provizoriu, despăgubiri materiale, reprezentând costurile acestei intervenții.
Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea reclamantei, reținând că “dacă s-ar aprecia că despăgubirea provizorie nu poate fi acordată pe cale de ordonanță președințială, aceasta n-ar putea fi acordată niciodată cu titlu provizoriu, iar art. 1387 alin. 3 Cod civ. ar rămâne fără aplicare, interpretare care desigur, nu poate fi primită”.
Reclamanta a arătat în cererea sa că, urmare a accidentului rutier în care a fost implicată, a suferit o vătămare corporală accentuată, care a necesitat o intervenție chirurgicală la membrul inferior. Ulterior, în urma investigațiilor medicale s-a constatat faptul că este necesară o nouă intervenție, care, neefectuată la timp poate conduce la complicații ireversibile asupra stării sale de sănătate.
Hotărârea pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj vine să transpună în practică un text de lege prea puțin utilizat și care permite acordarea despăgubirilor provizorii, inainte de finalizarea procesului principal, pentru situații urgente. Este bine cunoscut ca procesele având ca obiect obținerea de despăgubiri se întind pe perioade lungi, mai ales în acele situații în care în cauza se dispun efectuarea unor expertize de specialitate, iar cei care suferă sunt, în primul rând, victimele, care sunt nevoite să amâne anumite intervenții din cauza costurilor foarte mari. Tocmai pentru aceste situații, legiuitorul a prevăzut posibilitatea obținerii de către cel pagubit a unor despăgubiri provizorii, pentru acoperirea nevoilor urgente, cum este cazul de față, pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a rămas definitivă, Curtea de Apel Cluj respingând apelul formulat de societatea de asigurări Euroins.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

