Acasă » ȘTIRI » Cunoscutul preot Chris Terheș s-a înscris la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

Cunoscutul preot Chris Terheș s-a înscris la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

Cunoscutul preot Chris Terheș, președinte al Coaliției românilor din Statele Unite ale Americii și un critic virulent al DNA în vremea Codruței Kovesi, s-a înscris la Facultatea  de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca.

După ce a emis numeroase poziții cu privire la DNA și lupta anticorupție, Chris Terheș a decis să studieze dreptul. Și dacă tot este preot, a ales Facultatea de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” București.

Cristian Terheș a fost admis la forma de învățământ cu frecvență redusă (FR), cu media de admitere 7,3, constând în media de la examenul de Bacalaureat. Originar din Zalău, Terheș a emigrat mai demult în SUA, unde a devenit președintele Coaliției românilor, poziție din care ia poziții cu privire la lupta anticorupție din România. Anul trecut, chiar președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a avut o întâlnire cu Chris Terheș.

Forma de învățământ FR presupune cursuri în week-end-uri, odată la două săptămâni. Acest format este preferat de tot mai multă lume care are deja un job, dar vrea să studieze dreptul sau are nevoie de diplomă pentru a avansa în carieră, cum este cazul polițiștilor. Astfel că anul acesta s-au înscris la FR la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj mai mulți candidați decât cele 150 de locuri, fiind pentru prima dată când cel mai probabil nu va mai avea loc a doua etapă de admitere în cazul FR deoarece majoritatea celor înscriși sunt oameni hotărâți și nu proaspăt absolvenți de liceu care mai oscilează între facultăți.

La forma de învățământ ZI s-au înscris 137 de candidați, fiind dispobibile 200 de locuri. Pentru locurile care rămân neocupate se va organiza o nouă etapă de admitere.

Citește și

Un medic cu patru facultăți, șef de promoție la drept: ”Învățați mereu! Viitorul va fi foarte imprevizibil”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina