Acasă » ȘTIRI » Cum a scăpat șeful Protecției Consumatorilor Cluj de dosarul ”mafia cărnii”
Cristian Nicula (sursa foto ziuadecj.ro)

Cum a scăpat șeful Protecției Consumatorilor Cluj de dosarul ”mafia cărnii”

Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Nicula, a scăpat de acțiunea penală din dosarul ”mafia cărnii”, care a ajuns la judecată la sfârșitul lui 2014, pe motiv că ”faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege”

Numele lui Cristian Nicula fost implicat în mega-dosarul de spălare de bani și evaziune în industria cărnii, izbucnit în luna martie a anului trecut.  Cei aproape 30 de inculpați din dosar, între care patronii firmei de mezeluri Michelangelo, Sorin Seleșiu și Bogdan Curticiu, au fost trimişi în judecată, în 29 decembrie, de procurorii DIICOT, la Curtea de Apel București. Inculpații sunt acuzaţi că au prejudiciat statul român cu peste 24,6 milioane de lei, folosindu-se de evaziune fiscală, spălare de bani sau dare şi luare de mită.

Recent, comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Cluj, Cristian Nicula, a primit de la DIICOT rezultatul verificărilor. ”Astfel, prin adresa datata 23.12.2014 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie- Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in posesia căreia am intrat, mi se comunică “soluția clasării urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor constituire grup infractional organizat […], spălare de bani […] deoarece s-a apreciat ca faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege. De asemenea s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență[…] deoarece s-a apreciat că […] nu există un interes public în urmărirea acesteia”, se arată într-un comunicat transmis chiar de CRPC, semnat de Cristian Nicula.

Din comunicat rezultă că procurorii au dispus clasarea și renunțarea la urmărirea penală împotriva lui Nicula în baza literelor b. și c. de la Articolul 16 aliniatul 1 din Codul de procedură penală: b. fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege și c. nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea. La același articol, la litera a), mai există și varianta ”fapta nu există”, care însă nu apare în cazul comisarului șef Nicula.

Iată ce spun procurorii în comunicatul din decembrie despre un inculpat în legătură cu Protecția Consumatorilor: ”Cu privire la inculpatul Curticiu Bogdan-Radu s-a reţinut că în perioada 08-10.01.2014, a promis și apoi a remis unei persoane, comisar șef în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor cantitatea de 8 kg carne de porc cu scopul de interveni pe lângă o altă persoană din cadrul OJPC Bistrița spre a nu aplica o sancțiune contravențională, amendă, societății comerciale SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, pentru încălcarea unor prevederile legale privind modul de desfacere a produselor.”

În comunicatul CRPC, Nicula mai spune că a luat întotdeauna măsuri pentru protecția drepturilor consumatorilor. ”Așa cum v-am anunțat și în acel moment, nu am avut cunoștință despre existența vreunei grupări, cu atat mai mult să o fi sprijinit in vreun fel. Mai mult, prin prisma funcției detinute. atat de-a lungul timpului, cat si in prezent, am luat de fiecare dată măsurile legale care s-au impus in situația constatării unei încălcări a legislatiei in vigoare, in vederea protecției drepturilor consumatorilor.”, a precizat Nicula

Comunicatul DIICOT din 29 decembrie: un inspector și un medic de la DSV Cluj, trimiși în judecată

”Prin actul de sesizare s-a reţinut că în perioada 2012 – martie 2014, inculpatul Sileanu Andrei în calitate de administrator de fapt al mai multor societăţi comerciale împreună cu inculpatul Seleșiu Sorin – administrator al SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata Grumăzescu Daniela-Georgeta – administrator SC Gidacom SRL Iași și inculpata Drelciuc Ana – administrator al SC Medasimpex SRL Dumbrava Roșie, jud. Neamț, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat și ceilalţi inculpaţi. În cadrul grupului inculpatul Sileanu Andrei avea rolul de a achiziţiona bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către societatea comercială Michelangelo SRL (principalul beneficiar al mărfurilor) care la rândul său a livrat mărfurile către SC Gidacom SRL Iași și SC Medasimpex SRL Dumbrava Roșie, jud. Neamț livrare urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne și produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului.

De asemenea, Sileanu Andrei, în aceeaşi perioada, în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale sus menţionate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile, cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii intracomunitare de bunuri (carne și produse din carne) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale – plata TVA datorat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 lei, reprezentând TVA ca urmare a comercializarii pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare. Totodată inculpatul a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 lei lei (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăților comerciale pe care le controla, operațiuni efectuate cu scopul de a ascunde proveniența ilicită.

Cu privire la inculpaţii Aldulescu Ştefan, Malciu Răzvan Gabriel, Sileanu Nicoleta Gabriela, Berbecaru Nicoleta Mariana, Calotă Andrei Valentin, Ciocoiu Cristian Mirel, Mocanu Dolores, Păun Ştefan, Lincă Cezar, Păun Mihaela, Csete Levente, Petrița Eugenia, Panc Aron-Marin , Micle Ioan-Dorin, Onica Nicolae-Marius, Chiriță Oana s-a reţinut că în perioada 2012 – martie 2014 au sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpații Sileanu Andrei și Seleșiu Sorin, prin aceea că au ajutat membrii grupului să eludeze plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat și să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Micle Ioan-Dorin, s-a reţinut că în perioada noiembrie – 15 decembrie 2013 și februarie – martie 2014, în calitate de funcționar în cadrul AJFP Bihor, în baza aceleași rezoluții infracționale în mod repetat a primit suma totală de 7500 lei cu scopul de a nu evidenția în baza de date transporturile de carne provenită din achizițiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inc. Sileanu Andrei.
Referitor la inculpatul Onica Nicolae-Marius, din probele administrare s-a stabilit că în luna decembrie 2013 și ianuarie 2014, în calitate de şef PPF în cadrul ITPF Oradea – Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, jud. Arad, în mod repetat a primit suma totală de 19600 lei cu scopul de a nu evidenția în baza de date transporturile de carne provenită din achizițiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inc. Sileanu Andrei.
În ceea ce le priveşte pe inculpatele Curticiu Ioana-Doina şi Păcurariu Nora-Anamaria s-a reţinut că au pus în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoșteau că sunt alterate și cu perioada de valabilitate depășită, fiind vătămătoare sănătății.

Referitor la inculpatul Ghîț Ionel-Călin, din probatoriul administrat a rezultat faptul că în calitate de medic veterinar oficial în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, contrar atribuțiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparținând SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate și cu termenul de valabilitate expirat şi a omis sa indisponibilizeze o cantitate de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Lucaciu Olimpiu-Mircea, s-a reţinut că în calitate de inspector în cadrul DSVSA Cluj cunoscând că, la solicitarea organelor judiciare, urmează a se efectua un control la SC Michelangelo SRL, a comunicat acest lucru inculpatului Curticiu Radu-Bogdan cu privire la controlul care urma să fie efectuat şi i-a asigurat acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa alterată”, se arată într-un comunicat al DIICOT.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina