CFR 1907 a intrat în insolvență. Hotărârea va fi atacată

Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj a ajuns din Liga Campionilor în insolvență de la Tribunalul Specializat Cluj. Instanța a admis astăzi cererea de intrare în insolvență a societății care deține echipa de fotbal.

Tribunalul Specializat (Comercial) Cluj a admis în aceeași zi declarația de abținere a judecătoarei Maria Botiș și cererea de intrare în insolvență a clubului CFR. După ce a fost admisă declarația de abținere de către judecătorul Iulian Păcurar, dosarul a intrat în sistemul de repartizare aleatorie și a ajuns la judecătorarea Voichița Grunea.

”Declarația de abținere a fost judecată de completul următor, iar cererea de intrare în insolvență de către un complet ales prin repartizare aleatorie. Cererea a fost admisă”, a declarat președintele Tribunalului Specializat, judecător Flaviu Moțu, care este și purtătorul de cuvânt al instanței.

La termenul de ieri, când s-a formulat declarația de abținere, au fost prezenți și reprezentanți ai firmei de impresariat TG World, care contestă intrarea în insolvență pe motiv că își va primi mai greu cei peste 300.000 de lei câștigați prin sentință definitivă în alt proces. La judecarea cererii de insolvență de către noul judecător, avocații firmei nu au mai fost prezenți. ”Nu am fost citați prin nicio cale. Vom ataca hotărârea de intrare în insolvență”, a spus avocatul Călin Iuga.

Instanța a desemnat casa de insolvență RTZ Partners ca administrator judiciar al clubului CFR. ”Ne bucurăm că am fost aleși. Nu cunoaștem încă situația clubului. Am depus ofertă pentru că este o societatea mare care intră în targetul nostru”, a spus Răzvan Zăvăleanu, practician în insolvență și managerul RTZ.

Comments

comentarii

Comisia Europeană confirmă un deficit mai mare decât anunțase Guvernul pentru 2024. Analiștii se așteaptă la creșteri de taxe.... Citește mai mult
Spiritul întreprinzător și sprijinul acordat mediului de afaceri au fost recompensate cu diplome la Gala „Club Antreprenor Ediția XX”.... Citește mai mult

Lasă un răspuns