PROMO

Fanii UNTOLD pot dona pentru renovarea spitalelor din România

FANII UNTOLD POT DONA ÎN ACEST AN LA FESTIVAL PENTRU PROIECTUL ,,SPITALE PUBLICE DIN BANI PRIVAȚI “,CAMPANIE INIȚIATĂ DE ACTORUL CODIN MATICIUC ȘI FUNDAȚIA METROPOLIS UNTOLD continuă tradiția de a le oferi fanilor șansa să contribuie la cauze sociale care vin în ajutorul celor din jur. Astfel, în acest an, odată veniți la festival, fanii pot face fapte bune susținând proiectul ,,Spitale publice din bani privați”, proiect inițiat de actorul Codin Maticiuc și Fundația Metropolis.  Astfel, cei care își doresc să se implice pot contribui la renovarea spitalelor din România, inițiativă pornită de Codin Maticiuc și Fundația Metropolis încă din …

Citește mai mult

Farmec a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele 6 luni

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele șase luni din acest an, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost impulsionat de vânzările pe categoriile face care și curațenie, al căror volum cumulat a reprezentat aproximativ jumătate din cifra de afaceri, realizată în perioada ianuarie-iunie. Vânzările de pe categoria face care au ajuns la suma de 32,5 milioane de lei, cu 11,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent, iar produsele de curățenie au înregistrat vânzări de …

Citește mai mult

Accesul la UNTOLD 2021 doar cu certificatul digital EU COVID-19 sau cu testare rapidă antigen

ACCESUL LA UNTOLD 2021 SE FACE DOAR CU CERTIFICATUL DIGITAL EU COVID-19 (GREEN PASS) SAU TESTARE RAPIDĂ ANTIGEN. UNTOLD ESTE PRIMUL EVENIMENT DIN ROMÂNIA CARE PERMITE ACCESUL EXCLUSIV CU GREEN PASS SAU TESTARE RAPIDĂ ANTIGEN Fanii UNTOLD vor putea intra în acest an în perimetrul festivalului doar cu Certificatul Digital EU COVID-19 sau cu testare rapidă antigen. În acest fel, organizatorii UNTOLD își păstrează angajamentul de a face unul dintre cele mai sigure evenimente din Europa, care să devină un model global. Astfel, participanții se vor afla în cel mai sigur loc din România, în cele 4 zile de festival. …

Citește mai mult

Magia UNTOLD 2021 prinde contur: A început construcția celui mai mare festival din Europa (A)

Organizatorii UNTOLD au început construcția celui mai mare festival din Europa organizat în acest an, festival la care sunt așteptați cei mai buni DJ-i ai lumii, artiști și trupe de renume naționale și internaționale. Mai sunt 17 zile până când ținutul magic din inima Transilvaniei își va deschide porțile pentru toți cei care vor să îi descopere secretele. Producția celei de-a 6-a ediții va fi una cu adevărat impresionantă, din toate punctele de vedere, de la decoruri, la poveste, personaje, dansatori, artiști și fani din întreaga lume. Cele 7 scene ale evenimentului vor dezvălui tărâmul magic UNTOLD și conceptele sale …

Citește mai mult

E-cont – Dosarul digital al cetățeanului pe e-primariaclujnapoca.ro

Primăria folosește noile tehnologii pentru a face din Cluj-Napoca un oraş mai „inteligent” în termeni de soluţii pentru multiplele probleme care apar într-o aglomerare urbană, dar şi pentru a da prilejul cetăţenilor să se exprime şi pentru a le oferi soluţii eficiente în relația cu administrația publică locală. Începând din aceast an, Primăria Cluj-Napoca extinde comunicarea digitală cu cetățenii prin intermediul E-cont – Dosarul digital al cetățeanului pe e-primariaclujnapoca.ro. Clujenii își pot crea astfel un cont de comunicare digitală a documentelor în relația cu Primăria pe www.primariaclujnapoca.ro la secțiunea Administrație / Servicii online./Taxe și impozite. Acesta este în fapt contul utilizatorului și permite …

Citește mai mult

Programul pe zile la UNTOLD 2021! (A)

Mai sunt 21 de zile până se deschid porțile celui mai așteptat festival de muzică din Europa în 2021, UNTOLD. Organizatorii au pregătit surprize și experiențe unice pentru cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 9 și 12 septembrie la Cluj-Napoca. Peste 200 de DJ-i, artiști și trupe de renume internațional și din România, printre care David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Steve Aoki, Ofenbach, Sam Feldt, Paul van Dyk, Parov Stelar, The Script sau Tyga vor face show-uri speciale în cele 4 zile de festival.  Fanii pot consulta acum programul pe zile, cu line-up-ul …

Citește mai mult

ELEMENTUM, festivalul pentru familii, revine cu o mini-ediție

Au luat o pauză forțată, dar acum a venit momentul să se reunească: apă, aer, foc, pământ! Cele patru elemente ale naturii, alături de elementul ”bonus”, suflet, transpuse în activități pentru cei mici și cei mari, revin, așa cum vă promiteam (în primăvară), în cadrul unei MINI ediții ELEMENTUM Fest. Sâmbătă, 28 și duminică, 29 august, între orele 11.00 și 23.00, la Lake View – Beach, Burgers & Bar (lac Someșul Cald), ne vom bucura, din nou, de natură și de timpul petrecut împreună. Și, pentru că este un MINI festival pentru familii, am gândit activități variate care se vor …

Citește mai mult

Peste 200 de artiști fac parte din line-up-ul UNTOLD. Vezi noutățile! (A)

PESTE 200 DE ARTIȘTI FAC PARTE DIN LINE-UP-UL CELUI MAI AȘTEPTAT FESTIVAL DE MUZICĂ DIN EUROPA, UNTOLD  Mai sunt doar 28 de zile până la cel mai așteptat festival de muzică din Europa, UNTOLD. Organizatorii vin astăzi cu noi surprize în line-up-ul festivalului. Pe scena principală fanii vor putea să-i vadă și pe: Paul van Dyk, Sam Feldt, Fedde le Grand, Tujamo, Danny Avila, Kungs, Ofenbach, Vintage Culture, Tchami, Vama și Subcarpați. Ei se alătură unor nume mari de artiști și DJ-i anunțați până acum de către organizatorii UNTOLD: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, …

Citește mai mult

Central Park Wine Festival revine în Cluj-Napoca: final de august cu vin, muzică și show-uri spectaculoase! (A)

Sfârșitul verii aduce din nou în Cluj-Napoca unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate culturii vinului: Central Park Wine Festival. În perioada 26 – 29 august 2021 vino în Parcul Central să parcurgi drumul magic al vinurilor românești și internaționale – din vie și până în pahar. Central Park Wine Festival este evenimentul care creează în centrul orașului o oază de liniște și de cultură prin îmbinarea distracției cu o componentă premium, educativă, unică. Organizatorii vor contura în Parcul Central Simion Bărnuțiu o hartă a celor mai renumite vinuri din România și din străinătate, adunând în orașul tău de suflet …

Citește mai mult

Artiști noi în line-up-ul scenelor GALAXY ȘI ALCHEMY de la UNTOLD

Organizatorii UNTOLD aduc și în 2021 nume reprezentative pentru genurile muzicii underground. Charlotte de Witte, Claptone, Seth Troxler, Caspa, Cellini, Colyn, DJ Snow & MC Agent, DJ Shiver și mulți alții urcă între 9 și 12 septembrie pe scenele Alchemy și Galaxy și completează astfel line-up-ul excepțional pentru cea de-a șasea ediție UNTOLD. UNTOLD găzduiește în fiecare an în România artiști și DJ-i de renume din toată lumea, pe toate scenele festivalului și reprezintă cu succes genuri muzicale din diverse stiluri, de la trupe live la seturi de excepție electronice, EDM, techno, tech-house, house, deep house, drum&bass, dubstep, grime, trip-hop, trance, tribale, pop, …

Citește mai mult