fbpx

A doua stagiară din Cluj din topul național al admiterii lucrează într-o firmă din Capitală

Gabriela Dănilă, a doua absolventă de Cluj din top 10 de la admiterea de anul acesta în avocatură, este junior lawyer într-o firmă cu sediul central în Capitală și cu birou regional la Cluj. Aceasta a povestit pentru Clujust.ro cum a fost pentru ea experiență căutării unui maestru și a găsirii unui loc de muncă.

gabriela danila (1)Cum ai inceput cautarea de maestru?

După ce s-au publicat rezultatele oficiale ale examenului de intrare în profesie am avut nevoie de aproximativ o săptămână pentru a-mi seta niște obiective și priorități pentru următorii ani și de abia după această perioadă am început să mă gândesc că am nevoie de un maestru. Mi-am făcut o listă cu societățile/persoanele cu care mă simţeam compatibilă și am început să trimit mailuri și să mă interesez în ce măsură erau deschise poziții pentru avocați stagiari.

Cate CV-uri ai depus?

Am depus 2 CV-uri, unul dintre ele fiind chiar la societatea unde lucrez.

Au fost avocati sau firme care te-au contactat ei dupa ce au vazut ca ai intrat printre primii din tara?

Da, am fost contactată în baza unor recomandări ale unor profesori de la Facultatea de Drept UBB, dar cred că a contat foarte mult și poziția pe care am ocupat-o în ierarhia generală.

La cate interviuri ai fost?

Am fost la doua interviuri.

Imi poti spune cateva metode de selectie prin care ai trecut?

Am avut un interviu cu avocatul coordonator al biroului regional al societăţii în care activez. În situația mea a contat foarte mult faptul că am participat în anul 2014 la programul de practică structurat ca o şcoală de vară, un program destinat studenților care au terminat anul 3. Timp de 2 luni am făcut practică la biroul de la Cluj-Napoca, iar ulterior am mai colaborat câteva luni cu societatea. Cred că aceasta a fost metoda de selecție în cazul meu, deoarece am avut ocazia să arăt în perioada de practică că îmi doresc să învăț și să mă perfecționez și că mă pot adapta ritmului de lucru dintr-o societate de avocatură de top.

Ai intrat intr-o societate mare de avocatura, cu sediu central la Bucuresti. Este important pentru tine asta? Crezi ca ora se da de la Bucuresti?

Pentru mine este o reușită faptul că sunt avocat stagiar în cadrul acestei societăţi, deoarece mi-am dorit foarte mult să lucrez aici. Am învățat foarte multe lucruri în perioada de practică și mă bucur că am ocazia să evoluez profesional sub îndrumarea unor avocați foarte bine pregătiți care sunt dispuşi să transmită mai departe din experienţa lor.

În ceea ce privește avocatura de business, societățile de avocatură din București reprezintă cu siguranță un etalon pentru celelalte centre regionale și ca efect al faptului că orașul este capitala României și beneficiază de o mai mare vizibilitate în acest domeniu.

Cum au fost primele zile la lucru?

Eu am început să lucrez in 2 noiembrie, deci sunt încă în perioada de acomodare în care particip la traininguri și asimilez informații referitoare la organizarea societății. Oricum, latura practică a dreptului este mult mai complexă decât ceea ce am învățat în facultate și abia aștept să învăț să aplic cât mai eficient ceea ce am studiat timp de 4 ani.

Comments

comentarii

Un bărbat din Cluj acuzat de șantaj, violarea vieții private, lovire și fals informatic a fost arestat preventiv. El a amenințat o femeie cu publicarea unor imagini intime, obținând astfel 12.000 de euro.... Citește mai mult
Teribilism! O tânără a fost surprinsă de camerele de supraveghere dintr-un autobuz CTP cum se enervează şi sparge cu piciorul uşa autobuzului.... Citește mai mult

Lasă un răspuns