Procuror Antonia Diaconu: ”ceva merge foarte prost in sistemul nostru de educație”

În contextul disputei dintre vaccinați și nevaccinați, procurorul Antonia Diaconu din Pitești scrie că ”poate ar trebui să învățam copiii să gândească, să aibă noțiuni de educație juridică, sexuală, să știe să trăiască in societate și să protejeze mediul înconjurător. Să nu mai devină adulți care văd doar conspirații.”

”Cunosc oameni educați cu diverse profesii importante pentru societate, cunosc studenți care ar trebui sa conteze in viitor pentru aceeași societate și care se opun vaccinarii. Nu as putea spune ca la ei e vorba de lipsa de educație/ Motivele invocate – e o conspirație( asta e cel mai socant), sunt multe efecte adverse, cineva vrea sa câștige bani de pe urma noastră. Efectiv rămâi fără cuvinte. Oamenii ăștia nu se pot rupe de o mentalitate aferentă unui om care a făcut doua clase. Ei pot citi, pot in principiu înțelege un text, se pot documenta, ar trebuie sa aibă măcar nivelul de educație necesar care, atunci când ceva nu aparține de domeniul tău, sa te facă sa apelezi la specialiști. Dar nu, ei vorbesc de oculte, conspiratii, bani, interese. Și raporteaza tot la țara noastră, uitând ca boala asta a afectat muuuulte tari și MILIARDE de oameni s-au vaccinat, n-au avut efecte adverse, nu le-au crescut solzi, ci doar își văd de viata lor normal. O normalitate care noua, ăștia deștepți din sud estul Europei ne este din ce in ce mai departe.

Cunosc de asemenea oameni educați care s-au vaccinat și nu au putut ajunge la spital sa-și trateze propriile probleme nelegate de Covid și și-au riscat viata pentru ca pur și simplu sistemul sanitar e sufocat de cei care aleg sa trăiască o conspirație ce li se pare poate palpitanta și le mai anima viata. Nu-i așa ca te simți important când tu ești mai deștept decât miliarde de oameni și vezi dincolo de minciunile Ocultei mondiale? Nu pare ca trăiești un serial Netflix?

Cunosc studenți vaccinați revoltați ca nu pot merge la facultate, ca nu pot învața, care își fac probleme ca vor acumula lacune și nu vor deveni profesioniști buni.

Cunosc oameni care ar vrea sa meargă la teatru, ar vrea sa se întâlnească cu prietenii, ar vrea sa călătorească, dar nu prea le mai iese pentru ca ceilalți, mai mulți din păcate, au DREPTURI și numai ale lor contează. Nu ma lasă sa intru acolo ca sunt nevaccinat- ii dau in judecata, ma pun sa stau in carantina când ma întorc in țara- ii dau in judecata, nu- mi dau loc in cămin ca nu m-am vaccinat- ii dau in judecata, nu ma lasă sa-mi beau berea in club- ii dau in judecata. Ce dacă am ales sa trăiesc in societate si deci sa conteze si cei de lângă mine, eu, fiind mai deștept, trebuie sa am prioritate. S-au vaccinat miliarde, circula videoclipuri pe net de la ATI cu oameni chinuindu-se sa respire lângă un cadavru care a pierdut lupta cu viata …Aia-s prosti, nimic nu-i adevărat, imaginile sunt trucate, cineva a primit bani mulți pentru asta…

Concluzia ar fi ca ceva merge foarte prost in sistemul nostru de educație. Poate ar trebui sa ne concentram și pe altceva, nu doar pe memorare, poate ar trebui să învățam copiii să gândească, să aibă noțiuni de educație juridică, sexuală, sa știe sa trăiască in societate și sa protejeze mediul înconjurator. Sa nu mai devină adulti care văd doar conspiratii, nu pot face diferența între realitate si fantezie si pentru care binele propriu e primordial.”, a postat procurorul Antonia Diaconu.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns