Avocata Gabriela Culda, doctorandă la Facultatea de Psihologie a UBB, a prezentat singura lucrare din România la Conferința anuală a Asociației Europene de Psihologie și Drept. ”Mintea noastră nu ne spune întotdeauna adevărul”, spune Culda.

Conferința anuală a Asociației Europene de Psihologie și Drept (European Association of Psychology and Law – EAPL) reunește specialiști ai psihologiei judiciare cu practicieni ai dreptului din întreaga lume. Anul acesta, a avut loc în Belgia, orașul Mechelen, participând peste 200 de specialiști: criminologi, psihologi, avocați, ofițeri de poliție, experți judiciari în credibilitatea martorilor sau în tehnici de interveviere a suspecților etc.

În cadrul conferinței se prezintă lucrările de cercetare ale participanților, se organizează debate-uri științifice și prelegeri pe teme de actualitate. Lucrările științifice sunt acceptate în urma unei evaluări ce are loc cu câteva luni înainte.

Singura lucrare acceptată din România s-a intitulat: Intuitive cognitive style facilitates the use of heuristics in case of rape evaluations (Stilul cognitiv intuitiv predispune la folosirea euristicilor în evaluarea violului)

Studiul a fost realizat de doctoranda Gabriela Culda în colaborare cu un coleg doctorand, Răzvan Jurchiș, cu prof. univ. dr. Adrian Opre și prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Datorită colaborării strânse între conf. univ. dr. Laura Visu-Petra din cadrul Facultății de Psihologie UBB cu Asociația Europeană de Psihologie și Drept, Conferința Anuală din 2020 va avea loc la Cluj-Napoca. ”Va fi prima dată când se va întâmpla asta și vor fi prezenți la Cluj cei mai buni specialiști ai psihologiei judiciare. Sperăm ca până atunci să existe o deschidere mai mare în acest domeniu și să se înțeleagă utilitatea lui și în țara noastră.”, ne-a spus Culda.

Clujust.ro i-a adresat două întrebări autorului principal al lucrării :

Despre ce este lucrarea prezentată la conferință?

Știu că titlul sună complicat, însă doar pentru că e formulat în limbajul de specialitate. Încerc să explic pe scurt ce am cercetat de fapt:

1. Noi procesăm informația uneori intuitiv, alteori analitic. „Mintea” noastră folosește aceste două tipuri de procesări. Într-un model teoretic, spunem că Sistemul 1 este cel intuitiv, Sistemul 2 este cel analitic. Inițial, informația trece prin Sistemul 1. Unori ajunge, alteori nu ajunge în Sistemul 2. Procesarea intuitivă se întâmplă instantaneu, inconștient, nu are nevoie de efort sau motivație și nu depinde de intelect. Procesarea analitică solicită efort, concentrare, se întâmplă mai lent, este reflexivă și guvernată de reguli. De exemplu, o primă impresie se formează prin procesare intuitivă, un text argumentativ solicită procesarea analitică. Toți oamenii folosesc ambele tipuri de procesari, însă, unii dintre noi suntem predispuși la a procesa informația intuitiv, iar alții analitic. Specialiștii din domeniul psihologiei cognitive au elaborat un test foarte scurt și elocvent care măsoară rapid tendința noastră reflexivă/analitică. Una dintre întrebările testului este următoarea ”O bâtă și o minge (de baseball) costa 1,10$. Bâta costă cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costă mingea?” La o primă procesare, sistemul intuitiv vine cu un răspuns impulsiv în mintea noastră. Acel prim răspuns este greșit. Mintea noastră nu ne spune întotdeauna adevărul. Doar cei care procesează analitic informația pot ajunge la soluția corectă. Este de menționat aici că, abilitatea analitică nu este aceași cu inteligența. Sunt două capacități diferite. Procesarea analitică nu este despre capacitatea de a analiza, ci despre tendința de a o face. Până aici, sper că s-a înțeles despre ce vorbim când ne referim la ”stilul cognitiv intuitiv”.
2. Euristicile sunt procesări rapide și distorsionate ale informației ce fundamentează luarea deciziilor și estimările frecvenței evenimentelor. Un exemplu de euristică este cea a disponibilității. Cu cât este mai disponibil un eveniment în mintea noastră (și deci, îl putem accesa mai ușor și mai rapid), cu atât îl considerăm mai probabil. De exemplu, dacă evaluăm la un moment dat probabilitatea unui incendiu de a avea loc, obținem o anume estimare. Dacă reevaluăm această probabilitate după ce a avut loc un incendiu despre care s-a vorbit timp de o lună la televizor, estimarea va crește considerabil. A crescut probabilitatea incendiului de a avea loc pe parcursul acestei luni? Statistic, sigur că nu. Însă pentru mintea noastra, da. Așa operează euristica disponibilității. Aceste cercetări țin de psihologia evaluării riscului. O altă euristică este cea afectivă. De multe ori, deciziile noastre sunt influențate de ceea ce simțim (de emoții). De cele mai multe ori, nu este conștientizată această influență. Un caz particular de euristică afectivă este ”substituția de atribuire”. Se produce atunci când trebuie să răspundem la o întrebare complexă, încărcată afectiv. Sistemul nostru intuitiv răspunde la una mai ușoară pretinzând că a răspuns la cea complexă. Am să exemplific cu perechile de întrebări din cercetarea noastră. Când am întrebat participanții ”Cum ar trebui să fie pedepsit violul?”, cei ce tind să proceseze intuitiv, au răspuns la întrebarea (afectivă și mai ușor de evaluat) ”Cât de puternic e resentimentul meu față de viol?”. În același fel, cand am întrebat ”Care este probabilitatea ca o fata de 18 ani să fie violată?”, cei ce au procesat intuitiv, au răspuns la întrebarea ”Cât de rău este ca o fată de 18 ani să fie violată?”. Așa funcționează sistemul intuitiv în prezența euristicii afective.
3. Cercetarea noastră a arătat că persoanele predispuse la folosirea sistemului intuitiv pun semnul egalității între evaluarea frecvenței infracțiunii (probabilitatea ca un viol să se întâmple) și pedeapsa stabilită pentru infracțiune. Astfel, participanții care procesau intuitiv, dacă considerau violul foarte probabil, atribuiau și o pedeapsă mai mare, iar dacă îl considerau mai puțin probabil, atribuiau o pedeapsă mai mică. Această corelație nu a fost prezentă la participanții ce tind să proceseze informația analitic. Cu alte cuvinte, persoanele mai reflexive, evaluează probabilitatea evenimentului independent de distorsiunea afectivă și stabilesc pedeapsa independent de frecvența presupusă. Așadar, printre răspunsurile analiticilor puteam găsi estimări mari ale probabilității și pedepse mici, sau dimpotivă, estimări mici ale probabilității și pedepse mari: pur și simplu nu exista asociere între frecvență și pedeapsă.

Care este obiectul psihologiei judiciare?

Domeniile psihologiei judiciare sunt foarte diverse și interesante. Ce am prezentat noi face parte dintr-o linie de cercetare ce se concentrează pe distorsiunile de procesare ale informației în relație cu deciziile din dreptul penal. S-au realizat foarte multe studii pe această temă. S-au obținut rezultate clare ce arată probabilitatea mult mai mare ca un inculpat să fie declarat vinovat dacă este judecat de același judecător care l-a arestat preventiv față de aceleași situații în care judecătorul ce stabilea măsura preventivă este altul decât cel ce stabilea vinovăția. Se studiază de asemenea distorsiunile de confirmare, și anume felul în care mintea noastră procesează selectiv informația în funcție de părerea pe care ne-am format-o deja despre caz. Toate aceste distorsiuni sunt cercetate pe jurați, martori experți și judecători. Și sunt perfect normale, având multe beneficii în termeni de viteză de procesare și lipsă de efort. Așa funcționează mintea noastră pentru a ne face mai ușoară adaptarea. De cele mai multe ori, stereotipul pe care-l folosim pentru a eticheta un infractor ne ajută (evităm pericole), dar nu trebuie să uităm că uneori greșim. Aceste greșeli sunt deosebit de importante când analizăm decizii din sistemul penal.

Sunt studii care arată că probabilitatea ca o persoană să mărturisească o infracțiune pe care nu a comis-o este mult mai mare decât cea estimată de judecători. Sunt alte cercetări foarte interesante care testează pretinsa abilitatea a specialiștilor ”îmi dau seama/ se vede pe el” (foarte întâlnită la toate nivelurile sistemului judiciar) de a distinge între cei ce mint și cei ce spun adevărul. Vă dau un exemplu foarte simplu de o astfel de cercetare. Un eșantion de persoane este împărțit în două. Unora li se spune să vorbească despre câte o agresiune la care au luat parte in ultimele 12 luni. Cealaltă jumatate trebuie să inventeze câte o agresiune la care ar fi luat parte în ultimele 12 luni. Sunt filmați toți participanții. Specialiștii (polițiști, procurori etc) vizionează filmările și trebuie să stabilească cine minte și cine spune adevărul. Rezultatele arată că au dreptate în aproximativ 55% din cazuri…adică puțin peste nivelul șansei. Cam așa cu ”se vede pe ei”. Chiar dacă uneori senzația că avem dreptate este foarte puternică, nu e bazată pe raționamente analitice. Ne putem forma convingeri la fel de puternice bazate pe judecăți intuitive. Asta nu înseamnă că avem dreptate. Unii cercetători care studiază comparativ declarațiile celor ce relatează un eveniment real cu cei care sunt puși să inventeze un astfel de eveniment. Se uită la tipul și numărul detaliilor, câte informații i/relevante sunt date, câte informații comune vs. atipice etc. Este un întreg domeniu de cercetare în această ramură.

Problema nu este că suntem influențați de astfel de mecanisme automate de procesare, problema este că negăm influența lor. Ca și când ne-am vedea slabi sau mai puțin deștepți dacă am accepta o astfel de influență. Dacă am reuși să conștientizăm procesele subtile ale minții noastre, am avea mult mai multe șanse de a preveni erorile ei.

Comments

comentarii