Curțile de Apel București și Craiova au solicitat CSM să demareze procedurile pentru desființarea judecătoriilor din Urziceni, respectiv Strehaia. Prima este blocată după ce ultimul judecător s-a îmbolnăvit, iar a doua are un judecător.
”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a luat act de solicitările Curții de Apel București și ale Curții de Apel Craiova.”, se arată pe ordinea de zi soluționată.
Președintele CSM, judecător Liviu Odagiu, a anunțat la începutul ședinței Secției pentru judecători solicitările celor două curți.
”Vă supun aprobării suplimentarea ordinii de zi cu solicitarea Curților de Apel București și Craiova cu privire la demararea procedurilor de desființare a două instanțe: judecătoria Urziceni și respectiv Judecătoria Strehaia – a judecătorii care se confruntă cu un deficit de personal cronic și cu un volum ridicat de activitate. În esență, solicitările celor două curți de apel se bazează pe imposibilitatea asigurării serviciului public al justiției în aceste două instanțe.
După adoptarea modificării legislative care ne-a permis organizarea concursurilor de admitere directă în magistratură, imediat am inițiat memorandumul la care făcea trimitere prevederea legală. Memorandumul a fost semnat de o parte dintre semnatari. La momentul actual, este blocat la Ministerul Finanțelor de mai bine de două săptămâni.
Ieri, am revenit cu solicitarea către ministrul Finanțelor pentru a semna memorandumul și pentru a putea organiza concursul. Până la acest moment, nu avem niciun semnal cu privire la semnarea acestui memorandum. Vă rog să fiți de acord cu suplimentarea ordinii de zi cu acest punct și să constatăm imposibilitatea de funcționare a serviciului public al justiției în aceste două instanțe și să demarăm procedurile de desființare a acestor două instanțe.”, a spus Odagiu.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

