Avocatul Toni Neacșu cere UNBR să se autosesizeze în cazul lui Dacian Dragoș

Avocatul Toni Neacșu, fost judecător, susține că judecătorul CCR Dacian Dragoș a exercitat ilegal activități specifice profesiei de avocat și cere UNBR să se autosesizeze.

”În spațiul public a apărut acuzația (mai exact autoacuzația intrucat chiar dul judecător le-a scos la lumină) ca d-ul judecător Dacian Dragoș a exercitat activități de consultanță juridică și reprezentare juridică care nu pot fi exercitate decât de avocați sau consilieri juridici, sub acoperirea juridică a unei persoane fizice autorizate.

Mai exact, dul judecător Dacian Dragoș susține că a acordat consultanță juridică diferitelor societăți comerciale (de exemplu societății Systra France pentru metroul din Cluj) prin intermediul Dacian Cosmin Dragoș PFA, persoană fizică autorizată care a funcționat timp de 10 ani (radiată din 30.07.2025).

Potrivit art. 107 alin 1 din Legea 51/1995, republicată, “la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.”

Potrivit alin. 2, “De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.”

Potrivit art. 25 din lege, “Exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.”

Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Or, domnul judecător nu este nici avocat nici consilier juridic.

Tot potrivit legii și statutului, UNBR și barourile au obligația să ia măsuri pentru eliminarea avocaturii ilegale.

Nu știu dacă UNBR s-a autosesizat, dar este obligatoriu să o facă.

Înțeleg că dul judecător vrea să facă dovada activități practice juridice dar din păcate aceasta nu poate fi efectuată decât prin formele de organizare profesională prevazute de lege, niciodată prin PFA, pentru că asta e infracțiune.

Poate renunță totuși la cei 10 ani de așa zisă activitate practică juridică prin PFA și rămâne doar la anii de profesor universitar de drept administrativ (recunoscut), la o facultate care formează funcționari publici iar nu juriști licențiati în drept.”, a postat Toni Neacșu.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns