Profesor cunoscut despre cei cinci de la CCR: ”Este teribil să vă permiteți să râdeți în văzul publicului de înalta știință a dreptului”

Cei cinci invocă procedura… Ce ieșire scandaloasă, dintr-o situație distructivă pentru toți…!!!

Care curte constituțională din lume, de la începuturi și până azi, în aceste ultime două secole, a mai invocat așa ceva??? Procedura servește dreptului și ideii echitabile, nu invers! Aquila non capit musca!!! Curțile constituționale, toate, ne varietur, nu sunt adunări de cenzori ai grefelor, sunt colecționarele celor mai importanți filosofi ai dreptului, sunt supremii gânditori ai justiției și ai dreptului, care văd dincolo de secole, nu dincolo de „fluturașul” de salariu și de „bonul de pensie”…

Cum să-i cer aviz celui care denunță, ante factum, intenția mea reglementară??? Este, acest aviz, înscris în Constituția României, sau în cutumele constituționale consolidate? Există, în această lege fundamentală, vreo mențiune legată de CSM, ca organism strict profesional, nicidecum ca substitut al Ministerului Justiției, o minimă mențiune de tip „breasla judecătorilor consultans”? Dar, de ce nu, de la „Consiliul Superior al Executivului”, sau, de la acela, la fel de superior, „al Legislativului”??? Sunt, oare, curțile constituționale, consilii legislative, simple grefe ale tuturor puterilor publice?

Este teribil să vă permiteți să râdeți în văzul publicului de înalta știință a dreptului și să-i transformați pe judecătorii noștri în ținte ilegitime ale oprobiului public. Toți judecătorii români, cărora le-ați adus imense ponoase prin această impardonabilă abordare materialistă și personală, ar putea să plângă, azi, știindu-se asimilați cu voi, cu cei cinci…

Impardonabil pentru CSM a fost că s-a antepronunțat, ceva inacceptabil la nivel de purtător de putere, de judecător. Orice om rezonabil știe că este nulă cererea dinainte refuzată. Instituțiile publice din România sunt obligate să fie conectate la viața publică românească. Dacă, nu mă înșel, CCR este o instituție publică din România, cu obligații copleșitoare, din moment ce destinul i-a hărăzit calitatea nu de curte constituțională, ci de cenzor absolut al vieții publice românești… Crud destin… Ce curte constituțională din întreaga lume se coboară atât de mult încât să se ocupe de salarii și pensii??? Poate, și-ar dori, după noul „model” românesc, dar ar fi automat rejectate de publicul din statele consolidate.

”Cât de simplu ar fi fost să vă declarați, azi, necompetența”

Judecătorii, fiind părți constituente ale puterii în stat, nu pot nicăieri în lume să reclame ceva pentru interese personale, nu sunt sindicalizați, întruchipează puterea statală continuă, nesincopată și neselectivă, precum regii, pontifii majori și ocupanții tronurilor de tot felul. Societățile au și au avut dintotdeauna grijă de ei, o grijă particulară, pentru misiunea lor socială, de pacificatori și de unificatori ai societății, dar niciodată nu au putut pretinde că sunt aristocrați, în dauna nobleței misiunii lor. Și gratuit, dacă stai o singură zi pe tronul dreptății, ești, ipso facto, perfect, răsplătit de destin…

Cât de simplu ar fi fost să vă declarați, azi, necompetența, conform Constituției României, conform normelor constituționale europene și conform moralei comune că nu vă faceți singuri „dreptate”, nici măcar indirect, într-o cauză atât de sensibilă din perspectivă socială, juridică și morală… Cât de simplu…!!!

Dar, să nu ne căiniți. România este, încă, nobilă și regală. Nu va fi aristocratizată, după chipul ignobil al vostru, iar Europa, trezoriera valorilor raționale, o va salva, ca pe o fiică demnă a ei, inclusiv pe plan juridic.

Post scriptum. Așteptăm, de dragul lui Kafka, greva Președintelui României, pentru pensionare la 45 de ani, a parlamentarilor, la 48 de ani și a miniștrilor, la 50 de ani, din pricina stresului exorbitant atras de „viața în tipologie românească”, dar și pentru neasigurarea unor venituri salariale și a unor pensii calculate după formule saudite… Pentru egalitate de arme între cele trei puteri: judecătorească, executivă și legislativă…

Statul român, mândru că nu și-a pierdut statalitatea de la întemeierile voievodatelor și până azi, acum își poate permite sincope și selectivități (cauze urgente, cauze selective și alte fandoseli sindicalisto- personale). În acest timp, ne vom compara cu state perdante, precum Germania, Franța, Regatul Unit, USA, Canada, Italia, Spania etc… Câtă lipsă de „rule of law” acolo… Nu mai spunem de instanțele europene, unde plătești, lunar, 1/3 (da, nu vă cruciți, o treime) din salariu pentru pensia contributivă care poate fi foarte mică dacă mandatul ți-a fost mic… Câtă ingratitudine la toți aceștia…!!!…”