Mesajul șefului ANAF pentru ”bombardierii” cu bolizi de lux

Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis un mesaj pentru ”bombardierii” care conduc mașini de lux, dar nu au venituri care să justifice bolizii.

Șeful ANAF, Adrian Nica, avertizează că toți cei care dețin mașini de lux și nu pot justifica cu ce bani au fost achiziționate riscă să rămână fără aceste autoturisme.

„Fiecare bombardier din țara asta să se gândească de trei ori înainte atunci când se urcă într-o mașină și nu are venituri, că există posibilitatea ca ANAF să i-o confiște. Vă asigur că, în perioada următoare, nu numai domnul Iohannis va fi analizat și controlat, ci fiecare cetățean care nu poate să justifice mașina scumpă de o sută și ceva de mii sau Urusul cu care se plimbă prin oraș, sfidând pe unii dintre noi.”, a declarat Adrian Nica, președintele ANAF la Antena 3 CNN.

Potrivit șefului ANAF, în prezent, peste 200 de persoane se află în vizorul Fiscului, având diferențe mari între avere și veniturile declarate.

„În perioada următoare nu doar Klaus Iohannis va fi verificat, ci fiecare cetățean care nu poate justifica mașina de 100.000 de euro. Fiecare cetățean va avea în perioada următoare un control de la ANAF pentru a verifica de ce datele pe care le înregistrează la ANAF versus venituri au o discrepanță așa mare. Când ai averi pe care nu poți să le justifici, ANAF o să ți confiste 70%”, a mai spus Adrian Nica.

 

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns