Tribunalul Sălaj i-a respins Elenei Udrea acțiunea în răspundere contractuală îndreptată împotriva fostei asociate din Băi Boghiș SRL, Veronica Elena Stanca, zisă Lia. Sentința nu este definitivă.
Udrea a chemat-o în judecată și pe fiica Liei Stanca, Nadine Magda, dar instanța a considerat că aceasta nu are ce căuta în proces.
Soluția pe scurt: ”Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei S. N-M.
Respinge actiunea formulata de reclamanta U. E. G. in contradictoriu cu parata S. N.-M. ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Respinge exceptiile inadmisibilitatii si prematuritatii, invocate de parata S. V. E. prin intampinare.
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata S. V. E. prin intampinare si, in consecinta respinge actiunea formulata de reclamanta U. E. G. in contradictoriu cu parata S. V. E. ca fiind prescrisa.
Ia act de manifestarea de vointa a paratelor de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Salaj.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin intermediul grefei instantei, azi, 7.03.2023.”
Stațiunea Băi Boghiș, care a beneficiat de sprijin guvernamental, pe vremea când Elena Udrea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, localitatea primind fonduri de dezvoltare, direcţionate cu prioritate, a intrat în faliment în ianuarie 2022 prin decizia Curții de Apel Cluj.
Afacerea SC Băi Boghiș SRL a fost prima în care Elena Udrea a intrat după ce nu a mai fost ministru, în 2013, prin achiziția a jumătate din capitalul social. Lansarea stațiunii cu același nume a fost făcută cu mult fast, la momentul respectiv, ceea ce promitea o afacere de succes, pe care Udrea o derula împreună cu Lia Stanca, fosta soție a generalului de securitate Viorel Stanca, decedat în 2021.
Între fostele partenere de afaceri Elena Udrea și Lia Stanca se duc lupte grele în instanțe. Potrivit Jurnalul.ro, Elena Udrea pretinde că ar avea de recuperat de la Băile Boghiș investiția de aproape 1,6 milioane de lei.
Femeia de afaceri din Sălaj are pe cap probleme mai mari. Trimisă în judecată de procurori pentru infracțiuni de evaziune fiscală, femeia de afaceri Lia Stanca a fost condamnată, în luna ianaurie 2023, de Tribunalul Sălaj la cinci ani de închisoare cu executare. Dosarul este în apel la Curtea de Apel Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


