Portalul ReJust nu mai e sigur

Portalul ReJust, lansat de Consiliul Superior al Magistraturii în noiembrie 2021, nu mai este un site sigur, așa cum ne atenționează browserele de internet.

Portalul pe care se publică hotărârile judecătorești nu mai are protocol https, astfel că browserele ne spun că putem continua pe risul constru accesare site-ului, dar chiar și așa nu se mai încarcă.

De la lansarea ReJust, nu s-au mai încărcat hortărâri pe portalul Rolii.

CSM anunța în 26 noiembrie 2021 ”lansarea portalului ReJust, o aplicație concepută și dezvoltată pentru a permite cetățenilor și profesioniștilor dreptului accesul gratuit și mult mai facil la hotărârile judecătorești pronunțate de judecătorii, tribunale și curți de apel şi lansează invitația de a accesa aplicația și de a transmite sugestii de îmbunătățire, în vederea definitivării proiectului.

Suplimentar față de celelalte soluții informatice de jurisprudență, portalul ReJust oferă gratuit:

  • acces personalizat, pentru fiecare utilizator, la jurisprudența instanțelor naționale, care cuprinde în prezent peste 26 de milioane de hotărâri judecătorești și încheieri;
  • posibilitatea de salvare a documentelor în contul utilizatorului, pentru accesarea ulterioară;
  • posibilitatea de vizualizare a celorlalte documente emise în același dosar, inclusiv a hotărârilor judecătorești pronunțate în căile de atac îndreptate împotriva unei hotărâri deschise spre vizualizare;
  • posibilitatea de filtrare a rezultatelor utilizând mai multe criterii, mult mai adecvate pentru activitatea profesioniştilor dreptului, inclusiv tipul soluției și tipul documentului sau nivel instanţă;
  • acces suplimentar pentru judecători constând în vizualizarea numărului de dosar în cadrul căruia a fost pronunțată hotărârea deschisă spre vizualizare, urmând a se oferi pentru aceștia, în cel mai scurt timp, acces integral în format neanonimizat la întreaga jurisprudență.

Totodată, la dezvoltarea aplicației s-a avut în vedere respectarea tuturor hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la publicarea jurisprudenței în format anonimizat şi la exceptarea de la publicare a hotărârilor pronunţate în dosarele având caracter confidenţial.

Aplicaţia se actualizează zilnic, astfel încât cele mai noi soluţii vor putea fi accesate în timp util.

Portalul a fost prezentat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și, în acord cu buna cooperare interinstituțională, președinților Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, precum și directorului Institutului Național al Magistraturii.”, se arăta în comunicatul CSM.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns