Vorbitorii în public nu mai sunt exceptați de la mască-s-a modificat Ordinul ce reglementa purtarea măștii

S-a eliminat prevederea ,,închise” referitoare la spațiile publice, s-a adăugat obligativitatea măștilor în mijloacele de transport în comun și s-a eliminat excepția vorbitorilor în public de la purtarea măștii de protecție.

Ordinul comun MS MAI nr. 23/15/2021 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 73 din 22 ianuarie 2021.

Conform ordinului, ,,În temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. VVV 572/20.01.2021 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,

ministrul sănătăţii şi ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:

ART. I
Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“ART. 1
Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Anterior, art. 1 avea următorul conținut:
,,Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Astfel, modificarea elimină prevederea ,,închise” referitoare la spațiile publice și adaugă mijloacele de transport în comun.

Se modifică și anexa, eliminându-se de la excepțiile de a purta mască lit.e) referitoare la ,,vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între aceştia şi alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă.”

,,2. În anexa “Instrucţiuni generale privind măsurile de igienă”, la capitolul I “Portul măştii”, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“2. Măsuri generale:
Masca trebuie purtată în orice spaţiu public, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:
a) angajatul este singur în birou;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.”

Anterior modificării, pct.2 din anexă avea următorul cuprins:

2. Măsuri generale:
Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:
a) angajatul este singur în birou;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între aceştia şi alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;
f) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Comments

comentarii

Din dorința de a fi mai aproape de cele sfinte, un șofer a decis să-și parcheze bolidul chiar la intrarea în Biserica „Sfântul Mihail”.... Citește mai mult
O nouă tehnologie de inteligență artificială promite să transforme radical modul în care detectăm și tratăm bolile.... Citește mai mult

Lasă un răspuns