Acasă » ȘTIRI » Ultimul termen în procesul penal al Annei Horvath (UDMR) și a lui Zsolt Fodor (Euro GSM)
Anna Horvath la ÎCCJ, susținută de deputatul Csoma Botond (credit foto ziardecluj.ro)

Ultimul termen în procesul penal al Annei Horvath (UDMR) și a lui Zsolt Fodor (Euro GSM)

Potrivit ziardecluj.ro, fostul viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a ieșit în lacrimi din sala de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a avut loc ultimul termen din dosarul de corupție. Avocații celor doi au cerut ca Horvath și Zsolt să fie achitați în baza deciziilor CCR pe protocoale și mandate de siguranță națională.

Președintele UDMR Cluj, Anna Horvath a spus în instanță: „Aș dori să vă rog să pronunțați o soluție de achitare, pentru ca să pot să îmi dovedesc nevinovăția”Horvath a fost însoțită la Înalta Curte de către deputatul UDMR Csoma Botond.

Procurorul de ședință din partea DNA a cerut ca Fodor Zsolt să primească și el pedeapsă cu executare, la fel cum a primit Horvath la fond.

Amintim că la Curtea de Apel Cluj, fostul viceprimar a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu executare, iar omul de afaceri, 2 ani și 6 luni cu suspendare. Cei doi sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani. La fond, Horvath nu a fost de acord cu muncă în folosul comunității, în eventualitatea unei pedepse cu suspendare. La ÎCCJ nu a fost întrebată dacă este de acord să muncească în folosul comunității.

Motivarea Curții:

De ce au fost condamnați Anna Horvath și Zsolt Fodor. Motivarea Curții de Apel Cluj

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina