Tânără găsită moartă într-o valiză pe râul Olt. Concubinul ei, suspectat de omor, ar fi fugit din țară

Procurorii din Vâlcea îl cercetează pentru omor pe concubinul tinerei de 28 de ani al cărei cadavru a fost descoperit într-o valiză plutind pe Râul Olt. Necropsia a indicat o moarte violentă, victima prezentând lovituri la cap și mai multe coaste rupte. Bărbatul de 30 de ani ar fi părăsit România înainte de descoperirea cadavrului.

Procurorii din Vâlcea au demarat ancheta în acest caz și îl cercetează pe Vlad Bălțățeanu sub suspiciunea de omor.

„În cursul zilei de 22.09.2026 lucrătorii din cadrul IPJ Vâlcea au fost sesizaţi telefonic de către o persoană care se afla la pescuit malul râului Olt, în zona Barajului Ioneşti, jud. Vâlcea, cu privire la faptul că a identificat un bagaj care plutea la suprafaţa apei, iar în interiorul acestuia se află un cadavru.

Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a format un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută de articolul 188 alin.1 Cod penal, iar cu ocazia cercetărilor desfăşurate s-a stabilit că victima este o persoană de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, originară din judeţul Dolj, care locuia fără forme legale pe raza unei comune din județul Vâlcea. Cu ocazia efectuării necropsiei au fost identificate mai multe leziuni traumatice pe corpul victimei, stabilindu-se astfel că moartea acesteia a fost violentă şi datează din 21.09.2026.

La acest moment cercetările se desfăşoară in personam, faţă de o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vâlcea, care are calitatea de suspect şi cu privire la care există informaţii ar fi părăsit teritoriul ţării anterior descoperirii faptei”, a precizat Adrian Vrăbete, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, citat de G4media.ro

IPJ Vâlcea a fost sesizat de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla în zona barajului din localitatea Zăvideni, a observat pe lac o valiză. După ce a tras bagajul la mal, bărbatul a constatat că în interiorul acestuia se afla un cadavru uman. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă.

„În urma verificărilor s-a stabilit că persoana decedată este femeie, în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în localitatea Filiași/Dolj. În fapt, aceasta locuia cu concubinul său, în vârstă de 30 de ani, la domiciliul acestuia din localitatea Tomșani/Vâlcea. Bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, iar din primele date rezultă că acesta ar fi plecat din țară la data de 21.09.2026. Până în prezent, nu au fost identificate sesizări anterioare cu privire la existența unei stări conflictuale între cei doi concubini. Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție, în urmă cu 4 ani, față de o altă parteneră”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Necropsia a stabilit că victima a fost lovită de două ori în cap și avea cinci 5 coaste rupte.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns