Acasă » DIVERSE » ”Șpăgi” de 4 GB de net, pachete de țigări și vouchere în schimbul acordului în baza GDPR

”Șpăgi” de 4 GB de net, pachete de țigări și vouchere în schimbul acordului în baza GDPR

Unele companii nu au înțeles pe deplin GDPR-ul (Regulamentul General de Protecție a Datelor), intrat în vigoare în 25 mai, și oferă diverse lucruri – GB de net, pachete de țigări sau vouchere – în schimbul acordului de a folosi în continuare datele clienților.

”La Orange, tu decizi cum folosim datele tale personale: pentru a-ti pregati oferte potrivite, a construi impreuna noi produse si servicii sau in alte scopuri. Actualizeaza-ti preferintele, iar daca alegi DA la toate optiunile, primesti 4 GB de net: https://oran.ge/2IBApM4 Bonusul se aloca o singura data, pana la 30 iunie, si are valabilitate 1 luna.”, se arată în mesajul trimis de compania de telefonie Orange.

Compania British American Tobacco a oferit pachete de țigări în schimbul acordului. ”125000 de pachete KENT sunt disponibile 48 de ore pe www.YOUniverse.ro. Introdu codul JTM343NRK pe site si castiga, in limita stocurilor disponibile. Dir.Cons.CE89/622/CEE: Tutunul dauneaza grav sanatatii.”, a fost mesajul primit pe telefoane de oamenii care au participat anterior la promoții. Când intrau pe site-ul youniverse.ro și introduceau codul, erau întrebați dacă sunt de acord să le fie procesate în continuare datele. În schimbul unui ”da” primeau pe telefon mesajul: ”Felicitari, ai castigat un pachet! Il poti ridica din centrele de premiere INMEDIO si OMV/PETROM pe baza codului special: KU7XV5TS”

Cei de la stirileprotv.ro au arătat că un magazin oferă chiar un voucher de 40 de lei în schimbul acordului.

Sunt mesaje trimise odată cu intrarea în vigoare a noului regulament european privind protecţia datelor. Potrivit acestuia, oricine foloseşte date cu caracter personal trebuie să ceară acordul persoanei respective.

Regulamentul european spune că acordul trebuie dat în mod clar, liber exprimat şi necondiţionat de prestarea serviciului.În plus, companiile trebuie să precizeze în aceste mesaje în ce scop vor fi folosite datele.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina