ICCJ este sesizată să stabilească dacă acțiunea în tăgada paternității promovată de către copil este sau nu imprescriptibilă.
Tribunalul Sibiu a sesizat ICCJ, la data de 08.02.2021, cu privire la modul de interpretare a unor dispoziții legale referitoare la contestarea recunoașterii paternității, respectiv cele ale art. 55 alin. (1) din Codul familiei și ale art. 54 alin. (2) din acelaşi cod prin raportare la Decizia nr. 349/2001 a Curţii Constituţionale.
Conținutul sesizării:
,,Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Codul familiei, în prezent abrogat, prin raportare la dispoziţiile art. 54 alin. (2) din acelaşi cod, ca urmare a efectelor Deciziei nr. 349/2001 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.
Obiectul cauzei aflate pe rolul Tribunalului Sibiu constă în tăgada paternității promovată de către copilul major cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut în Codul familiei, în prezent abrogat.
În opinia completului de judecată care a sesizat ICCJ, singurele dispoziții legale care ar putea fi aplicate sunt cele cuprinse în art. 55 din Codul Familiei, în forma în vigoare la data nașterii, respectiv:,,acțiunea în tăgada paternității se prescrie în termen de șase luni de la data cînd tatăl a cunoscut nașterea copilului”, numai că acestea au în vedere doar situația acțiunii pornite de tatăl prezumtiv al copilului, fiind stabilit nu doar termenul de 6 luni, ci și momentul de început al curgerii termenului și care, obiectiv, nu ar putea fi aplicat acțiunii promovate de copil.
Completul de judecată reține în cuprinsul încheierii de sesizare și că problema termenului de prescripție ridicată în speță nu poate fi soluționată nici prin aplicarea dispozițiilor art.434 din Noul C.civ. deoarece, pe de o parte, obiectul acțiunii sale nu este ,,contestare filiație față de tatăl din căsătorie” ci ,,tăgadă paternitate” pentru care ar fi incidente dispozițiile art.433 C.civ.; pe de altă parte, în temeiul dispozițiilor art. 47 din Legea nr.71/2011, ,,stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.”
Atașăm încheierea.incheiere anonimizata 372 1 2021 tagada paternitate
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

