Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Șefa ÎCCJ le-a cerut tuturor judecătorilor de penal să-și motiveze hotărârile restante până în 1 septembrie

Șefa ÎCCJ le-a cerut tuturor judecătorilor de penal să-și motiveze hotărârile restante până în 1 septembrie

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a spus, într-un interviu în exclusivitate pentru Realitatea TV, că le-a cerut tuturor judecătorilor ca, până în septembrie, să motiveze toate condamnările.

“Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penal este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile.

S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, o să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat Tarcea pentru Realitatea TV.

Interviu exploziv, astăzi, la Realitatea TV

Interviu exploziv, astăzi, la Realitatea TV: Cristina Tarcea rupe tăcerea https://bit.ly/2uMZNFR

Publicată de Realitatea.NET pe Joi, 19 Iulie 2018

Amintim că o judecătoare de la secția penală a Curții de Apel Cluj a fost sancționată în primăvara acestui an pentru întârzieri la motivarea hotărârilor.

Acțiunea IJ împotriva unei judecătoare de la CA Cluj, admisă în parte. A primit doar un avertisment

Comments

comentarii

Lasă un răspuns