Acasă » PROCESE » Scrisoarea locatarilor dintr-un bloc pentru care se cere demolarea: ”Suntem puși pe nedrept într-o postură foarte stresantă”

Scrisoarea locatarilor dintr-un bloc pentru care se cere demolarea: ”Suntem puși pe nedrept într-o postură foarte stresantă”

Locatarii din blocul Grand Hill Residence din cartierul Bună Ziua au depus la dosarul de contencios, în care se cere demolarea imobilului, o scrisoare emoționantă, în care roagă judecătorul să țină cont și de ei când se va pronunța.

Oamenii din Grand Hill Residence au început să se agite după ce, în mod neașteptat, instanța Tribunalului Cluj, la termenul din 28 martie, a declarat închisă cercetarea judecătorească, a dat cuvântul avocaților pentru concluzii și a amânat pronunțarea pentru 12 aprilie. Locatarii se gândiseră dinainte să intervină în proces de partea pârâților – Primarul, Consiliul Local și dezvoltatorii imobiliari Luca Prest și Gad Real Estate, dar nu au mai apucat. Astfel că au redactat o scrisoare în atenția judecătorului, pe care au apucat să o semneze 21 de proprietari din totalul de 148 de locuințe, fiind Paștele și multă lume a fost plecată. De asemenea, oamenii nu sunt încă constituiți în asociație, blocul fiind nou.

”Vă adresăm această scrisoare în calitate de proprietari ai apartamentelor din ansamblul rezidențial Grand Hill Residence din Cluj-Napoca, strada Trifoiului nr.22. Menționăm că încă nu avem asociație de proprietari constituită ca atare, dar suntem în procesul de strângere de semnături de la toate familiile din bloc.

Am cumpărat apartamentelor situate în acest ansamblu cu toate actele necesare, în regulă: autorizația de constuire și PUZ aprobat de Primăria Cluj-Napoca.

Ulterior am aflat de procesul intentat de către Grand Hotel Italia (SC Terastar SRL), cu scopul de a demola acest bloc.

Suntem, în momentul de față 148 de familii (aprox. 500 de persoane) care deținem apartamente în Grand Hill Residence și locuim în acest bloc, fapt pentru care ne-am organizat pentru a ne proteja familiile. Suntem puși pe nedrept într-o postură foarte stresantă și îngrijorătoare pentru familiile noastre, care ne împiedică să dormim liniștiți noaptea la gândul unui final dramatic. 

În sensul acesta, vă trimitem prezenta scrisoare cu rugămintea respectuoasă de a ține cont de faptul că am achiziționat aceste apartamente cu buna credință și de a ne apăra dreptul de proprietate, respingând cererea lor de anulare a autorizației de construcție și a PUZ-ului”, se arată în memoriul oamenilor.

În fotografiile de mai jos puteți vedea cum arată acum blocul cel nou și cum este amenajat perimetrul din jurul lui cu copăcei, iarbă, corpuri de iluminat și parcări pentru mașinile locatarilor.

Reprezentanții Grand Hotel Italia se plâng că se aglomerează zona

Unul dintre reclamanții din proces este firma Terastar a familiei Batani, de la care, spun sursele Clujust, a început tot scandalul. Apoi au intrat în ”horă” cei de la Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului (APUC), condusă de Elek Levente, care susțjne că nu s-au mutat oameni în noul bloc. De altfel, toți petenții –  firma, asociația și trei persoane fizice – sunt reprezentați de aceiași avocați de la Revnic și Asociații și Stegăroiu și Asociații. Avocatul Radu Revnic este și membru al Asociației.

Blocul Grand Holl Residence si hotelul Grand Hotel Italia

De obicei, în litigiile urbanistice sunt reclamanți proprietari de case, lângă care s-a ridicat un bloc, poate chiar pe autorizație de locuință unifamilială, cum a fost cazul din Baciu. Dar n-am mai auzit să fie reclamanți reprezentanții unui hotel de șapte etaje și sute de camere, care se plâng, culmea, că se aglomerează zona. ”Toți reclamanții sunt proprietari care au dobândit dreptul de proprietate pentru terenuri sau imobile din zonă, căutând tocmai un anumit gen de locuire, pentru care au plătit ca atare. Toate aceste construcții care se ridică sau se vor ridica modifică aceste caracteristici și din zona liniștită, cu mult verdeață, aer curat și condiții pentru creșterea copiilor locul devine un cartier aglomerat, cu locuințe înghesuite, cu trafic intens și total diferit de ceea ce se dorește ca dezvoltare pentru această zonă”. Ne întrebăm unde era APUC atunci când s-au construit haotic zeci de blocuri în cartierul Bună Ziua, în ultimii zece ani?

Precizăm că în cazul de față autorizație de construire este respectată întocmai. Ceea ce reclamă Terastar și APUC este lipsa unor avize și lipsa acordului vecinilor de la nordul parcelei, adică de la Grand Hotel Italia. Cel mai probabil, cei de la hotel sunt nemulțumiți că acesta nu mai este singurul imobil care iese în evidență în panorama de pe dealul Feleacului.

Citește și

Pe lista vecinilor care s-au plâns de noile blocuri din Bună Ziua este și un mort

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina