fbpx

RIL admis referitor la calitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ de procuror ierarhic superior

În cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine sau D.N.A./D.I.I.C.O.T., procurorul general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. nu poate exercita în toate cazurile controlul în calitate de procuror ierarhic superior.

Minuta Deciziei nr. 23/2020 Completul pentru soluţionarea R.I.L.:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale stabileşte că:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are în toate situaţiile calitatea expres prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2020.

Prin sesizarea nr. 113/C/1616/3-5/2020 s-a solicitat ca interpretarea texteleor legale să fie următoarea: ,, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) are calitatea expres prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia”.

Atașăm sesizarea.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Universitatea Cluj a pierdut, sâmbătă, meciul contra Petrolul Ploiești în etapa cu numărul 4 din play-out. Partida s-a termina cu scorul de 2-1 (0-0).... Citește mai mult
Competiția WorldSkills de Cofetari-Patiseri și Brutari la Cluj: O zi specială pentru talentele din patiserie și brutărie. Cei mai buni vor reprezenta România la Lyon.... Citește mai mult

Lasă un răspuns