Reputat civilist și formator INM, achitat după o condamnare de 5 ani închisoare

Executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache, formator la INM și membru în comisia de redactare a Noului Cod Civil, a fost achitat, astăzi, de Înalta Curte într-un dosar DNA, în care la fond primise 5 ani închisoare cu executare!

Este vorba de dosarul privind vanzarea, în 2008, a hotelului Astoria, deținut de Societatea Feroviare de Turism (SFT) CFR SA. Vânzarea s-a făcut prin executarea silită a companiei de stat, prin intermediul lui Dumitrache, la cererea unei societăți de avocatură, căreia nu-i fusese plătit onorariul.

Decizia ÎCCJ: ”Admite apelurile declarate de inculpaţii Udor Cosmin Aurelian, Gliga Luminiţa Laura şi Dumitrache Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Udor Cosmin Aurelian sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 297 Cod penal rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

2. În baza art. 248 rap. la art. 248/1 Cod penal (1969) ?i art. 13/2 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal, art. 74 alin.1 lit. a ?i art. 76 alin. 1 lit. b ?i alin. 2 Cod penal (1969), condamnă pe inculpata Gliga Luminita Laura la pedeapsa de 4 ani închisoare si 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b ?i c Cod penal (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (pct. 4 din actul de sesizare)

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal (1969), interzice inculpatei Gliga Lumini?a Laura exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b ?i c Cod penal (1969) pe durata executării pedepsei principale. În baza art.86/1 alin.1 Cod penal (1969), dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei Gliga Lumini?a Laura pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86/2 Cod penal (1969).

În baza art.86/3 Cod penal (1969), dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata Gliga Luminița Laura să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba conform programului stabilit de acesta; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin. 5 Cod penal (1969), dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

3. În baza art. 396 alin. 5 rap. la 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dumitrache Bogdan sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.10 lit. a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal.

Înlătură dispoziția privind confiscarea de la inculpatul Dumitrache Bogdan a sumei de 7.196.400 lei. Ridică măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 14 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie – Direcția Națională Anticorupție cu privire la cota de 1/6 din imobilul tip teren ID electronic 30140 în suprafată de 372.200 mp situată în localitatea Mîr?a, judetul Giurgiu, apartinând inculpatului Dumitrache Bogdan.

În baza art.275 alin. 1 pct. 3 lit. b Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Udor Cosmin Aurelian la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu solu?ionarea cauzei privind pe inculpatul Dumitrache Bogdan rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

III. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de Popescu Antonie împotriva încheierii din data de 14 mai 2018 ?i a sentin?ei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

IV. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2017 si a sentintei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie si de inculpaâi rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, obligă apelanta parte civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe Popescu Antonie la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă Ministerul Transporturilor la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariile avocaţilor din oficiu pentru apelantii inculpaţi în cuantum de câte 868 lei, se vor plăti din fondurile Ministerului Justi?iei.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020”

În 2008, la CA București, fostul director adjunct al SFT CFR SA, Cosmin Udor, a fost condamnat la 6 ani de inchisoare, fostul director general al SFT CFR SA, Luminita Laura Gliga, a primit 5 ani de inchisoare, iar executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache trebuie sa execute 5 ani de inchisoare.

Judecătorii Curții de Apel au stabilit atunci că executarea silită a Hotelului Astoria, imobil situat în apropierea Gării de Nord și a Spitalului Militar Central,  de către societatea de avocatură ”Sfîrîială și Asociații”, prin intermediul executorului Bogdan Dumitrache, pentru neplata unui onorariu datorat de câteva zecii de mii de lei, de Societatea Feroviară de Turism, deținătoarea hotelului, a fost o operațiune frauduloasă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat radical sentința.

Bogdan Dumitrache este executor judecătoresc și formator la Institutul Național al Magistraturii A făcut parte din Comisia de redactare a Proiectului Noului Cod civil (Legea nr. 287/2009), din Comisia de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod civil (Legea nr. 71/2011) și din Comisia de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură civilă (Legea nr. 76/2012).

Ca un amănunt picant, la fond, Dumitrache a avut avocat din oficiu, bazându-se pe faptul că judecătorii îi vor da dreptate. În apel, la Înalta Curte, și-a angajat ca avocat pe un fost ministru al Justiției din partea liberalilor.

Acuzațiile DNA, transmise în 2018:

”Inculpatul Udor Cosmin Aurelian, în calitate de director general delegat al Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA, cu încălcarea legislației primare și fără a avea aprobările necesare (ale Consiliului de Administrație ale compartimentului financiar și ale celui juridic), a semnat, la data de 6 iulie 2007, două contracte de asistență juridică cu o societate profesională de avocați, pentru reprezentare legală în litigii, deși în cadrul societății funcționa un compartiment juridic :
– Un contract de asistență juridică având ca onorariu suma de 3500 euro lunar plus TVA și un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate;
– Un contract de asistență juridică având ca onorariu suma de 3000 euro lunar plus TVA și un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate;

Ambele contracte prevedeau că întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage penalități de 0,3% pe zi întârziere și conțineau clauze potrivit cărora toate litigiile în legătură cu executarea contractelor sunt de competența unei instanțe arbitrale.

Pe baza celor două contracte, în perioada 6 iulie – 6 septembrie 2007 și în perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, societatea de avocați a emis facturi către Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA, reprezentând servicii de asistență juridică, deși unele servicii de asistență juridică au fost prestate, altele nu au fost prestate.

Pentru facturile emise pentru perioada 6 iulie – 6 septembrie 2007, inculpatul Udor Cosmin Aurelian a aprobat plata, către societatea de avocați, a sumei de 34.752 lei, pentru servicii de asistență juridică, deși acestea nu au fost prestate de către societatea de avocatură.

Ulterior, pentru facturile emise pentru perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, inculpata Gliga Luminița Laura, în calitate de director general al Societății Feroviare de Turism ”SFT – CFR” SA, nu a aprobat plata, către societatea profesională de avocați, deși în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA avea pentru acest capitol bani la dispoziție, iar serviciile fuseseră prestate.

În aceste condiții, societatea de avocatură a procedat la executarea silită pentru suma de 199.217 lei și, în acest scop, s-a adresat unui birou de executare judecătorească.

Din partea acelui birou a fost desemnat inculpatul Dumitrache Bogdan, în calitate de executor judecătoresc, să realizeze executarea silită. În acest context a fost scos la licitație publică principalul activ al Societății Feroviare de Turism SFT CFR SA, respectiv Hotel Restaurant Astoria din București.

În cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul Dumitrache Bogdan, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant Astoria (construcție și teren) este de 9 milioane lei. Aceasta, în condițiile în care SFT CFR SA era numai proprietara hotelului, iar asupra terenului aferent deținea doar un drept de folosință, proprietar asupra acestui teren fiind CNCFR SA.

Vânzarea la licitație a avut loc la data de 10 iunie 2008, iar o societate privată, singura participantă la licitație, a oferit suma de 9 milioane lei, adică prețul de pornire a licitației, acesta fiind și prețul la care a fost adjudecat hotelul Astoria și terenul aferent.

Valoarea stabilită de inculpatul Dumitrache Bogdan, de 9 milioane lei a fost diminuată, cu intenție, față de valoarea comercială reală a imobilului, respectiv 16.196.400 lei (hotel și terenul aferent).

Prin procesul-verbal din data de 17.07.2008, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitație publică.

După achitarea, din banii obținuți prin vânzarea Hotelului Astoria București, a datoriilor către societatea de avocați, către direcția de impozite și ANAF, diferența de 7.015.408,25 lei a fost virată, prin ordin de plată, în contul Societății Feroviare de Turism SFT-CFR SA.

La data de 17 septembrie 2008, inculpata Gliga Luminița a dispus plata sumei de 7.015.408,25 lei către societatea privată care obținuse hotelul, fără ca această sumă să fi fost datorată. Aceasta, deși între Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR SA și societatea privată care și-a adjudecat Hotelul Astoria nu existau relații contractuale,

Prejudiciul total în dauna Societății Feroviare de Turism S.F.T.- C.F.R. S.A. se ridică la 9.840.826 lei (aproximativ 2.675.000 euro), sumă cu care societatea respectivă a comunicat că se constituie parte civilă, ea reprezentând prejudiciul produs prin diminuarea, cu intenție, a valorii hotelului în procedura executării silite și suma obținută din vânzarea imobilului, pusă la dispoziția societății private, fără ca aceasta să fi fost datorată.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns