fbpx
Teenager girl victim of online stalker suffering from cyberbullying abuse feeling lonely and hopeless sitting on stairs with dark light. Dangers of internet, online grooming and harassment concept.

Reguli temporare pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor au fost adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat noi măsuri pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor în mediul online.

Furnizorii de servicii pot continua să aplice măsuri voluntare pentru a detecta, elimina și raporta materialele care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor.

Autoritățile naționale de protecție a datelor vor fi abilitate să supravegheze mai strict tehnologiile folosite

Soluția temporară se va aplica maximum trei ani.

Datorită pandemiei, materialele online care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor s-au înmulțit în mod îngrijorător. Cu 537 voturi pentru, 133 împotrivă și 24 abțineri, Parlamentul a aprobat un document legislativ care va asigura o protecție mai eficientă a copiilor împotriva abuzului sexual și a exploatării sexuale atunci când folosesc serviciile de webmail, chat și mesagerie.

Acordul la care s-a ajuns în aprilie prevede o derogare temporară de la articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE, care protejează confidențialitatea comunicațiilor și a datelor de trafic. Actul legislativ se va aplica maximum trei ani. Perioada de aplicare va fi mai scurtă dacă se aprobă între timp noi norme permanente pentru a combate abuzurile sexuale online asupra copiilor.

Depistarea voluntară de către furnizorii de servicii

Potrivit noilor norme, furnizorii de servicii de e-mail, chat și mesagerie pe internet pot continua, dacă o doresc, să detecteze, să elimine și să raporteze voluntar abuzul sexual online asupra copiilor. Ei vor putea lua măsuri și împotriva grooming-ului online (manipularea și acostarea copiilor pe internet în scopuri sexuale). De asemenea, dacă suspectează că are loc un abuz, vor putea raporta acest fapt către autoritățile competente de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ori către organizațiile care acționează în interes public împotriva abuzului sexual asupra copiilor.

Furnizorii de servicii vor trebui să folosească tehnologiile cel mai puțin intruzive pentru viața privată.

Materialele care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor

Materialele online legate de abuzurile sexuale asupra copiilor sunt detectate folosind tehnologii specifice care scanează conținutul online, cum ar fi imagini și texte sau date de trafic. Pentru a detecta grooming-ul online se folosește tehnologia de „hashing” pentru imagini și videoclipuri și, respectiv, algoritmii de clasificare și inteligența artificială pentru a analiza textul sau datele de trafic.

Noile norme nu se vor aplica scanării comunicațiilor audio.

O protecție mai bună pentru datele cu caracter personal

Deputații europeni au insistat să se creeze proceduri adecvate și mecanisme reparatorii pentru a garanta că persoanele fizice pot depune plângeri în cazul în care consideră că li s-au încălcat drepturile. Autoritățile naționale de protecție a datelor vor putea supraveghea mai bine tehnologiile folosite de furnizorii de servicii prin evaluarea prealabilă a impactului și proceduri de consultare.

Citat

Raportoarea Birgit SIPPEL (S&D, Germania) a declarat următoarele după votare„Abuzul sexual asupra copiilor este o crimă îngrozitoare, care încalcă drepturile omului. Trebuie să-l prevenim mai eficient, să aducem făptașii în fața justiției și să-i sprijinim mai bine pe supraviețuitori. Acordul este un compromis între detectarea abuzului sexual online asupra copiilor și protejarea vieții private a utilizatorilor. Nu este perfect, dar e o soluție funcțională și temporară pentru următorii trei ani. Acum, Comisia trebuie să propună urgent o soluție pe termen lung. Aceasta trebuie să se inspire din garanțiile de protecție a datelor prevăzute de normele temporare și trebuie să garanteze că examinarea comunicațiilor private se face potrivit unor reguli cât mai specifice.”

Următorii pași

Regulamentul mai trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu, iar apoi va fi publicat în Jurnalul Oficial. El va intra în vigoare în a treia zi de la data publicării.

Context

Această modificare legislativă a fost necesară pentru a permite furnizorilor de servicii online să continue să aplice măsuri voluntare pentru a combate și preveni răspândirea pe internet a materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra copiilor, după aplicarea deplină a Codului european al comunicațiilor electronice în decembrie 2020.

Comisia intenționează să propună în cursul anului 2021 o soluție permanentă pentru a aborda această problemă.

Comments

comentarii

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a câştigat pentru a patra oară Supercupa României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSO Voluntari.... Citește mai mult
Un accident rutier a avut loc marți seara în Piața Cipariu din Cluj-Napoca. Impactul dintre două mașini a cauzat rănirea a două femei și doi copii.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!