fbpx

Profesorul Matei Basarab a împlinit azi 86 de ani. Să-i urăm La mulți ani!

Marele profesor Matei Basarab, de la care au învățat drept penal actual profesori, magistrați, avocați și politicieni celebri, a împlinit astăzi venerabila vârstă de 86 de ani.

Fostul profesor Matei Basarab, care a predat timp de 55 de ani, în principal la Facultatea de Drept a UBB Cluj și la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, a ajuns la o vârstă la care nu mai vede și nu mai aude bine.

CLUJUST i-a urat La mulți ani și l-a întrebat cum se simte la această vârstă? ”În primul rând, ca orice pensionar, stau, fiindcă nu mai văd bine, nu mai pot nici să citesc, nici să mă uit la televizor și atunci îmi citește soția mea. Preferința mea e pentru cărți istorice. Acum chiar îmi citește ”Bătălia Angliei”, războiul undelor, ca să spun așa, căci mi-am dat seama că într-un asemenea conflict a contat foarte mult informația. Care a avut mai repede informația și cât a fost de corectă. Și cu asta au câștigat englezii, deși știți că Germania a avut o armată formidabilă și, apoi, cum spune românul: neamțul e neamț!”, a răspuns profesorul.

Acesta mai aude doar cu o ureche deoarece acum câțiva ani a fost operat de o nevralgie trigeminală de către reputatul neurochirurg Ștefan Florian. ”Când se ating doi nervi din cap, cu niște dureri îngrozitoare. Cel puțin medicii spun că e cea mai mare durere pe care o poate suporta un om.”, spune profesorul Basarab. Doctorul Florian i-a fost student soției profesorului, Maria Basarab, iar soția doctorului a fost studentă la drept.

Matei Basarab este unul dintre cei mai îndrăgiți foști profesori de la Drept, numele lui fiind pronunțat de toți marii juriști din Cluj în momentul în care sunt puși să-și aducă aminte de studenție. Mulți nu l-au uitat nici de ziua lui.  ”M-au sunat din Germania, de la București, de la Alba Iulia”, spune profesorul. Acesta a fost vizitat de profesorul Liviu Pop, de către avocatul Tiberiu Ban, procurorul Florin Magyar și alții.

CLUJUST a stat de vorbă cu fostul profesor și va publica zilele următoare un amplu reportaj. Până atunci, îl puteți felicita și prin intermediul rubricii de comentarii de ma jos.

 

Comments

comentarii

Elevii s-au întors luni, 4 noiembrie, la şcoală. Următoarea vacanţă va fi cea pentru sărbătorile de iarnă.... Citește mai mult

2 comentarii

  1. A fost printre cei mai exigenti profesori de la drept pe care i-am avut. Era si normal intrucat domnia sa a condus catedra de drept penal iar rigoarea invatarii si a aplicarii codului penal erau litera de lege. Il felicit pentru frumoasa varsta si ii multumesc in mod special pentru ceea ce a facut pentru noi si pentru toate generatiile ce au trecut prin mana domniei sale. De altfel toti profesorii nostri din generatia dansului au fost speciali prin ceea ce au facut in activitatea didactica si le datoram reusitele noastre. Adevarati intelectuali care au contribuit pentru bunul mers al societatii romanesti punand bazele unei scoli puternice de drept recunoscute si apreciate aici la Cluj. La multi ani domnule profesor si multa sanatate.

  2. Av. Catalin Bichescu

    La Multi Ani, domnule Profesor! Ramaneti acelasi model concret, pentru toti studentii dumneavoastra si pentru intregul corp profesoral universitar. Va doresc multa sanatate!
    Av. Catalin Bichescu

Lasă un răspuns