Peste 3 milioane de euro trebuie să plătească statul român, cu titlu de despăgubiri materiale și morale, în cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României

editor 15/01/2021 CEDO, Fără categorie Spune-ți părerea!

⭐ Adaugă Clujust la sursele preferate în Google

În cele 25 de cereri conexate în cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României, CEDO a constatat încălcarea drepturilor reclamanților la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție.

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2021 Hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020 în cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României, prin care statul român a fost condamnat la plata către reclamanți a sumei cumulate de 2.948.967 euro cu titlu de despăgubiri materiale și morale și la suma de 34.883 euro reprezentând cheltuieli de judecată, sume la care se adaugă dobânzi.

Redăm integral hotărârea:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A PATRA

HOTĂRÂREA
din 29 septembrie 2020

în Cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României

(Cererea nr. 39.480/03 şi alte 24 de cereri – a se vedea lista din anexă)
Strasbourg

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din Branko Lubarda, preşedinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători, şi Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererile îndreptate împotriva României, cu care a fost sesizată Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), la datele indicate în tabelul din anexă,
având în vedere decizia de a aduce la cunoştinţa Guvernului român (“Guvernul”) toate cererile în care a fost formulat un capăt de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi, în plus, Cererea nr. 28.872/04 cu privire la pretinsa nerespectare a principiului securităţii raporturilor juridice (art. 6 § 1 din Convenţie), Cererea nr. 10.991/08 cu privire la durata excesivă a procedurilor (art. 6 § 1 din Convenţie) şi Cererea nr. 41.300/08 cu privire la pretinsa jurisprudenţă divergentă (art. 6 § 1 şi art. 14 din Convenţie),
având în vedere observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 septembrie 2020,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

INTRODUCERE

1. Cererile privesc imposibilitatea reclamanţilor de a se bucura de dreptul lor de proprietate, recunoscut de instanţele naţionale, asupra unor imobile naţionalizate de stat în timpul regimului comunist totalitar, întrucât bunurile respective au fost vândute de stat chiriaşilor care locuiau în acestea.

ÎN FAPT

2. Lista reclamanţilor şi detaliile privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.
3. Guvernul român a fost reprezentat de agenţii guvernamentali, doamna C. Brumar şi, cel mai recent, de doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. Circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei sunt similare celor expuse de către reclamanţii din Cauza Străin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, pct. 5 – 18, CEDO 2005-VII), de către reclamanţii – domnul şi doamna Rodan – din Cauza Preda şi alţii împotriva României (Cererea nr. 9.584/02 şi alte 7 cereri, pct. 35 – 41, 29 aprilie 2014) şi de către reclamanţii din Cauza Ana Ionescu şi alţii împotriva României (Cererea nr. 19.788/03 şi alte 18 cereri, pct. 7, 26 februarie 2019).
5. Reclamanţii au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive care constatau că naţionalizarea de către fostul regim comunist a proprietăţilor acestora fusese nelegală şi că aceştia nu au încetat să fie proprietarii legitimi ai respectivelor bunuri. În pofida faptului că titlurile de proprietate ale acestora nu au fost contestate, reclamanţii nu au putut redobândi posesia asupra imobilelor lor, întrucât fuseseră vândute de către stat unor terţi. Reclamanţii nu au primit despăgubiri pentru pierderea bunurilor acestora.

CADRUL JURIDIC ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

6. Dreptul şi practica interne referitoare la bunurile imobile naţionalizate în mod nelegal şi ulterior vândute de stat către terţi au fost prezentate în cauzele Brumărescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, pct. 34 – 35, CEDO 1999-VII), Străin şi alţii (citată anterior, pct. 19 – 23), Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (nr. 30.767/05 şi 33.800/06, pct. 44 – 76, 12 octombrie 2010), Preda şi alţii (citată anterior, pct. 68 – 74) şi Dickmann şi Gion împotriva României (nr. 10.346/03 şi 10.893/04, pct. 52 – 58, 24 octombrie 2017)].

ÎN DREPT

I. Conexarea cererilor
7. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună examinarea acestora conexat, într-o singură hotărâre.

II. Locus standi
8. Ca urmare a decesului unor reclamanţi (cererile nr. 18.176/04, 28.872/04, 15.783/05, 12.401/06, 49.342/06, 15.941/07, 27.827/07, 10.991/08 şi 21.219/08), moştenitorii lor respectivi au informat Curtea cu privire la intenţia lor de a menţine cererile. Guvernul nu s-a opus acestor solicitări. Având în vedere legăturile familiale şi juridice ale persoanelor în cauză cu autorii cererilor şi interesul legitim al acestora de a continua procedura, Curtea admite că moştenitorii reclamanţilor defuncţi pot să continue procedura [a se vedea, mutatis mutandis, Janowiec şi alţii împotriva Rusiei (MC), nr. 55.508/07 şi 29.520/09, pct. 100 – 101, CEDO 2013, şi Preda şi alţii, citată anterior, pct. 75]. Prin urmare, Curtea va continua să examineze aceste cereri, în conformitate cu cererea moştenitorilor (pentru detalii, a se vedea tabelul anexat).

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
9. Reclamanţii susţin că imposibilitatea în care se află de a redobândi posesia asupra bunurilor lor naţionalizate în mod nelegal sau de a obţine despăgubiri în această privinţă, în pofida hotărârilor judecătoreşti prin care le-au fost recunoscute drepturile de proprietate asupra acestor bunuri, a constituit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cererile nr. 28.872/04, 3.996/05 şi 15.783/05
10. După comunicarea cererilor în cauză, părţile au informat Curtea cu privire la restituirea unei părţi din bunurile imobile ale acestora. Cu această ocazie, reclamanţii şi-au exprimat dorinţa de a-şi menţine cererile în privinţa bunurilor imobile nerestituite şi în privinţa cărora autorităţile naţionale nu au acordat nicio compensaţie.
11. Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 37 § 1 lit. b) din Convenţie, poate, în orice stadiu al procedurii, să hotărască scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că litigiul a fost rezolvat.
12. Astfel cum reiese din observaţiile părţilor şi din probele depuse la dosare, reclamanţilor li s-a restituit o parte din bunurile imobile care fac obiectul cererilor lor. Mai precis, în Cererea nr. 28.872/04, la 28 august 2006, reclamanţii au fost puşi în posesia terenului lor (165,11 m2), în Cererea nr. 3.996/05, la 17 aprilie 2014, reclamanţilor li s-au restituit douăsprezece apartamente şi în Cererea nr. 15.783/05, la 31 octombrie 2005, reclamanţilor li s-au restituit restul bunurilor imobile (cu excepţia a două apartamente).
13. În aceste condiţii, Curtea constată că problema aflată la originea plângerilor formulate de reclamanţi în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, cu privire la bunurile menţionate la punctul precedent, a fost soluţionată [a se vedea principiile enunţate, printre altele, în hotărârea în Cauza Syssoyeva şi alţii împotriva Letoniei (radiere) (MC), nr. 60.654/00, pct. 97, CEDO 2007-I] şi că niciun motiv special legat de respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu îi impune să continue examinarea acestor capete de cerere în temeiul art. 37 § 1 in fine. În consecinţă, aceste cereri trebuie să fie scoase de pe rol, în măsura în care se referă la bunurile menţionate anterior.

2. Cererea nr. 15.941/07
14. Guvernul consideră că cererea ar trebui respinsă ca fiind abuzivă, întrucât reclamanţii nu au informat Curtea cu privire la restituirea unei părţi din bunurile lor, după introducerea cererii lor, şi că Primăria Constanţa urma să adopte o decizie de compensare pentru apartamentul în litigiu, situat la etajul imobilului de pe strada Maior Şonţu nr. 4 din Constanţa.
15. Reclamanţii contestă versiunea Guvernului şi afirmă că, în 2011, au iniţiat noi proceduri vizând obligarea autorităţilor să le restituie o parte din bunurile acestora (157,83 m2 de teren, situat pe strada Maior Şonţu nr. 2, Constanţa). Potrivit acestora, la 23 martie 2016, acest teren, care nu a făcut obiectul cererii lor în faţa Curţii, le-a fost restituit.
16. Curtea subliniază că cererea introdusă la 22 martie 2007 priveşte refuzul autorităţilor de a restitui reclamanţilor apartamentul situat la etajul imobilului de pe strada Maior Şonţu nr. 4, precum şi terenul de 47,76 m2 situat pe strada Maior Şonţu nr. 2 din Constanţa. După sesizarea Curţii, reclamanţii au iniţiat o nouă procedură privind suprafaţa de 157,83 m2 a unui teren care le-a fost restituit la 23 martie 2016. Această suprafaţă de teren nu face obiectul prezentei cereri şi este distinctă de suprafaţa de 47,76 m2 menţionată în formularul lor de cerere.
17. Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie, o cerere poate fi declarată abuzivă în special dacă se întemeiază, în mod deliberat, pe fapte neadevărate. O informaţie incompletă şi, aşadar, înşelătoare se poate transpune, de asemenea, într-un abuz de dreptul de a introduce o acţiune individuală, în special atunci când aceasta priveşte esenţa cauzei şi când reclamantul nu explică în mod suficient motivele pentru care nu a divulgat informaţiile relevante. Acest lucru este valabil şi în cazul în care intervin noi modificări importante în cursul procedurii în faţa Curţii de la Strasbourg şi dacă – în pofida obligaţiei explicite care îi revine în temeiul art. 47 § 7 (fostul art. 47 § 6) din Regulamentul Curţii – reclamantul nu informează Curtea în acest sens, împiedicând-o, astfel, să se pronunţe asupra cererii în deplină cunoştinţă de cauză. Totuşi, chiar şi în astfel de cazuri, intenţia persoanei în cauză de a induce Curtea în eroare trebuie să fie întotdeauna stabilită cu suficientă certitudine [Gross împotriva Elveţiei (MC), nr. 67.810/10, pct. 28, CEDO 2014 şi cauzele citate acolo].
18. În speţă, Curtea observă că cererea priveşte imposibilitatea reclamanţilor de a redobândi posesia bunurilor în litigiu (apartamentul situat la etajul imobilului de pe strada Maior Şonţu nr. 4 şi terenul de 47,76 m2, situat pe strada Maior Şonţu nr. 2 din Constanţa) sau de a obţine o despăgubire în această privinţă. În continuare, Curtea constată că excepţia ridicată de Guvern se întemeiază, pe de o parte, pe existenţa unei proceduri ulterioare, care le-ar fi permis reclamanţilor să redobândească posesia unei părţi din bunurile lor în litigiu şi care nu a fost adusă la cunoştinţa Curţii, şi, pe de altă parte, pe o viitoare compensaţie pecuniară pentru apartamentul situat la etajul imobilului de pe strada Maior Şonţu nr. 4 (supra, pct. 14). În ceea ce priveşte procedura ulterioară, Curtea constată că aceasta nu privea bunurile în litigiu, ci un teren care nu face obiectul prezentei cereri (pct. 16 in fine). Prin urmare, în lumina jurisprudenţei citate la punctul 17 de mai sus, absenţa unei informări complete cu privire la noile modificări care au intervenit în cadrul unei proceduri care nu priveşte bunurile care fac obiectul prezentei cereri nu se poate transpune, în speţă, într-un abuz de dreptul de a introduce o acţiune individuală, în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie (a se vedea, a contrario, Predescu împotriva României, nr. 21.447/03, pct. 24 – 27, 2 decembrie 2008). În ceea ce priveşte acordarea unei eventuale reparaţii pentru pierderea apartamentului situat la primul etaj al imobilului de pe strada Maior Şonţu nr. 4 din Constanţa, Curtea observă că, până în prezent, nu a fost acordată nicio despăgubire pentru această proprietate. În aceste circumstanţe speciale, Curtea respinge excepţia ridicată de Guvern.

3. Excepţiile privind toate cererile
19. Guvernul pledează pentru inadmisibilitatea cererilor, ca urmare a neepuizării căilor de atac interne disponibile.
20. Reclamanţii contestă aceste alegaţii.
21. Curtea reaminteşte că a examinat şi a respins deja o excepţie similară privind neepuizarea căilor de atac interne referitoare la Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013 în cauze care priveau titluri de proprietate valabile şi concurente asupra aceluiaşi bun imobil (Străin şi alţii, pct. 54 – 56, Preda şi alţii, pct. 133 şi 141, Dickmann şi Gion, pct. 72 şi 78, precum şi Ana Ionescu şi alţii, pct. 23, toate citate anterior). Curtea constată că Guvernul nu a invocat niciun fapt sau argument nou în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea acestui capăt de cerere. Prin urmare, consideră că este necesar să se respingă excepţia ridicată de Guvern în acest sens.
22. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu privire la fond
23. Reclamanţii susţin că imposibilitatea în care se află până în prezent de a redobândi posesia bunurilor lor sau, în cazul în care redobândirea posesiei nu era posibilă, de a primi o compensaţie pentru pierderea acestor proprietăţi aduce atingere dreptului lor asupra bunurilor.
24. Guvernul susţine, la rândul său, că reclamanţii ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de legile de restituire a proprietăţii şi modificată de Legea nr. 165/2013.
25. Curtea observă că, la fel ca în cazul reclamanţilor din Cauza Străin şi alţii, citată anterior, sau ca în cazul doamnei şi domnului Rodan din Cauza Preda şi alţii, citată anterior, reclamanţii din prezenta cauză au obţinut hotărâri definitive prin care a fost recunoscută nelegalitatea naţionalizării de către stat a bunurilor imobile ale acestora şi prin care s-a dispus restituirea respectivelor proprietăţi. Aceste hotărâri nu au fost contestate sau casate până în prezent. Cu toate acestea, reclamanţii nu au fost în măsură să redobândească posesia bunurilor menţionate în tabelul anexat sau să obţină despăgubiri pentru această lipsire de proprietate.
26. Curtea reaminteşte că a hotărât deja că imposibilitatea unui justiţiabil de a redobândi posesia bunurilor sale, în pofida pronunţării unei hotărâri definitive prin care a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra bunurilor în cauză, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi că, în absenţa unei despăgubiri, o astfel de lipsire a impus persoanei în cauză o sarcină disproporţionată şi excesivă, cu încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Preda şi alţii, pct. 146 şi 148 – 149, Dickmann şi Gion, pct. 103 – 104, şi Ana Ionescu şi alţii, pct. 27 – 30, toate citate anterior).
Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în prezenta cauză.
27. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curţii pentru a-i permite să concluzioneze că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei
28. În cererile nr. 39.480/03, 18.176/04, 25.799/04, 28.872/04, 3.996/05, 15.783/05, 23.452/05, 29.712/05, 41.411/05, 44.643/06, 49.342/06, 15.941/07, 27.827/07, 35.678/07, 46.902/07, 10.991/08, 21.219/08 şi 41.300/08, reclamanţii au formulat diverse capete de cerere în temeiul articolelor 6, 13 sau 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Ţinând seama de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe asupra susţinerilor formulate, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Convenţie.
29. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie să fie respinse, în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
30. Art. 41 din Convenţie prevede:
“În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
31. Reclamanţii au depus cereri de acordare a unei reparaţii echitabile la diferite date, în perioada 2007 – 2019. În această perioadă, unii dintre ei au actualizat cererile iniţiale, la solicitarea Curţii.
32. Guvernul a comunicat comentarii în replică la cererile iniţiale şi actualizate de acordare a unei reparaţii echitabile, prezentate de reclamanţi.
33. Pentru a-şi justifica cererile în ceea ce priveşte prejudiciul material şi răspunsurile lor în această privinţă, reclamanţii şi Guvernul au transmis unul sau mai multe dintre următoarele documente:
a) rapoarte de expertiză tehnică realizate de experţi autorizaţi, fie ai Ministerului Justiţiei, fie membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor (“ANEVAR”), care este o asociaţie recunoscută de Guvernul român drept asociaţie de interes public;
b) decizii administrative în temeiul Legii nr. 165/2013, prin care sunt acordate măsuri compensatorii calculate potrivit criteriilor stabilite de legea menţionată sau valori estimative calculate de organele administrative competente (a se vedea art. 41 din Legea nr. 165/2013 şi Preda şi alţii, citată anterior, pct. 70).

A. Prejudiciu material
34. Astfel cum s-a pronunţat Curtea în mai multe rânduri, o hotărâre prin care aceasta a constatat o încălcare impune statului pârât obligaţia legală de a pune capăt respectivei încălcări şi de a înlătura consecinţele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, şi Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].
35. În circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că restituirea bunurilor imobile în discuţie îi va plasa pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
36. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, acesta trebuie să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă care corespunde cu valoarea actuală a proprietăţilor acestora (Preda şi alţii, citată anterior, pct. 163, şi Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 38 – 39).
37. În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de beneficii nerealizate, Curtea nu poate face speculaţii cu privire la posibilitatea şi randamentul închirierii imobilelor în cauză, întrucât aceste elemente depind de diverşi factori [a se vedea, de exemplu, Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 40, şi Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005]. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt de cerere.
38. Curtea observă că există o discrepanţă majoră între estimările reclamanţilor în privinţa valorii proprietăţilor lor şi cele avansate de Guvern. Având în vedere informaţiile de care dispune, referitoare la preţurile bunurilor imobile pe piaţa locală, inclusiv documentele transmise de părţi, precum şi jurisprudenţa sa constantă privind cauze similare (Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 42, cu trimiterile citate), Curtea consideră rezonabil şi echitabil, în sensul art. 41 din Convenţie, să le acorde reclamanţilor sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral
39. Curtea consideră că ingerinţa gravă în exercitarea dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Curtea decide să acorde sumele indicate în tabelul anexat reclamanţilor care au formulat o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral.

C. Cheltuieli de judecată
40. Unii dintre reclamanţi fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reuşit să le justifice. În consecinţă, Curtea nu le acordă nicio sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).
41. În ceea ce îi priveşte pe restul reclamanţilor, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

D. Dobânzi moratorii
42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:

1. hotărăşte că moştenitorii reclamanţilor, care şi-au manifestat dorinţa de a continua prezenta procedură în locul acestora, au calitatea de a face acest lucru (a se vedea anexa);
2. decide să conexeze cererile;
3. decide scoaterea de pe rol a cererilor nr. 28.872/04, 3.996/05 şi 15.783/05, în măsura în care privesc pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în legătură cu bunurile imobile menţionate la pct. 12 din prezenta hotărâre;
4. declară cererile admisibile în ceea ce priveşte celelalte capetele de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea anexa);
5. declară cererile inadmisibile în ceea ce priveşte restul capetelor de cerere;
6. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
7. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să le restituie reclamanţilor, în termen de trei luni, bunurile imobile în cauză;
b) că, în caz contrar, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în acelaşi termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru aceste sume, pentru prejudiciul material;
c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească reclamanţilor, în acelaşi termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat, plus orice sumă ce poate fi datorată de către reclamanţi cu titlu de impozit pentru aceste sume, pentru prejudiciul moral şi pentru cheltuielile de judecată;
d) că sumele indicate în tabel trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, cu excepţia sumelor acordate reclamanţilor din cererile nr. 29.712/05, 41.411/05, 27.808/07, 46.902/07, 61.539/08, 53.085/09 şi 35.610/14;
e) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
8. respinge cererile de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 29 septembrie 2020, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii.

PREŞEDINTE
BRANKO LUBARDA

Grefier adjunct,
Ilse Freiwirth

ANEXĂ

—————

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Peste 3 milioane de euro trebuie să plătească statul român, cu titlu de despăgubiri materiale și morale, în cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României

În cele 25 de cereri conexate în cauza Dimitrie Dan Popescu şi alţii împotriva României, CEDO a constatat încălcarea drepturilor reclamanților la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție.

Comments

Lasă un răspuns Anulează răspunsul