clujust.ro

Patru țărani care vând mere pe marginea drumului au fost amendați cu 30.000 lei de inspectori antifraudă

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a criticat public într-o conferință de presă doi subordonați de la Antifraudă Deva, care au dat amenzi exagerat de mari în raport cu fapta comisă. Este vorba despre doi inspectori de la Antifraudă Deva care au dat patru amenzi în valoare de 30.000 de lei unor ţărani care vând mere sau pere pe marginea drumului.

Heiuș a anunțat că de la 1 noiembrie l-a înlocuit pe directorul general adjunct care coordonează antifraudă de la Deva, iar cei de la Direcția de Integritate se duc să cerceteze modul în care își desfășoară activitatea cei doi inspectori.

“Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifraudă 5 Deva, deci din vestul ţării, au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. În mintea lor au considerat că în Timişoara toate cluburile îşi fiscalizează toate veniturile, toate marile restaurante înregistrează tot ceea ce se vinde, că achiziţiile intracomunitare din Arad sunt toate înregistrate şi fiscalizate, că în Caraş nu se mai face contrabandă cu alcool. Ce au considerat aceşti inspectori, îmi cer scuze, nu inspectori, aceşti indivizi pentru că dacă-i numesc inspectori Antifraudă deja e prea mult. S-au dus în luna octombrie şi au dat patru amenzi în valoare de 30.000 de lei acelor oameni, acelor ţărani care stau pe marginea drumului, câteodată chiar în faţa casei şi vând nişte mere, nişte pere, nişte struguri, poate un borcan de miere având certificat de producător. Aceşti indivizi, repet, nu pot să fie numiţi inspectori fiscali, inspectori antifraudă le-au dat la patru asemenea persoane câte treizeci de mii de lei amendă”, a afirmat Heiuş, citat de economedia.ro

El consideră că cei doi inspectori de la Antifraudă fac ANAF-ul de râs.

“Aici au considerat ei că este marea evaziune fiscală, că ăsta este rolul Antifraudei, să meargă şi să găsească frauda adevărată în România, la cei patru oameni care vindeau nişte mere şi nişte pere, care într-adevăr probabil că nu erau din grădina lor proprie aşa cum prevede legea şi le-au dat zece mii de lei amendă pentru aceasta şi le-au mai găsit trei litri de ţuică şi le-a dat douăzeci de mii de lei amendă. În total a primit amendă o persoană treizeci de mii de lei, un om care în loc să fure, în loc să stea cu mâna întinsă stă poate toată ziua în soare, în praf, în vânt pe marginea drumului să vândă corect nişte produse, să-şi completeze venitul. Şi vin aceşti nemernici care fac de râs ANAF-ul, care aruncă cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifraudă, care îşi fac treaba aşa cum trebuie, colegi care se duceau şi confiscau trei kilograme de aur de la case de amanet din Strehaia. Şi aceşti indivizi se duceau să dea amenzi de treizeci de mii de lei la acei oameni care stau şi vând pe marginea străzii”, a precizat preşedintele ANAF.

Heiuş a mai declarat că îi este ruşine că asemenea oameni lucrează la ANAF.

“Îmi este ruşine ca asemenea oameni lucrează la ANAF şi că aşa înţeleg ei că trebuie să luptăm împotriva marii evaziuni fiscale. Începând cu 1 noiembrie am schimbat pe directorul general adjunct care coordonează Antifrauda de la Deva, din vestul ţării şi pentru alte abateri manageriale şi de luni, Direcţia de Integritate se duce să cerceteze modul în care îşi desfăşoară activitatea aceşti inspectori şi cum îşi permit ei să amendeze nişte oameni cu asemenea sume, o asemenea discrepanţă între o faptă care poate că nu-i corectă, poate că merele alea pe care le-au vândut nu erau din grădina lui, ca să dai treizeci de mii de lei amendă că l-ai găsit cu trei litri de ţuică, păi asta înseamnă că ai rezolvat toată evaziunea fiscală din vestul României, că nu mai e nimic de găsit altceva, înseamnă că ai prins tot ce înseamnă contrabandă cu alcool, ai găsit tot ceea ce se întâmplă în neregulă la marile companii din vestul ţării şi nu au mai rămas decât acei oameni care stau pe marginea străzii să câştige şi ei nişte bănuţi în plus. Asta gândeau cei doi inspectori de la antifraudă de la Deva”, a adăugat Heiuş.

Comments

comentarii

Întrebat care este poziția sa cu privire la acuzațiile de plagiat care afectează PNL, precum «cazul Bode», premierul Nicolae Ciucă și-a exprimat încrederea în justiție, situație în care procesele în desfășurare nu trebuie să fie afectate de declarații.... Citește mai mult
Clujenii se plâng că de câteva zile nimeni nu a ridicat gunoaiele de la mai multe puncte gospodărești din toate cartierele orașului. Deșeurile sunt împrăștiate și e mizerie în mai multe zone.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!