fbpx

Participarea fizică la ore a elevilor din clasele terminale și a celor din învățămâmtul special este permisă în zonele necarantinate

Prin Hotărârea nr.25 adoptată miercuri, de CNSU este permisă participarea fizică a elevilor din învățământul special și a celor din clasele terminale la cursuri, în localitățile care nu se află în carantină.

Vor fi prezenți la cursuri următoarele categorii de elevi:

  • elevii cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă;
  • elevii claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a;
  • elevii claselor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal și
  • elevii care participă la orele remediale.

Hotărârea nr. 25 din 28.04.2021 a CNSU:

privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere solicitarea Ministerului Educației pentru modificarea condițiilor în care este permisă participarea fizică a elevilor din învățământul special și a celor din clasele terminale la cursuri,
în contextul necesității menținerii condițiilor de desfășurare a activităților didactice care să permită asimilarea și aprofundarea cunoștințelor, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 38 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul:

a) permiterii participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

b) permiterii participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

c) permiterii organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Art.2 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

Comments

comentarii

Lasă un răspuns