O tânără din Timișoara a lovit o procuroare cu mâinile încătușate, în sala de judecată, în momentul judecării cererii de arestare a ”interloapei” pentru că o tâlhărise și o bătuse crunt pe vânzatoarea unui magazin de haine.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, la data de 17 iulie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Maria Mirabela Nuțu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj judiciar.
Inculpata urmează a fi prezentată în cursul zilei de astăzi, 18 iulie 2016, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
”În data de 17 iulie 2016, ora 12:00, la sediul Judecătoriei Timişoara, persoana vătămată, având calitatea de procuror și aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu (susţinerea în faţa instanţei a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara într-un dosar penal), a fost lovită cu ambele mâini, ce erau încătușate, în zona feței, de către inculpata Nuţu Maria Mirabela, cercetată în stare de reţinere în dosarul penal menţionat. În aceleași împrejurări, inculpata i-ar fi adresat persoanei vătămate amenințări cu privire la exercitarea unor acte de violență după ce va fi eliberată.”
Totodată, cu privire la incident a fost informată conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Timiş, dispunându-se efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă lucrătorii de poliție care însoțeau inculpata (aflată în stare de reţinere) au respectat prevederile legale privind procedura de pază şi supraveghere a persoanelor arestate sau reţinute.
Maria Mirabela Nuțu, în vârstă de 27 de ani, a fost reținută de polițiștii de la IPJ Timiș, după ce a tâlhărit-o pe vânzătoarea unui magazin de articole vestimentare. Nuțu a bătut-o pe femeie cu bestialitate și a furat din societatea comercială mai multe haine. S-a întâmplat în 23 mai, iar polițiștii au reușit să o identifice în 16 iulie, în baza imaginilor de pe camerele de supraveghere care au surprins bătaia încasată de vânzătoare.