Acasă » DIN ȚARĂ » Municipiul Baia Mare s-a constituit parte civilă cu aproape 200.000 lei într-un dosar penal în care e cercetat denunțătorul primarului

Municipiul Baia Mare s-a constituit parte civilă cu aproape 200.000 lei într-un dosar penal în care e cercetat denunțătorul primarului

Denunțătorul din dosarul primarului Cătălin Cherecheș de la Tribunalul Cluj, Cristian Șpan, în calitate de președintele al FCM Baia Mare, ar fi prejudiciat bugetul municipiului cu aproape 200.000 lei. Consilierii locali au hotărât ca municipiul Baia Mare să se constituie parte civilă în dosarul penal în care Șpan este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune.

Consilierii locali din Baia Mare au votat, în unanimitate, în ședința din 16 februarie, proiectul de hotărâre ”privind constituirea Municipiului Baia Mare ca parte civilă în dosarul penal nr. 5018/P/2016, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru suma de 194.333 lei și dobânda aferentă”

”Municipiul Baia Mare, prin autoritatea Consiliului Local, singura entitate care are dreptul legal să se constituie parte civilă pentru prejudicii aduse bugetului local, a făcut acest demers în scopul de a recupera din veniturile sau proprietățile numitului Șpan Cristian sumele datorate. Aceste sume au fost cumulate în perioada 2014-2016 din cauza depunerii spre decontare de către Municipiul Baia Mare a unor facturi sau chitanțe nelegale ori false.

În toamna anului 2015, Serviciul Audit aflat în subordinea primarului Municipiului Baia Mare, a evidențiat, în urma verificărilor efectuate pentru anii 2015-2016,  prejudicierea Municipiului Baia Mare cu suma de suma de 194.333 lei (27.860 lei în anul 2014 și 124.803 lei în anul 2015de lei, la care se adaugă majorărilor de întârziere în sumă de 41.670 lei) de către numitul Șpan Cristian, ca reprezentant al Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare. Acesta a fost motivul real și cert pentru care autoritatea locală a Municipiului Baia Mare a fost în imposibilitatea legală de a deconta sume de bani spre clubul de fotbal începând cu jumătatea anului 2015, dar și imposibilitatea alocării finanțării pentru anul 2016.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Baia Mare.

Cristian Șpan

Reamintim că Șpan este cel care a ajutat DNA la organizarea unui flagrant împotriva primarului Cătălin Cherecheș exact în ziua în care primarul își depunea candidatura pentru un nou mandat. Denunțătorul a adus 30.000 de lei în biroul primarului, bani despre care procurorii susțin că este mită. Cherecheș susține că este vorba de un împrumut acordat lui Șpan pentru a plăti echipa de fotbal. De altfel, la ultimul termen de judecată de la Tribunalul Cluj, din 15 februarie, doi fotbaliști și antrenorul echipei au confirmat că primarul le-a trimis 30.000 de lei, bani personali.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina