fbpx

Motivarea hotărârii de respingere a liberării condiționate a lui Dragnea

În motivarea hotărârii de respingere a cererii de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea, judecătorul a arătat că acesta nu s-a implicat suficient în activitățile educaționale și că nu a obținut suficiente credite.

Fracția de 2/3 din pedeapsă, ca și condiție impusă pentru libererarea condiționată, a fost executată prin luarea în considerare și a zilelor în care Liviu Dragnea nu a fost lăsat să muncească, acesta acumulând astfel un număr de 854 de zile de închisoare executate.

În consecinţă, instanţa reţine că în prezent petentul a executat fracţia corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată, acesta executând 2/3 din pedeapsa de 1280 zile închisoare, prima condiţie a liberării condiţionate fiind îndeplinită”, se arată în motivarea obținută de Main News.

Referitor la comportamentul de la locul de detenție, judecătorul reține insuficiența recompenselor obținute de către petent, împrejurare care ar denota dezinteresul pentru un comportament exemplar în penitenciar.

„De altfel, analizând recompensele acordate petentului pentru comportamentul avut pe parcursul executării pedepsei, instanţa reţine faptul că acesta a primit doar 8 recompense, dintre care ultima a fost acordată în data de 19.02.2021, iar penultima în data de 14.05.2020, ceea ce atestă faptul că petentul nu fost interesat în mod constant în dovedirea unui comportament exemplar pe întreaga perioadă executată, deşi reuşise să obţină 3 recompense pe parcursul anului 2019 (în lunile august, octombrie şi decembrie) şi alte 4 recompense în anul 2020 (în lunile ianuarie, februarie, aprilie şi mai)”, arată sursa citată.

În plus, judecătorul îl sancționează și pentru faptul că la șapte din programele educaționale la care a participat, nu a obținut credite.

„Astfel, deşi petentul a participat la mai multe programe educaţionale în această perioadă, respectiv la 12, aşa cum rezultă din caracterizarea penitenciarului, 7 sunt finalizate fără credite ceea ce presupune o prezenţă mai mică de 75% la acestea”, arată instanța.

Concluzia instanței a fost că simpla împlinire a fracției de pedeapsă și un comportament civilizat nu fac dovada că pedeapsa penală și-ar fi atins scopul de exemplaritate.

„Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului din pedeapsa, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus”, se arată în hotărâre conform aceleași surse.

Comments

comentarii

Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte al Republicii Moldova.... Citește mai mult
Vremea se răceşte la Cluj. Vezi prognoza meteo pentru ziua de luni, 4 noiembrie.... Citește mai mult

Lasă un răspuns