Acasă » ȘTIRI » Judecătorul fondului consideră că primarul Cherecheș poate părăsi țara, dar Curtea nu-l lasă

Judecătorul fondului consideră că primarul Cherecheș poate părăsi țara, dar Curtea nu-l lasă

După ce judecătorul fondului din dosarul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a hotărât că se poate înlătura interdicția de a nu părăsi țara, un complet de la Curtea de Apel a întors hotărârea.

În 6 septembrie, judecătorul fondului de la Tribunalul Cluj a hotărât: ”În temeiul art. 215 alin. 9 C.proc.pen., modifica continutul controlului judiciar, în sensul ca înlatura obligatia fixata în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 2 lit. a) C.proc.pen., constând în interdictia de a nu parasi teritoriul României, respectiv modifica continutul obligatiei stabilite în sarcina inculpatului potrivit art. 215 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., în sensul ca, pe viitor, inculpatul sa se prezinte la organul de politie din cadrul Politiei mun. Baia-Mare, jud. Maramures, desemnat cu supravegherea sa, o data la doua saptamâni, conform programului întocmit de acesta, sau ori de câte ori este chemat.”

DNA a atacat cu contestație, iar în 12 septembrie, un complet de la Curtea de Apel Cluj a întors hotărârea judecătorului care cunoaște cel mai bine dosarul. ”În temeiul art. 206 din Codul de procedură penală raportat la art. 215 alin. 9 din Codul de procedură penală admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 138/J din 06.09.2017 a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 215 alin. 9 din Codul de procedură penală respinge cererea formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin de modificare a controlului judiciar în sensul de a se înlătura interdicţia stabilită în sarcina acestuia în baza art. 215 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi înlătură dispoziţia instanţei din încheierea atacată de modificare a conţinutului obligaţiei stabilite în sarcina aceluiaşi inculpat potrivit art. 215 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală (în sensul ca acesta să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa doar o dată la două săptămâni). Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!