fbpx

Judecătorul Danileț le ”dă peste bot” parlamentarilor care nu poartă mască

”Parlamentarii nu au imunitate contravențională”, scrie judecătorul Cristi Danileț din Cluj pe Facebook referitor la cei care nu poartă masca. Cel mai cunoscut caz de ”rebeliune” este al senatoarei-avocat Diana Șoșoacă.

”Legea e egală pentru toți. Și avem o lege care spune că purtarea măștii în locuri publice este obligatorie. Nu are importanță că e vorba de lege în sens strict (adică instrumentul normativ elaborat de Parlament cu numele „lege”) sau în sens larg (orice act normativ, care poate fi OG, OUG, HG, hotărâre consiliu local etc). Atât timp cât actul normativ este în vigoare, el trebuie respectat. Dacă CCR îl va declara neconstituțional, respectiv o instanță judecătorească îl va anula, de abia atunci nu se va mai aplica. Dar nu poți să mergi pe stradă și să spui că tu nu respecți o regulă pentru că nu își convine sau pentru că e scrisă într-o hotărâre a vreunui organ național și nu într-o lege a Parlamentului.

Un parlamentar are imunitate doar cu privire la votul său și opiniile sale politice. În rest, se supune acelorași legi ca și cetățenii ne-parlamentari. Dacă un parlamentar nu poartă mască, trebuie oprit de organele legii și controlat motivul pentru care nu o face. Dacă nu are motive, trebuie sancționat. Dacă organul legii nu sancționează persoana care comite o contravenție, atunci acest organ comite un abuz.

Dacă persoana dovedește că are motive medicale care se încadrează în textul de lege atunci, în mod evident, nu poate fi sancționată. Însă, persoana trebuie să țină seama că purtarea măștii nu este pentru a fi ea ocrotită, ci pentru a-i ocroti pe alții de posibilii viruși împrăștiați de ea care nu vor mai avea niciun obstacol în a fi transmiși. Prin urmare, o astfel de persoană trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să își limiteze cât de mult contactele și ieșirile.

În chestiunea Covid-19 suntem solidari. Unul dintre noi care nu respectă regulile îi pune în pericol pe toți ceilalți.”, scrie Danileț.

Comments

comentarii

Alin Tișe a reacționat dur după ce Szilard Tasnadi a fost numit oficial în funcția de prefect al Clujului și a anunțat că va cere demisia lui Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean.... Citește mai mult
Unii tineri din Cluj-Napoca încalcă restricțiile și nu poartă mască în autobuze. De asemenea, distanțarea fizică este altă măsură care nu le este „cunoscută”.... Citește mai mult
Clujul este al doilea oraș din țară care are cele mai multe contracte de muncă cu salarii de peste 10.000 de lei pe lună. Bucureștiul rămâne fruntaș la această categorie.... Citește mai mult
Procesul de vaccinare din România este unul foarte bun, ajungându-se la aproape la un milion de persoane vaccinate anti-COVID.... Citește mai mult

Lasă un răspuns