Judecătorul Cristi Danileț a explicat într-un interviu recent de ce nu prea mai ajung la instanțe dosare de corupție de la DNA.
În interviul pentru site-ul putereaacincea.ro, judecătorul penalist Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj a spus cum se resimt în sistemul judiciar modificările la legile justiției:
”Cu sau fără statut de independență, cu sau fără dosare, magistratul român are loc de muncă stabil și salariu foarte bun. Și, totuși, foarte mulți sunt și suntem revoltați de aceste modificări. Unii dintre noi am realizat că nu trebuie să ne limităm doar la rolul nostru tradițional, de a înfăptui justiția în sălile de tribunal, ci avem misiunea de a contribui la mai binele societății. Fiecare dosar al nostru, fiecare infractor condamnat, fiecare victimă despăgubită, fiecare act ilegal anulat contribuie la ceea ce numim „statul de drept” – un stat în care nimeni nu e mai presus de lege și în care cine e vinovat răspunde. Din păcate, ca judecător penalist, văd ce este în jurul meu: procurori temători cu privire la statutul lor, activitatea Secției Penale a ÎCCJ blocată, noi dosare de corupție inexistente. Afirm cu toată convingerea: în momentul de față, justiția penală este pe tușă. Și nu are magistratul de pierdut, ci cetățeanul onest.”, spus franc Danileț.
Acesta a afirmat într-o dezbatere la Timişoara, zilele trecute, că, de aproape doi ani, judecătorii nu prea mai primesc dosare de la DNA. Înrebat care sunt motivele pentru care se întâplă asta, Danileț a răspuns:
”DNA nu mai are informații de la servicii. Contactul dintre procurori și serviciile de informații este obturat urmare a unei decizii a CCR de acum doi ani. Polițiștilor judiciari cu care lucrează cei din DNA sau alte unități de parchet li se retrage în mod intempestiv certificatul ORNISS pentru a nu mai putea fi utilizați în dosare. Nu mai există capacitatea tehnică de a face interceptări, resursele în acest domeniu sunt reduse, nu se mai pot face traduceri în timp real ale convorbirilor purtate de persoanele străine interceptate. Nu mai are cine face filaje. Singurele dosare notabile ale DNA în ultimul an sunt cele pe fraude la fondurile europene.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

