fbpx

Investiție publică de 1,7 milioane euro la Florești, din fonduri guvernamentale

Primarul Horia Șulea a anunțat o investiție publică de 1,7 milioane euro la Florești, din fonduri guvernamentale.

“Investiția vine ca urmare a seriozității administrației publice locale și a excelentei colaborări pe care o avem cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și cu cei de la Compania Națională de Investiții, colaborare concretizată deja în realizarea creșei și demararea Centrului Cultural de pe locația fostului Poligon.

Concret este vorba de realizarea unei Baze Sportive Tip 1: teren sportiv fotbal dimensiuni omologate UEFA și FRF, 105 metri x 68 metri, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectator, plus teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20m x 40m. Și, bineînțeles, cabinet medical, clădire vestiare și administrativă și parcare autovehicule și autocar.”, a precizat primarul din Floresti

Obiectivul de investiții a fost introdus pe Lista Sinteză a subprogramului Complexuri Sportive, aprobată prin Ordinul MDRAP 2833/09.10.2019. Subprogramul în discuție se referă la construirea/modernizarea a 400 terenuri de sport, condiție asumată de România în cadrul Dosarului de candidatură pentru Euro2020.

Locația din Florești va fi în zona Ansamblului ANL

Comments

comentarii

Un bărbat de 50 de ani a murit la volan, luni seară, pe DN1, în apropiere de Dumbrava.... Citește mai mult
Patru bărbați din Huedin au fost prinși în flagrant în timp ce furau cablu din cupru de la infrastructura căii ferate.... Citește mai mult

Lasă un răspuns