fbpx

Instanțele judecătorești au cheltuit doar 14.488.000 lei în vederea gestionării crizei sanitare din cei 34.858.000 lei alocați- execuție bugetară de 53%.

Din bani au fost achiziționate de la CN Unifarm SA 3.000 combinezoane, 3.000 măști protecție, 3.300 perechi mănuși și 3.300 perechi botoși, în vederea derulării în siguranță a actului de justiție.

Grefierii au cerut socoteală Ministerului justiției cu privire la fondurile alocate instanțelor de către Ministerul Justiției, dar și cu privire la acțiunile întreprinse de Ministerul Justiției cu privire la gestionarea activității instanțelor în condiții de siguranță, pe fondul pandemiei COVID-19

Ministerul Justiției comunică rezultatul întâlnirii:

,,În data de 12 noiembrie 2020, reprezentanții Ministerului Justiției au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții grefierilor, în sistem de videoconferință.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Federației Naționale Sindicale Lex Just, Federației Naționale Sindicale PROJUST, Federației Naționale Sindicale Justiția, Asociației Naționale a Informaticienilor din Justiție și ai Sindicatului Noul Grefier.

Reuniunea de lucru a fost prezidată de doamna Lidia Barac, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției.

Cu această ocazie, reprezentanților sindicatelor grefierilor le-au fost prezentate acțiunile întreprinse de Ministerul Justiției cu privire la gestionarea activității instanțelor în condiții de siguranță, pe fondul pandemiei COVID-19, multe dintre acestea nefiind cunoscute de către aceștia, inclusiv faptul că, din fondurile alocate, un procent semnificativ nu a fost cheltuit. S-a subliniat faptul că, organizațiile sindicale ar putea avea un rol mult mai activ în monitorizarea modului în care se cheltuie fondurile alocate instanțelor de către Ministerul Justiției.

Astfel, a fost adus la cunoștința reprezentanților sindicatelor grefierilor faptul că Ministerul Justiției a alocat fonduri în valoare de 34.858.000 lei instanțelor judecătorești și instituțiilor subordonate (inclusiv unităților sanitare).

Instanțele judecătorești au primit fonduri în valoare de 14.488.000 lei în vederea gestionării crizei sanitare, iar plățile efectuate de acestea au o valoare de 7.165.128 lei, la data de 30 septembrie, și de 7.711.064 lei, la data de 31 octombrie 2020, conform raportărilor financiare lunare transmise de instanțe, centralizate de minister.

Raportând plățile efectuate la bugetul alocat, a rezultat un grad de execuție bugetară de 53%.

În legătură cu măsurile specifice pentru gestionarea crizei sanitare, reprezentanții MJ au informat că, în perioada stării de urgență, aparatul propriu al Ministerului Justiției a achiziționat de la CN Unifarm SA pentru instanțele judecătorești, următoarele materiale:

  • 3.000 combinezoane,
  • 3.000 măști protecție,
  • 3.300 perechi mănuși,
  • 3.300 perechi botoși, în vederea derulării în siguranță a actului de justiție.

De asemenea, în vederea implementării Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a fost necesară dotarea tuturor instanțelor cu sisteme de videoconferință.

Astfel, cu ocazia celei de a doua rectificări bugetare, aprobată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, au fost alocate fondurile necesare pentru dotarea unui număr de 797 săli de judecată pentru care instanțele au transmis un necesar de 597 sisteme de videoconferință.

În urma discuțiilor avute, s-a stabilit, de comun acord, transmiterea unei Circulare către toate curțile de apel prin care:

  • Să se aducă la cunoștința curților de apel situația execuției bugetare la nivel național la data de 31 octombrie 2020;
  • Să se transmită cuantumul fondurilor alocate și neutilizate până în prezent, inclusiv cu indicarea sumelor aferente lunilor noiembrie-decembrie 2020;
  • Să se reevalueze recomandările Ministerului Justiției consemnate în „Justiție în pandemie” – Recomandări pentru armonizarea regulilor de prudență sanitară în sediile instanțelor și parchetelor – Document de politică publică elaborat de Ministerul Justiției, publicat pe site-ul Ministerului Justiției, la data de 15 aprilie 2020, și care a stat la baza elaborării de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a Hotărârii nr.734 din data de 12 mai 2020.

Totodată, au fost subliniate limitele de acțiune ale Ministerului Justiției, determinate exclusiv de atribuțiile sale legale, care se circumscriu procesului de elaborare a legislației în domeniul justiției și asigurării resurselor materiale (financiare, logistice), chestiunile de management propriu-zis al instanțelor, aduse în discuție cu ocazia întâlnirii de lucru, intrând în competența acestora, conform dispozițiilor legale și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, acest din urmă organism având și pârghiile necesare de evaluare a modului de respectare a dispozițiilor regulamentare de către instanțele judecătorești”.

Așa cum se poate observa din comunicatul redat mai sus, grefierilor li se reprășează voalat lipsa de implicare în monitorizarea cheltuielilor:,,organizațiile sindicale ar putea avea un rol mult mai activ în monitorizarea modului în care se cheltuie fondurile alocate instanțelor de către Ministerul Justiției.”

Comments

comentarii

Universitatea Cluj ratează calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Oțelul Galați cu scorul de 2-1.... Citește mai mult
Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă „o îngrijorare enormă”, avertizează OMS.... Citește mai mult

Lasă un răspuns