fbpx

Încă se dau amenzi în baza OUG 34, deși vor fi anulate. Mai puține, dar se dau

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, astăzi, sacțiuni de circa 187.000 lei la nivel național, iar înainte de decizia Curții Constituționale privind amenzile, aceasta era valoarea pe un județ. Potrivit GCS, OUG 34 se aplică până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial. Toate aceste amenzi pot fi anulate apoi în instanță.

”Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 331 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 187.800 de lei.

Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare.”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Înainte de decizia CCR, în 5 mai, au fost următoarele date comunicatr: ”3.709 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.”

Potrivit informării trimise de prefectul județului Cluj, la noi au fost în ultimele 24 de ore 83 de sancțiuni în valoare de 28.990 lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina