Traian Onuc, ce a purtat anterior numele de Floarea Ianson, cu care este mai cunoscut, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru înșelăciune și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca l-au trimis în judecată pe Traian Onuc sub acuzația că a înșelat 130 de persoane, de la care a încasat avansuri de peste 2 milioane de euro pentru apartamente în două blocuri pe care nu le-a finalizat.
Potrivit rechizitoriului, ”în perioada 2009 – mai 2016, cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate ori atestate cu dată certă de către avocaţi şi notari publici din Cluj-Napoca, inculpatul Onuc Traian (fost Floarea Ianson) a indus în eroare un număr de 130 de promitenţi-cumpărători prezentându-le ca adevărată împrejurarea mincinoasă că are resursele financiare şi capacitatea lucrativă de a le transmite dreptul de proprietate şi a le preda în termen scurt folosinţa unor apartamente amplasate în imobilele aflate în curs de edificare de pe str. Fabricii nr. 65-67 şi str. Miko Imre, f.n., după caz, din Cluj-Napoca, continuând să le menţină în eroare, iar în unele cazuri determinându-le să-i suplimenteze tranşe din preţ, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase legate de construirea efectivă a apartamentelor ori de relocarea spaţiilor locative, fără a avea vreun moment intenţia de a îşi îndeplini obligaţiile contractuale asumate, denaturând în unele cazuri destinaţia reală pentru care au fost autorizate clădirile ori disimulând demersurile făcute în sensul schimbării destinaţiei, după caz, şi folosind în scopul captării încrederii victimelor schiţe tehnice mincinoase, determinându-le astfel să îi achite cu titlu de avans suma totală de 2.074.249 euro şi 701.104 lei (echivalentul sumei de 10.035.224,5 lei).”
De asemenea, Traian Onuc este acuzat că a continuat executarea lucrărilor de construcţii la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Fabricii, nr. 65-67, după dispunerea opririi activităţii de construire, la data 22 decembrie 2015 de către funcţionarii din cadrul Primăriei Cluj-Napoca – Direcţia Inspecţie şi Control Urbanism.
În cursul urmăririi penale au fost luate măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de către inculpat, în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţilor civile şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.
Cazul a fost instrumentat în colaborare cu Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Cluj-Napoca spre competentă soluţionare.