fbpx

Facebook și Google, pârâte într-un proces în România. Instanța le-a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată

Companiile Facebook Inc și Google LLC, ambele cu sediul central în statul american California, sunt pârâte într-un proces la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale, în cazul Facebook, și excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de amândouă.

Cele două companii au fost dat în judecată de un bărbat pe nume Nelu P., într-un proces civil cu obiectul pretenții.

Cu toate că instanța Judecătoriei Răcari a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Facebook și cea a nulității cererii de chemare în judecată, invocată de ambele pârâte, acestea au ieșit câștigătoare din prima fază a procesului, căci judecătorul a considerat prescris dreptul la acțiune al reclamatului.

Soluția pe scurt (pronunțată în 19 septembrie 2019):Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâtul FACEBOOK INC, prin întâmpinare, ca neîntemeiata.

Respinge exceptia nulitatii cererii de chemare în judecata invocata de pârâtii FACEBOOK INC si GOOGLE LLC, prin întâmpinare, ca neîntemeiata.

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâtii Facebook Inc si Google LLC, prin întâmpinare.

Constata prescris dreptul material la actiuni privind pretentiile solicitate de reclamant, aferente anului 2010 si pâna la data de 13.11.2015.

Respinge cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul PN, în contradictoriu cu pârâtii GOOGLE LLC, cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA, 94043, cu sediul procesual ales la Societatea de Avocati “Grigorescu, Stefanica si Asociatii SPRL”, din municipiul Bucuresti, str. Dionisie Lupu nr. 33, sector 2 si FACEBOOK INC, cu sediul în 1601 Willow Road, Menlo Park, California, 94025, ca neîntemeiata.”

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Motivarea nu a fost încă redactată. Apelul ar urma să se judece la Tribunalul Dâmbovița.

Captură de pe portalul instanțelor de judecată

Comments

comentarii

Lasă un răspuns