fbpx
Acasă » DIN ȚARĂ » Doi bărbați sunt acuzați că au introdus în România peste 380 de grame de cocaină

Doi bărbați sunt acuzați că au introdus în România peste 380 de grame de cocaină

Doi bărbați sunt acuzați că au introdus în România peste 380 de grame de cocaină prin punctul vamal Porțile de Fier I.

Potrivit DIICOT, ”în cauză există suspiciunea rezonabilă că la data de 05.01.2019, inculpatul M. N. K și suspectul N. C. G. au introdus pe teritoriul României, prin punctul vamal Porțile de Fier I, droguri de mare risc, respectiv cantitatea netă de 384,35 grame de cocaină, pe care au deținut-o și transportat-o și pe teritoriul României, disimulată sub volanul unui autoturism.”

În ianuarie, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare pe raza oraşului Popești-Leordeni, judeţul Ilfov, ocazie cu care la una dintre locaţii, la domiciliul inculpatului  S. I. a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 30 de grame de cocaină deținută de către inculpat în vederea vânzării.

La data de 6 ianuarie,  Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea  preventivă a inculpatului M. N. K  pentru o perioadă de 30 de zile.

Faţă de inculpatul S. I., procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 56 de zile.

Activitățile au beneficiat și de sprijinul politiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a  Criminalității Organizate din Mehedinți, precum și al celor din cadrul Inspectoratului  General al Poliției de Frontieră.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns