fbpx
Acasă » ȘTIRI » Fără leac. Violator liberat condiționat de trei ori în zece ani și arestat după câteva luni de libertate

Fără leac. Violator liberat condiționat de trei ori în zece ani și arestat după câteva luni de libertate

Un bărbat de 36 de ani din Oradea a fost liberat condiționat de trei ori în ultimii zece ani, o dată de către Judecătoria Dej, și de fiecare dată s-a întors după gratii pentru aceeași faptă: tentativă de viol. Ultima dată a fost arestat preventiv în 6 ianuarie, fiind liberat condiționat în baza recursului compensatoriu în august 2018.

Bărbatul a rezistat cel mai mult în libertate 13 luni în perioada iulie 2008 – august 2009. În 2010, a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru că a încercat să violeze patru femei.

În 23 februarie 2015,  Judecătoria Dej a hotărât liberarea condiționată a condamnatului, motivând astfel hotărârea:

”Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, trebuie să execute 2/3 respectiv 1948 zile, din care în cazul în care muncește 487 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1461 zile efectiv executate.

Condamnatul se găsește în executarea pedepsei de 8 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 1/2010 a Judecătoriei Oradea,  pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.

A început executarea la data de 11.08.2009 și până la data de 08.10.2014 a executat fracțiunea de pedeapsă obligatorie prevăzută de art.59-60 Cod penal, având executate un număr de 188 5 zile, se scade timpul stat (întrerupere, evadare etc…) arest preventiv –  zile, prin muncă a câștigat un număr de 68 zile, totalizând 1953 zile câștigate și executate , prin urmare a executat fracția prevăzută de lege .

Așa cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de propuneri cât și din caracterizarea acestuia, în timpul executării pedepsei a avut  o comportare corespunzătoare, fiind recompensat de 15 ori și repartizat în regim semideschis, adaptându-se la normele mediului carceral.

Petiționarul condamnat deși este recidivist, caracterizarea acestuia duce la concluzia că, perioada executat ă efectiv de acesta până în prezent, este de natură a facilita reintegrarea sa socială și constatând că sunt îndeplinite cerințele prev.de art.59 Cod penal, va admite cererea și va pune în libertate condiționată pe acesta, din executarea pedepsei de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.”

A rezistat 5 luni în libertate.

În 7 iunie 2015, Judecătoria Oradea decidea: ”Admite propunerea formulata în dosar nr. 3254/P/2015 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea. În temeiul art. 226 Cod procedura penala, raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedura penala, dispune arestarea preventiva a inculpatului POP VILMOS, în prezent aflat în Arestul IPJ Bihor, pe o perioada de 30 de zile, începând din 07.06.2015 la 06.07.2015, inclusiv, sub aspectul savârsirii infractiunii de tentativa de viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin. l C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen..”

În 9 august 2018, tot Judecătoria Oradea îl punea în libertate înainte de termene:

”În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d) Cod procedura penala, admite contestatia la executare formulata de petentul-condamnat POP VILMOS, detinut în Penitenciarul Oradea în executarea pedepsei de 1621 zile închisoare aplicata prin Sentinta penala nr. 929/21.07.2015 a Judecatoriei Oradea pronuntata în Dos.nr.10087/271/2015, ramasa definitiva la data de 04.08.2015 prin necontestare.

În temeiul art. 55/1 din Legea nr. 254/2013, modificata ?i completata prin Legea nr. 169/2017, constata ca petentului-condamnat POP VILMOS i se considera executate din pedeapsa de 1621 zile închisoare aplicata prin Sentinta penala nr. 929/21.07.2015 a Judecatoriei Oradea pronuntata în Dos.nr.10087/271/2015, ramasa definitiva la data de 04.08.2015 prin necontestare, un numar suplimentar de 174 zile închisoare corespunzatoare perioadei 24.07.2012-03.03.2015 în care petentul-condamnat a executat pedeapsa de 8 ani închisoare aplicata prin Sentin?a penala nr. 1/2010 a Judecatoriei Oradea, pedeapsa din executarea careia a fost liberat condi?ionat la data de 03.03.2015 cu un rest de 891 zile.”

După nici patru luni, în ziua de 6 ianuarie a acestui an, multirecidivistul a fost arestat din nou.

”Admite propunerea formulata în dosar nr. 1/P/2019 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea. În temeiul art. 226 Cod procedura penala rap. la art. 223 al. 2 Cod procedura penala, dispune arestarea preventiva a inculpatului Pop Vilmos cercetat pentru savârsirea infractiunii de agresiune sexuala, fapta prev. si ped. de art. 219 alin 1 C. Pen, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. Pen. pe o durata de 30 de zile, de la 06.01.2019 la 04.02.2019 inclusiv.”, se arată în minuta încheierii penale.

De data aceasta, a atacat o tânără de 19 ani, potrivit adevărul.ro

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina