Legea privind modificarea Codului de procedură penală (CPP) prevede ca noutate că inculpatul poate participa la orice audiere. Dar acest articol trebuie coroborat cu altul în care sunt prevăzute măsuri de protecție pentru martorii vulnerabili, iar victimele unui viol sunt prezumate vulnerabile, potrivit unei prevederi din actualul cod, care rămâne neschimbată. Audierea în astfel de cazuri se face prin aparatură audio-video, cu sunetul și imaginea distorsionate. Așadar, faptul că violatorii vor sta față în față cu victimele este un mit.
La Clujust ne place să citim mai mult de un paragraf și să coroborăm textele legale. Cu siguranță modificările la CPP conțin și lucruri în neregulă, unele favorabile lui Liviu Dragnea, pentru care care ÎCCJ a sesizat Curtea Constituțională (vom reveni asupra acestora). Dar unii profită de valul creat împotriva acestor modificări și, profitând că puțini stau să citească pe îndelete legea, plusează cu așa-zise abuzuri legislative, care pun în pericol oameni.
Să luăm ca exemplu ipoteza lansată că victima violului va trebui să se uite în ochii violatorului când este audiată.
Dacă citim articolul 92 alineatul 2 dintre modificări și-l coroborăm cu articolul 113 alineatul 1 (modificat) și 2 (din actualul CPP), plus articolul 126 alin. 1 litera d) (nemodificat) și alin. 3 (modificat), vom vedea că victimele unui viol și ale altor infracțiuni beneficiază de destulă protecție.
Articolul 92 alin. (2) – Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. În cazul în care martorii sau subiecţii procesuali consideră că au motive de temere în legătură cu aceste împrejurări pot solicita, potrivit legii, procurorului sau judecătorului statut de persoană ameninţată sau protejată, după caz, atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată.
Art. 113. – (1) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor ameninţat sau vulnerabil ori pentru protecţia vieţii private sau a demnităţii, organul judiciar poate dispune faţă de persoana vătămată ori faţă de partea civilă măsurile de protecţie prevăzute la art. 124 –130, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relație de dependență față de autorul infracțiunii, victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale traficului de persoane, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării, victimele infracțiunilor săvârșite din ură și victimele afectate de o infracțiune din cauza prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilități, precum și victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.
Articolul 126 – Măsurile de protecție dispuse în cursul urmăririi penale
(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri:
d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audio-video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.
Articolul 126, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) În cazul aplicării măsurilor de protecţie prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), declaraţia martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în condiţii de confidenţialitate.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


