fbpx

DIICOT-ul are un nou Regulament de organizare

CSM a publicat Hotărârea prin care s-a aprobat noul Regulament după care se va organiza și funcționa DIICOT-ul.

Hotărârea nr.272/6 aprilie 2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 431/23 aprilie 2021 și are următorul conținut:

Având în vedere dispoziţiile art. 140 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi,

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

ART. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
Florin Deac

Bucureşti, 6 aprilie 2021.
Nr. 272.

ANEXĂ

REGULAMENT
de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

TITLUL I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată, potrivit legii, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.
(2) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, şi îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, prin procurori specializaţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.
(3) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are sediul în municipiul Bucureşti.
ART. 2
(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii.
(2) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi celelalte structuri sau unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public.
ART. 3
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

TITLUL II
Organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Organizarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 4
(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială.
(2) În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează secţii, servicii, birouri, departamente şi compartimente aflate în subordinea directă a procurorului-şef direcţie.

CAPITOLUL II
Organizarea structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 5
Structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este compusă din următoarele secţii, servicii, birouri, departamente şi compartimente:
a) Secţia de combatere a criminalităţii organizate:
– Serviciul de combatere a criminalităţii organizate;
– Serviciul de combatere a criminalităţii economico-financiare;
– Serviciul de combatere a traficului de persoane;
b) Secţia de combatere a traficului de droguri:
– Serviciul de combatere a traficului intern de droguri;
– Serviciul de combatere a traficului transfrontalier de droguri;
c) Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice:
– Serviciul de combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra securităţii naţionale;
– Serviciul de combatere a criminalităţii informatice;
d) Serviciul judiciar;
e) Serviciul de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională;
f) Serviciul informaţii clasificate;
g) Serviciul de resurse umane;
h) Biroul pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe;
i) Biroul de informare şi relaţii publice;
j) Biroul pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate;
k) Biroul tehnic şi de criminalistică:
– Compartimentul tehnic şi de criminalistică;
– Compartimentul telecomunicaţii;
l) Biroul de tehnologia informaţiei;
m) Compartimentul juridic;
n) Departamentul economico-financiar şi administrativ:
– Serviciul financiar, salarizare, contabilitate, buget, control financiar preventiv şi angajamente bugetare;
– Serviciul investiţii, achiziţii publice şi administrativ:
– Compartimentul de achiziţii publice;
– Compartimentul intern de prevenire şi protecţie;
o) Compartimentul statistică judiciară, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul.

CAPITOLUL III
Organizarea structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 6
Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este compusă din următoarele servicii şi birouri teritoriale:
a) Serviciul teritorial Alba Iulia:
– Biroul teritorial Hunedoara;
– Biroul teritorial Sibiu;
b) Serviciul teritorial Bacău:
– Biroul teritorial Neamţ;
c) Serviciul teritorial Braşov:
– Biroul teritorial Covasna;
d) Serviciul teritorial Cluj:
– Biroul teritorial Maramureş;
– Biroul teritorial Bistriţa-Năsăud;
– Biroul teritorial Sălaj;
e) Serviciul teritorial Constanţa:
– Biroul teritorial Tulcea;
f) Serviciul teritorial Craiova:
– Biroul teritorial Gorj;
– Biroul teritorial Mehedinţi;
– Biroul teritorial Olt;
g) Serviciul teritorial Galaţi:
– Biroul teritorial Brăila;
– Biroul teritorial Vrancea;
h) Serviciul teritorial Iaşi:
– Biroul teritorial Vaslui;
i) Serviciul teritorial Oradea:
– Biroul teritorial Satu Mare;
j) Serviciul teritorial Piteşti:
– Biroul teritorial Vâlcea;
k) Serviciul teritorial Ploieşti:
– Biroul teritorial Dâmboviţa;
– Biroul teritorial Buzău;
l) Serviciul teritorial Suceava:
– Biroul teritorial Botoşani;
m) Serviciul teritorial Târgu Mureş:
– Biroul teritorial Harghita;
n) Serviciul teritorial Timişoara:
– Biroul teritorial Arad;
– Biroul teritorial Caraş-Severin;
o) Biroul teritorial Giurgiu;
p) Biroul teritorial Teleorman;
q) Biroul teritorial Călăraşi;
r) Biroul teritorial Ialomiţa.

TITLUL III
Conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 7
(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de 2 procurori-şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) În activitatea sa, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este ajutat de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism reprezintă această direcţie în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice ori fizice, din ţară sau din străinătate.
(4) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism emite ordine cu caracter intern.
ART. 8
(1) Secţiile sunt conduse de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, iar serviciile, birourile şi departamentele sunt conduse, după caz, de un procuror-şef serviciu sau procuror-şef birou ori de către un specialist, specialist IT şef, ofiţer de poliţie judiciară, personal auxiliar de specialitate ori personal economico-administrativ.
(2) Secţiile, serviciile, birourile, departamentele şi compartimentele din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt organizate ierarhic. Personalul din cadrul acestora este subordonat procurorului-şef direcţie, procurorului-şef al secţiei, serviciului sau biroului, după caz.
(3) Procurorul-şef birou este subordonat procurorului-şef serviciu, care la rândul său este subordonat procurorului-şef secţie, respectiv adjunctului acestuia, iar aceştia din urmă sunt subordonaţi procurorului-şef direcţie, respectiv adjuncţilor acestuia.
(4) Dacă una dintre funcţiile de procuror-şef birou sau procuror-şef serviciu nu are drept corespondent ierarhic direct una dintre funcţiile de conducere prevăzute la alin. (2), acesta se subordonează procurorului-şef ierarhic următor.
(5) Departamentul economico-financiar şi administrativ este condus de un manager economic, subordonat procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi care are calitatea de funcţionar public.

CAPITOLUL I
Atribuţiile procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 9
Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) conduce şi coordonează întreaga activitate a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, luând măsuri pentru buna organizare şi funcţionare a acesteia;
b) urmăreşte repartizarea cauzelor şi lucrărilor, le repartizează sau le redistribuie, după caz, pe criterii obiective;
c) convoacă şi prezidează Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) convoacă şi prezidează şedinţele Colegiului de conducere;
e) înfiinţează şi desfiinţează secţiile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul conform al Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, şi dispune înfiinţarea şi desfiinţarea serviciilor şi birourilor teritoriale, a serviciilor, birourilor, departamentelor ori compartimentelor din structura centrală;
f) desemnează procurorul-şef adjunct care realizează înlocuirea pentru exercitarea atribuţiilor de conducere în cazul absenţei sale;
g) numeşte şi eliberează din funcţie consilierii procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul prealabil al Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;
h) propune, potrivit legii, Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii numirea sau revocarea procurorilor din funcţiile de conducere ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
i) numeşte şi revocă procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii;
j) propune Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii delegarea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
k) exercită controlul asupra activităţii procurorilor, direct sau prin procurori anume desemnaţi;
l) repartizează procurorii şi celelalte categorii de personal din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul secţiilor, serviciilor, birourilor, departamentelor sau compartimentelor din cadrul structurii centrale ori teritoriale;
m) formulează propuneri de detaşare în cadrul direcţiei a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, îi numeşte în funcţii, dispune încetarea detaşării şi propune ministrului afacerilor interne acordarea gradelor profesionale pentru aceştia, potrivit legii;
n) emite aviz conform pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalităţii organizate ale Poliţiei Române, desemnaţi de către ministrul afacerilor interne, şi retrage avizul conform ofiţerilor şi agenţilor anume desemnaţi, în condiţiile legii;
o) numeşte şi eliberează personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
p) încadrează personalul auxiliar de specialitate şi cel conex acestuia, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi dispune delegarea, transferarea, promovarea, încetarea şi modificarea raporturilor de muncă/serviciu şi aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condiţiile legii;
q) asigură şi verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale, a ordinelor şi a regulamentelor de către întregul personal;
r) stabileşte, în condiţiile legii, indemnizaţiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, precum şi alte drepturi pentru personalul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
s) acordă premii personalului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
ş) propune ministrului justiţiei aprobarea statelor de funcţii şi de personal ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi propune Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea sau modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a direcţiei;
t) analizează anual volumul de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi, dacă se impune, face propuneri ministrului justiţiei pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu avizul Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii;
ţ) stabileşte sediile serviciilor şi birourilor teritoriale;
u) prezintă Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei raportul anual privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
v) stabileşte prin ordin modul de gestionare şi de utilizare a depozitului în valoare de cel puţin 2.000.000 lei pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora;
w) soluţionează conflictele de competenţă ivite între structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi dispune preluarea, în condiţiile legii, în vederea efectuării urmăririi penale, a cauzelor de competenţa structurilor teritoriale ale direcţiei;
x) verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii-şefi adjuncţi direcţie, procurorii-şefi secţie din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi a celor întocmite de alţi procurori din cadrul structurii centrale sau teritoriale, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii ori aceştia nu îşi pot exercita această atribuţie;
y) exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură penală) pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din subordine;
z) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

CAPITOLUL II
Atribuţiile procurorilor-şefi adjuncţi ai procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 10
Procurorii-şefi adjuncţi ai procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) duc la îndeplinire ordinele şi măsurile dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, coordonând şi controlând activitatea secţiilor, serviciilor, birourilor şi a altor compartimente, conform repartizării dispuse prin ordin de procurorul-şef direcţie;
b) exercită, de drept, atribuţiile ce îi revin procurorului-şef al direcţiei pe perioada absenţei sale temporare;
c) participă, din dispoziţia procurorului-şef direcţie, la şedinţele comisiilor Parlamentului, ale Consiliului Superior al Magistraturii, cu prilejul dezbaterii unor proiecte de acte normative, în calitate de reprezentanţi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) exercită dreptul de semnătură, în numele procurorului-şef al direcţiei, pe baza delegării exprese a acestei prerogative de către procurorul-şef direcţie;
e) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate de procurorul-şef direcţie;
f) efectuează repartizarea cauzelor şi a altor lucrări către procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de câte ori se impune;
g) examinează, din oficiu, legalitatea măsurilor procesuale luate şi a soluţiilor dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL III
Atribuţiile consilierilor procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 11
(1) În activitatea sa, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este ajutat de 2 consilieri, magistraţi în activitate, numiţi prin ordin al acestuia, în condiţiile legii.
(2) Consilierii îl ajută pe procurorul-şef direcţie la îndeplinirea atribuţiilor privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respectiv:
a) asigură ducerea la îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiilor date de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) efectuează sau participă la realizarea unor studii, evaluări, sinteze şi altor lucrări privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
c) examinează aspecte rezultate din activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi propun soluţii privind organizarea şi funcţionarea acesteia;
d) din dispoziţia procurorului-şef direcţie asistă la primirea în audienţă de către acesta a unor persoane şi informează asupra posibilităţilor de rezolvare, colaborând în acest scop cu toate structurile direcţiei;
e) examinează proiecte de acte normative, întocmesc note de studiu şi fac propuneri sau observaţii asupra cuprinsului acestora;
f) examinează, din dispoziţia procurorului-şef direcţie, temeinicia şi legalitatea unor soluţii date de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi formulează propuneri, pe care le prezintă procurorului-şef direcţie;
g) participă, din dispoziţia procurorului-şef direcţie, la şedinţele comisiilor Parlamentului, ale Consiliului Superior al Magistraturii, cu prilejul dezbaterii unor proiecte de acte normative, în calitate de reprezentanţi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
h) examinează şi supun aprobării procurorului-şef direcţie, din dispoziţia acestuia, analizele semestriale şi anuale privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor, serviciilor ori ai altor compartimente din cadrul direcţiei;
i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

TITLUL IV
Organizarea şi atribuţiile Adunării generale a procurorilor şi ale Colegiului de conducere ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Organizarea şi atribuţiile Adunării generale a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 12
Adunarea generală a procurorilor este compusă din toţi procurorii în funcţie ai direcţiei, precum şi cei delegaţi sau detaşaţi de la alte parchete. Aceasta se organizează anual sau ori de câte ori este necesar.
ART. 13
Adunarea generală a procurorilor are următoarele atribuţii:
a) dezbate activitatea anuală desfăşurată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu prilejul prezentării acesteia;
b) dezbate probleme de drept;
c) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii sau a ministrului justiţiei;
d) formulează puncte de vedere, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii;
e) alege şi revocă, în condiţiile legii, membrii Colegiului de conducere;
f) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamente.
ART. 14
(1) Adunarea generală a procurorilor este convocată de procurorul-şef direcţie, iar în lipsa acestuia, de unul dintre procurorii-şefi adjuncţi direcţie, desemnat de acesta.
(2) Adunarea generală a procurorilor este prezidată de procurorul-şef direcţie, iar în lipsa acestuia, de unul dintre procurorii-şefi adjuncţi direcţie, desemnat de acesta.
(3) Adunarea generală a procurorilor este legal constituită în prezenţa majorităţii procurorilor în funcţie.
(4) Organizarea şedinţelor şi încheierea procesului-verbal de şedinţă sunt asigurate de un secretariat format din procurori şi/sau grefieri, desemnaţi de către procurorul-şef direcţie sau unul dintre procurorii-şefi adjuncţi direcţie, desemnat de acesta.
(5) Hotărârile Adunării generale a procurorilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor, cu excepţiile cazurilor în care legea prevede altfel.

CAPITOLUL II
Organizarea şi atribuţiile Colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 15
(1) În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează Colegiul de conducere, care dezbate problemele generale de conducere ale acestei direcţii şi adoptă hotărâri menite să asigure buna organizare şi funcţionare a acesteia.
(2) Colegiul de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este constituit din procurorul-şef direcţie, procurorul-şef adjunct anume desemnat de procurorul-şef al direcţiei şi 5 procurori aleşi în Adunarea generală a procurorilor pe o perioadă de 3 ani.
ART. 16
Colegiul de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) analizează proiectul de buget al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) numeşte comisiile de concurs sau examen pentru definitivarea în funcţii şi pentru promovarea în funcţii de execuţie sau conducere, grade ori trepte profesionale a personalului auxiliar de specialitate;
c) stabileşte tematica examenului de promovare în funcţii de execuţie, în grade sau trepte profesionale superioare, în funcţii de conducere şi pentru definitivarea în funcţii a personalului auxiliar de specialitate;
d) propune procurorului-şef al direcţiei numărul de posturi care urmează a fi scoase la concurs pentru ocuparea funcţiilor vacante de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, data concursului, taxa de înscriere, comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor;
e) examinează şi avizează modificările privind statele de funcţii şi de personal;
f) stabileşte măsurile necesare privind îmbunătăţirea stării de disciplină şi perfecţionare profesională a personalului;
g) face propuneri privind premierea şi alte drepturi cuvenite personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
h) hotărăşte cu privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea atribuţiilor ce revin Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism potrivit legii.
ART. 17
(1) Colegiul de conducere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar.
(2) Colegiul de conducere este convocat de procurorul-şef direcţie sau, în lipsa acestuia, de procurorul-şef adjunct direcţie, desemnat de acesta.
(3) Comunicarea ordinii de zi a Colegiului de conducere se face prin secretariatul acestuia. Secretariatul Colegiului de conducere este asigurat de un procuror din cadrul Serviciului de resurse umane.
(4) La şedinţele Colegiului de conducere pot participa procurorul-şef adjunct direcţie, consilierii procurorului-şef direcţie, procurorii-şefi secţie sau alţi procurori care nu sunt membri ai acestuia, fără drept de vot. În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele Colegiului de conducere pot fi invitate şi alte persoane din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu au drept de vot.
(5) Când Colegiul de conducere dezbate probleme financiare sau economico-administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic, cu vot consultativ.
(6) Şedinţele Colegiului de conducere nu sunt publice.
(7) Colegiul de conducere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi.
(8) Dezbaterile şi hotărârile Colegiului de conducere se consemnează într-un proces-verbal, încheiat de secretariatul Colegiului de conducere şi semnat de toţi membrii săi. Hotărârile Colegiului de conducere se aduc la cunoştinţă celor interesaţi.
(9) Hotărârile şi procesele-verbale încheiate potrivit alin. (8) se păstrează într-o mapă specială în cadrul Serviciului de resurse umane.
ART. 18
(1) Membrii Colegiului de conducere sunt aleşi de Adunarea generală a procurorilor prin vot secret, direct şi personal, în prezenţa majorităţii.
(2) Adunarea generală a procurorilor pentru alegerea membrilor Colegiului de conducere se convoacă potrivit art. 14 din prezentul regulament.
(3) Pot fi aleşi ca membri ai Colegiului de conducere procurorii numiţi şi care funcţionează efectiv în cadrul direcţiei, cu excepţia procurorului-şef direcţie şi a procurorului-şef adjunct desemnat de acesta, care sunt membri de drept.
(4) Au drept de vot procurorii numiţi, conducătorii direcţiei şi procurorii delegaţi sau detaşaţi de la alte parchete.
(5) Pentru alegerea membrilor Colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se întocmesc liste cu toţi procurorii care funcţionează efectiv în cadrul direcţiei, cu excepţia procurorului-şef direcţie, a procurorului-şef adjunct direcţie desemnat şi a celor care declară în prealabil că nu doresc să facă parte din Colegiul de conducere.
(6) Listele întocmite potrivit alin. (5), care constituie buletine de vot, se înmânează procurorilor prezenţi.
(7) Fiecare procuror va primi câte un buletin de vot.
(8) Votarea se va face prin încercuirea numelui unui număr de maximum 5 candidaţi.
(9) Buletinele de vot se vor împături şi vor fi introduse în urnă, în aşa fel încât să se asigure secretul votării.
(10) Buletinele de vot în care vor fi încercuite numele unui număr de 6 sau mai mulţi candidaţi vor fi declarate nule.
(11) Sunt declaraţi aleşi membri ai Colegiului de conducere procurorii care obţin numărul cel mai mare de voturi, valabil exprimate, în ordine descrescătoare.
(12) Pentru numărarea voturilor şi stabilirea rezultatului votării se va constitui o comisie formată din 3 procurori aleşi de Adunarea generală a procurorilor dintre cei care nu şi-au depus candidaturile.
(13) Secretariatul tehnic privind desfăşurarea Adunării generale a procurorilor pentru alegerea membrilor Colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va fi asigurat de o comisie formată dintr-un procuror şi un grefier din cadrul Serviciului de resurse umane.
(14) Comisia prevăzută la alin. (13) va fi desemnată de procurorul-şef direcţie. Aceasta va întocmi un proces-verbal cu operaţiunile de votare şi rezultatul final al alegerilor, care va cuprinde:
a) numele şi prenumele membrilor comisiei;
b) data şi locul desfăşurării alegerilor;
c) numărul, numele şi prenumele procurorilor prezenţi;
d) numărul, numele şi prenumele procurorilor absenţi şi cauzele neprezentării;
e) rezultatul votării şi semnătura membrilor comisiei.
(15) Calitatea de membru ales al Colegiului de conducere încetează: la expirarea mandatului, prin demisie, revocare sau suspendare din funcţie, promovare la un alt parchet, delegare, detaşare sau transfer la alt parchet, instanţă ori instituţie, prin dobândirea calităţii de membru de drept al Colegiului de conducere ca urmare a delegării sau numirii în funcţiile prevăzute de lege ori prin imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, prin pensionare, precum şi prin deces.
(16) Dispoziţiile alin. (15) se aplică în mod corespunzător şi membrilor de drept ai Colegiului de conducere.
(17) Membrul ales al Colegiului de conducere al cărui mandat a încetat potrivit dispoziţiilor alin. (15) va fi înlocuit de un nou membru ales potrivit dispoziţiilor alin. (1) – (14), prin organizarea de alegeri, iar durata mandatului acestuia este de 3 ani de la data alegerii.
(18) Membrii aleşi ai Colegiului de conducere pot fi revocaţi de Adunarea generală a procurorilor direcţiei în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege, cu votul majorităţii membrilor.

TITLUL V
Ierarhia funcţiilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 19
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează cu următoarele categorii de personal:
a) procurori;
b) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;
c) specialişti;
d) personal auxiliar de specialitate;
e) personal conex;
f) ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară;
g) funcţionari publici;
h) personal contractual.
ART. 20
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are în structură următoarele funcţii de procuror:
a) procuror-şef direcţie;
b) procuror-şef adjunct direcţie;
c) procuror-şef secţie;
d) procuror-şef adjunct secţie;
e) procuror-şef serviciu din structura centrală şi teritorială;
f) procuror-şef birou din structura centrală şi teritorială;
g) consilier al procurorului-şef direcţie;
h) procuror.
ART. 21
Funcţiile personalului auxiliar de specialitate sunt următoarele:
a) grefier-şef direcţie;
b) grefier-şef cabinet;
c) grefier-şef secţie;
d) grefier-şef serviciu din structura centrală şi teritorială;
e) specialist IT şef;
f) grefier cu studii superioare şi specialist IT;
g) grefier cu studii medii.
ART. 22
Funcţiile personalului conex sunt următoarele:
a) agent procedural;
b) şofer.
ART. 23
Funcţiile publice din cadrul direcţiei sunt următoarele:
a) manager economic;
b) şef serviciu;
c) consilier;
d) specialist;
ART. 24
Funcţiile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
a) ofiţer de poliţie judiciară;
b) agent de poliţie judiciară.
ART. 25
Funcţiile de personal contractual din cadrul direcţiei sunt următoarele:
a) expert;
b) referent.

TITLUL VI
Numirea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 26
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
ART. 27
Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de către comisia constituită în acest scop.
ART. 28
(1) Anunţul privind organizarea interviului pentru ocuparea posturilor vacante de procuror cu funcţie de execuţie se publică pe pagina oficială de internet a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu cel puţin 15 zile înaintea desfăşurării acestuia, şi se transmite serviciilor teritoriale din cadrul direcţiei.
(2) Anunţul va conţine: denumirea şi sediul instituţiei, lista posturilor vacante de procuror, condiţiile de participare la concurs, data, ora şi locul de desfăşurare a interviului, tematica şi bibliografia, lista documentelor necesare înscrierii, data până la care pot fi depuse documentele, numărul de telefon pentru obţinerea informaţiilor suplimentare.
(3) Cererile de înscriere la interviu, împreună cu un referat privind aprecierea activităţii profesionale a procurorului şi a conduitei acestuia, un curriculum vitae şi minimum 5 lucrări reprezentative pentru activitatea desfăşurată întocmite, în principal, în ultimii 5 ani se depun la Serviciul de resurse umane din cadrul direcţiei.
(4) Cererile trebuie să conţină numele şi prenumele candidatului, unitatea la care îşi desfăşoară activitatea la momentul formulării cererii, vechimea în funcţia de judecător sau procuror, calificativul primit la ultima evaluare, menţiunea că nu a fost sancţionat disciplinar şi opţiunea/opţiunile candidatului pentru postul pe care doreşte să îl ocupe.
(5) Comisia de interviu este numită prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este formată din 3 procurori din cadrul direcţiei. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi alte domenii.
(6) Interviul, organizat la sediul structurii centrale şi la care poate participa orice procuror care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 27, constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.
(7) Interviul se înregistrează prin mijloace audio-video, aflate în dotarea direcţiei.
ART. 29
(1) După încheierea interviului, comisia va delibera, stabilind lista nominală a candidaţilor admişi, pe care o va înainta, împreună cu documentele în format electronic depuse de candidaţii declaraţi admişi şi înregistrarea audio-video a interviului, Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru avizarea numirii în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Numirea în funcţie a procurorilor se face potrivit dispoziţiilor art. 79^1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

TITLUL VII
Structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Atribuţiile procurorilor-şefi secţie şi ale procurorilor-şefi adjuncţi secţie, ale procurorilor-şefi serviciu din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile procurorilor-şefi secţie şi ale procurorilor-şefi adjuncţi secţie din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 30
Procurorii-şefi ai secţiilor organizate din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) organizează, conduc, controlează şi răspund de activitatea întregului personal din cadrul secţiei, stabilesc atribuţiile personalului din subordine, precum şi măsurile şi termenele de realizare a activităţilor, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b) stabilesc atribuţiile manageriale delegate procurorului-şef adjunct secţie;
c) urmăresc şi repartizează cauzele şi alte lucrări pe criterii obiective, potrivit legii;
d) examinează temeinicia şi legalitatea măsurilor procesuale luate şi ale soluţiilor dispuse de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
e) verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
f) analizează legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive luate de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile, precum şi a propunerilor adresate instanţelor de judecată pentru luarea unor astfel de măsuri în cauze în care ulterior s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată;
g) exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din cadrul secţiei sau de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
h) coordonează şi îndrumă activitatea procurorilor din cadrul secţiei, precum şi a celor din cadrul structurii teritoriale conform specializării;
i) efectuează periodic analiza activităţii secţiei şi fac propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia;
j) efectuează personal urmărirea penală în dosare complexe de competenţa secţiei, atunci când consideră necesar, sau din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
k) ţin legătura cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa secţiei;
l) pun la dispoziţie serviciilor, birourilor şi compartimentelor de specialitate date pentru elaborarea studiilor referitoare la cauzele care generează criminalitatea organizată, propunând măsuri de perfecţionare a legislaţiei în acest domeniu;
m) întocmesc fişele de apreciere/evaluare anuală şi acordă calificativele personalului din subordine, potrivit legii;
n) propun procurorului-şef direcţie detaşarea sau prelungirea detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul secţiei;
o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
ART. 31
Procurorii-şefi adjuncţi secţie au următoarele atribuţii:
a) organizează, conduc, controlează şi răspund de îndeplinirea atribuţiilor manageriale încredinţate de procurorul-şef secţie;
b) efectuează urmărirea penală în dosare complexe de competenţa secţiei, din dispoziţia procurorului-şef al secţiei ori a procurorului-şef direcţie;
c) soluţionează lucrările repartizate de procurorul-şef secţie ori de procurorul-şef direcţie;
d) exercită atribuţiile procurorului-şef secţie, în absenţa acestuia;
e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorilor-şefi ai serviciilor organizate în cadrul secţiilor structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 32
Procurorii-şefi ai serviciilor organizate în cadrul secţiilor din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) organizează, conduc, controlează şi răspund de activitatea din cadrul serviciului, luând sau propunând procurorului-şef secţie măsurile care se impun;
b) repartizează cauzele şi alte lucrări de competenţa serviciului personalului din subordine, dacă această atribuţie le este delegată total sau parţial de procurorul-şef secţie, şi verifică soluţionarea în termen a acestora;
c) efectuează urmărirea penală în dosare complexe repartizate de procurorul-şef secţie sau de procurorul-şef direcţie;
d) urmăresc şi controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termen, precum şi de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
e) ţin evidenţa cauzelor aflate în lucru la procurorii serviciului;
f) realizează orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef secţie sau de procurorul-şef direcţie, în condiţiile legii;
g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL II
Atribuţiile procurorilor

ART. 33
(1) Procurorii sunt subordonaţi procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism exercită controlul asupra tuturor procurorilor din subordine, direct sau prin procurorii-şefi secţie/serviciu sau birou sau prin procurori anume desemnaţi.
(3) Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii generale:
a) să asigure prin activitatea desfăşurată respectarea legii şi independenţa autorităţii judecătoreşti;
b) să respecte dispoziţiile ordinelor şi regulamentelor, hotărârile Adunării generale a procurorilor şi ale Colegiului de conducere al direcţiei, în condiţiile legii;
c) să participe la activităţile de formare profesională continuă, conform necesităţilor de specializare;
d) să respecte programul de lucru, să aibă un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu;
e) să efectueze urmărirea penală, să participe la şedinţele de judecată şi să soluţioneze lucrările în mod temeinic şi operativ;
f) să asigure securitatea dosarelor penale şi a celorlalte lucrări, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii;
g) să aducă de îndată la cunoştinţa procurorului-şef direcţie orice ingerinţă în activitatea pe care o desfăşoară din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese, care ar putea să îi afecteze independenţa, în condiţiile prevăzute de lege, sau imparţialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea;
h) să facă parte din comisiile de concurs, examen sau interviu, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
i) să îndeplinească, în limitele funcţiei, orice alte atribuţii stabilite, în conformitate cu legea, de procurorul-şef direcţie.
(4) Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii specifice:
a) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate, potrivit legii;
b) conduc şi coordonează activitatea de cercetare penală efectuată de ofiţerii de poliţie judiciară, precum şi activităţile de ordin tehnic efectuate de specialişti;
c) ţin evidenţa cauzelor în curs de soluţionare, respectând termenele stabilite de procurorul-şef ierarhic superior;
d) participă, potrivit dispoziţiei procurorului-şef, la judecarea cauzelor penale;
e) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
f) examinează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi fac propuneri pentru promovarea căilor de atac extraordinare în cazurile în care se impun;
g) sesizează procurorul-şef al Serviciului judiciar ori pe procurorul-şef ierarhic superior cu privire la practicile neunitare din activitatea instanţelor de judecată, precum şi cu privire la dificultăţile în aplicarea unor dispoziţii legale;
h) primesc cetăţenii în audienţă, conform programului stabilit de procurorul-şef ierarhic superior;
i) rezolvă, potrivit legii, sesizările, reclamaţiile şi plângerile repartizate de procurorul-şef ierarhic superior;
j) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de către procurorul-şef ierarhic superior, în condiţiile legii.

CAPITOLUL III
Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară

ART. 34
(1) Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară, în condiţiile legii, activitatea de specialitate sub directa conducere, supraveghere şi controlul nemijlocit al procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi se subordonează din punct de vedere administrativ procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară sunt repartizaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în structura centrală şi teritorială a direcţiei.

TITLUL VIII
Atribuţiile structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Secţia de combatere a criminalităţii organizate

ART. 35
(1) Secţia de combatere a criminalităţii organizate este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură trei servicii conduse de procurori-şefi serviciu.
(2) Secţia de combatere a criminalităţii organizate efectuează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, precum şi în alte legi speciale care prevăd infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

SECŢIUNEA 1
Serviciul de combatere a criminalităţii organizate

ART. 36
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul penal):
– infracţiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 217 cu referire la art. 209, art. 247 alin. (2), art. 263, art. 310 şi art. 311, art. 314, art. 315, art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 342, art. 351 din Codul penal;
– infracţiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228 şi art. 229, art. 233 – 236, art. 237 cu referire la art. 233 – 235, art. 244 – 245, art. 248 cu referire la art. 244 – 245 din Codul penal, dacă acestea au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracţiuni săvârşite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din Codul penal;
b) infracţiunile prevăzute la art. 328 cu referire la art. 325 din Codul penal, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional organizat intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) şi b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – d).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a criminalităţii organizate este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul naţional de coordonare Eurojust.

SECŢIUNEA a 2-a
Serviciul de combatere a criminalităţii economico-financiare

ART. 37
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:
– infracţiunile prevăzute la art. 241, art. 244 – 246, art. 248 cu referire la art. 241 şi art. 244 – 246, art. 295, art. 308 cu referire la art. 295 din Codul penal şi art. 307, dacă au produs consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din Codul penal;
– infracţiunile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare;
– infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional organizat intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) şi b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – d).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Serviciul constituie un punct de contact disponibil permanent pentru asigurarea cooperării interinstituţionale imediate şi permanente cu autorităţile de control de pe piaţa bancară, de capital şi a asigurărilor, respectiv cu Serviciul de supraveghere al Băncii Naţionale a României, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi cu Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate.
(4) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a criminalităţii economico-financiare este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul Naţional de Coordonare Eurojust.

SECŢIUNEA a 3-a
Serviciul de combatere a traficului de persoane

ART. 38
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:
– infracţiunile prevăzute la art. 213 din Codul penal, art. 217 raportat la art. 213 alin. (2) din Codul penal, art. 154 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute la art. 210, art. 211, art. 217 cu referire la art. 210 şi art. 211, art. 374 alin. (1^1) şi alin. (3^1) din Codul penal, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional organizat intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) şi b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – d).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a traficului de persoane este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul Naţional de Coordonare Eurojust.

CAPITOLUL II
Secţia de combatere a traficului de droguri

ART. 39
(1) Secţia de combatere a traficului de droguri este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură două servicii conduse de procurori-şefi serviciu.
(2) Secţia de combatere a traficului de droguri efectuează urmărirea penală în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, precum şi în alte legi speciale care prevăd infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

SECŢIUNEA 1
Serviciul de combatere a traficului intern de droguri

ART. 40
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
c) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată;
d) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) – c);
e) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
f) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – e).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Serviciul de combatere a traficului transfrontalier de droguri

ART. 41
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
c) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată;
d) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) – c);
e) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
f) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – e).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a traficului transfrontalier de droguri este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul Naţional de Coordonare Eurojust.

CAPITOLUL III
Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice

ART. 42
(1) Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură două servicii conduse de procurori-şefi serviciu.
(2) Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice efectuează urmărirea penală în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, precum şi în alte legi speciale care prevăd infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

SECŢIUNEA 1
Serviciul de combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra securităţii naţionale

ART. 43
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) infracţiunile prevăzute la art. 345 – 347 şi 359 din Codul penal, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul art. 367 alin. (6) din Codul penal;
b) următoarele infracţiuni, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal:
– infracţiunile contra securităţii naţionale prevăzute în Codul penal;
– infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare;
– infracţiunile prevăzute în Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare;
– infracţiunile prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– infracţiunile prevăzute de art. 303 din Codul penal şi art. 309 cu referire la art. 303 din Codul penal;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) şi b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile sau valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – d).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef secţie sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra securităţii naţionale este corespondent naţional al Eurojust pentru probleme de terorism şi exercită atribuţiile prevăzute în Decizia Consiliului 2002/187/JAI de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate, versiunea consolidată, şi în Decizia Consiliului 2005/671/JAI din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informaţii şi cooperarea referitoare la infracţiunile de terorism.

SECŢIUNEA a 2-a
Serviciul de combatere a criminalităţii informatice

ART. 44
(1) Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:
– infracţiunile prevăzute la art. 249 – 251, art. 252 cu referire la art. 249 – 251, art. 311 alin. (2) şi (3), art. 313 dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 311 alin. (2), art. 314 alin. (2) şi (3), art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 311 alin. (2), art. 325, art. 360, art. 366 cu referire la art. 360 din Codul penal;
– infracţiunile prevăzute la art. 249 – 251, art. 252 cu referire la art. 249 – 251 din Codul penal, dacă acestea au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracţiuni săvârşite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din Codul penal;
b) infracţiunile prevăzute la art. 361 – 365, art. 366 cu referire la art. 361 – 365, art. 374 din Codul penal, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal, cu excepţia celor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) din regulament;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) sau b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – d).
(2) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Serviciul constituie un punct de contact disponibil permanent pentru asigurarea cooperării internaţionale imediate şi permanente, iar în exercitarea acestei atribuţii:
a) acordă asistenţă de specialitate şi oferă date despre legislaţia română în materie punctelor de contact similare din alte state;
b) dispune conservarea imediată a datelor şi ridicarea obiectelor care conţin datele informatice sau datele referitoare la traficul informaţional solicitate de o autoritate străină competentă;
c) execută sau facilitează executarea, potrivit legii, a comisiilor rogatorii solicitate în cauze privind combaterea criminalităţii informatice, cooperând cu autorităţile române competente.
(4) Procurorul-şef al Serviciului de combatere a criminalităţii informatice este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul naţional de coordonare Eurojust.

CAPITOLUL IV
Serviciul judiciar

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Serviciului judiciar

ART. 45
(1) Serviciul judiciar funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de un procuror-şef serviciu.
(2) Procurorii din cadrul serviciului îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) participă la judecarea cauzelor penale în care instanţele de judecată au fost învestite prin rechizitorii emise de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi la judecarea cererilor ori propunerilor adresate instanţelor de judecată de către această direcţie;
b) analizează legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţă în cauzele penale de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea exercitării căilor de atac, conform legii;
c) exercită, în termenele legale, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele penale de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) iau măsuri pentru exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive în cauzele penale de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
e) examinează jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti în cauzele penale de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi formulează propuneri în cazurile de aplicare neunitară a legii.
(3) Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef al serviciului sau de procurorul-şef direcţie.
(4) În realizarea sarcinilor ce îi revin, Serviciul judiciar colaborează cu celelalte secţii, servicii, birouri şi compartimente din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu instanţele de judecată şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Serviciului judiciar

ART. 46
Procurorul-şef serviciu are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea întregului personal din cadrul serviciului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b) programează participarea procurorilor la judecarea cauzelor penale, potrivit legii şi ordinelor procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) îndrumă şi sprijină pregătirea procurorilor pentru şedinţele de judecată, verificând modul în care procurorii cunosc lucrările dosarelor, dispoziţiile legale şi jurisprudenţa aplicabilă în fiecare cauză, dacă fişele de şedinţă sunt complete şi dacă s-au reţinut aspectele care trebuie clarificate în cursul judecăţii;
d) urmăreşte modul în care procurorii participă la cercetarea judecătorească şi la dezbateri şi ia măsuri de valorificare a constatărilor făcute;
e) identifică şi analizează cazurile de aplicare neunitară a unor dispoziţii legale în practica instanţelor de judecată, informând procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi dispunând potrivit legii;
f) examinează lucrările întocmite de procurorii din subordine;
g) examinează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive, în vederea exercitării căilor extraordinare de atac;
h) ţine evidenţa căilor de atac declarate de procurorii din cadrul serviciului şi asigură comunicarea soluţiilor pronunţate, cu observaţii critice privind deficienţele constatate în activitatea acestora;
i) participă la judecarea cauzelor penale importante, când consideră necesar sau din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
j) întocmeşte analiza activităţii judiciare în cauzele penale;
k) exercită acţiuni de control tematic la serviciile teritoriale, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
l) rezolvă sesizările, reclamaţiile şi plângerile în legătură cu activitatea judiciară penală, repartizate de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
m) repartizează, pe baza unor criterii obiective, spre soluţionare, dosarele, plângerile şi celelalte lucrări înregistrate în cadrul serviciului şi verifică soluţionarea în termen a acestora;
n) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL V
Serviciul de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Serviciului de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională

ART. 47
(1) Serviciul de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de un procuror-şef serviciu.
(2) Serviciul de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională reprezintă punct de contact permanent pentru organisme similare din alte ţări, reţele de puncte de contact şi agenţii de cooperare, în vederea consultării reciproce în cazul infracţiunilor de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a schimbului de date şi informaţii cu privire la cercetarea acestor infracţiuni.
(3) Procurorul-şef al Serviciului de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională este corespondent naţional al Eurojust.
(4) Serviciul de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională are următoarele atribuţii:
a) exercită atribuţiile procurorului prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în cauzele de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) întocmeşte şi supune spre aprobare programele de cooperare dintre Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi instituţiile specializate în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului ori organisme internaţionale;
c) redactează lucrări privind cooperarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu organisme internaţionale;
d) participă la pregătirea şi derularea programelor de asistenţă tehnică, cu finanţare externă sau mixtă, în beneficiul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
e) sprijină activitatea de primire de către procurorul-şef direcţie a reprezentanţilor organismelor internaţionale, ai ambasadelor altor state sau ai autorităţilor judiciare străine şi realizează lucrările privind purtarea corespondenţei oficiale cu aceştia;
f) întocmeşte, la solicitarea procurorului-şef direcţie, informări şi studii în legătură cu instituţiile naţionale şi internaţionale cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate;
g) asigură schimbul de date şi de informaţii cu instituţiile similare din alte ţări cu privire la investigarea şi urmărirea infracţiunilor de criminalitate organizată de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
h) asigură respectarea de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dispoziţiilor cuprinse în acordurile de asistenţă judiciară în materie penală, a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, precum şi a bunelor practici stabilite în relaţia cu alte state;
i) urmăreşte respectarea de către procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a procedurilor de lucru cu magistraţii şi ofiţerii de legătură desemnaţi pe lângă ambasadele acreditate în România sau alte autorităţi;
j) îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef direcţie, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Serviciului de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională

ART. 48
Procurorul-şef al Serviciului de cooperare, reprezentare şi asistenţă judiciară internaţională are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea întregului personal din cadrul serviciului;
b) repartizează lucrările de competenţa serviciului şi dă îndrumări în vederea rezolvării corecte şi la termen a acestora;
c) asigură informarea operativă a procurorului-şef direcţie cu privire la reflectarea în documentele organizaţiilor şi organismelor internaţionale a situaţiei criminalităţii organizate din România şi a acţiunilor de combatere a acesteia;
d) participă la elaborarea şi soluţionarea lucrărilor complexe sau de importanţă deosebită date în competenţa serviciului;
e) coordonează, îndrumă şi controlează activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef direcţie măsurile care se impun;
f) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin serviciului;
g) este responsabil de funcţionarea Sistemului naţional de coordonare Eurojust;
h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL VI
Serviciul informaţii clasificate

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Serviciului informaţii clasificate

ART. 49
(1) Serviciul informaţii clasificate funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de un procuror-şef serviciu, care face parte din structura de securitate.
(2) Serviciul informaţii clasificate este organizat şi funcţionează în baza Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, precum şi în baza ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind protecţia de către Ministerul Public a informaţiilor clasificate.
(3) Personalul Serviciului informaţii clasificate asigură îndeplinirea tuturor obligaţiilor stabilite prin legislaţia privind documentele şi informaţiile clasificate, având următoarele atribuţii:
a) asigură evidenţa, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea şi arhivarea documentelor clasificate ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi îndeplineşte, din dispoziţia procurorului-şef al direcţiei, orice alte sarcini;
b) execută măsurile dispuse de structura de securitate/funcţionarul de securitate sub toate componentele de protecţie a informaţiilor clasificate şi ţine evidenţa lucrărilor acesteia;
c) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de structura de securitate, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Serviciului informaţii clasificate

ART. 50
Procurorul-şef al Serviciului informaţii clasificate are următoarele atribuţii:
a) supraveghează, coordonează şi controlează activitatea serviciului cu privire la aplicarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate, de gestionare a documentelor clasificate şi răspunde de activitatea serviciului;
b) consiliază şi propune măsuri procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi structurii de securitate în legătură cu aplicarea dispoziţiilor privind protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv sub aspectul vulnerabilităţilor şi riscurilor existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate;
c) îndrumă şi controlează structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a informaţiilor clasificate, asigură centralizarea datelor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate;
d) efectuează verificări pe linia respectării legislaţiei în domeniul informaţiilor clasificate de către structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi prezintă conducerii deficienţele constatate şi face propuneri pentru remedierea acestora;
e) înregistrează şi ţine evidenţa ordinelor interne ale procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care conţin informaţii clasificate;
f) furnizează date statistice privind documentele/informaţiile gestionate de Serviciul informaţii clasificate, cu aprobarea procurorului-şef al direcţiei;
g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL VII
Serviciul de resurse umane

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Serviciului de resurse umane

ART. 51
Serviciul de resurse umane funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este condus de un procuror-şef serviciu şi are următoarele atribuţii:
a) întocmeşte proiectele statelor de funcţii şi de personal ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) întocmeşte proiectul de ordin privind structura şi organizarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) propune, motivat, procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism redistribuirea, suplimentarea sau reducerea numărului de posturi din cadrul direcţiei, în raport cu volumul de activitate al structurilor acestei direcţii;
d) asigură ţinerea la zi a evidenţei posturilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, operând modificările care se impun;
e) propune procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constituirea comisiei de examinare pentru încadrarea şi promovarea personalului şi organizează concursurile sau examenele, conform legii;
f) întocmeşte lucrările necesare selecţionării, numirii, promovării, delegării, detaşării sau încetării raporturilor de muncă pentru personalul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii;
g) alcătuieşte şi gestionează dosarele profesionale ale tuturor categoriilor de personal din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, asigurând confidenţialitatea datelor din dosare, precum şi actualizarea permanentă a acestora, prin introducerea actelor şi documentelor necesare;
h) întocmeşte şi prezintă procurorului-şef direcţie proiectele ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
i) întocmeşte propunerile de numire, de delegare sau de eliberare din funcţie a procurorilor, potrivit legii, pe care le prezintă procurorului-şef direcţie;
j) întocmeşte proiectele ordinelor de numire, de promovare şi de încetare a activităţii pentru personalul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
k) întocmeşte proiectele contractelor de muncă ale personalului administrativ, precum şi proiectele ordinelor de promovare în funcţii de conducere şi de încetare a activităţii acestora;
l) întocmeşte documentaţia cerută de lege cu privire la pensionare, conform legii;
m) întocmeşte lucrările necesare privind convocarea şi desfăşurarea şedinţelor Colegiului de conducere şi ale Adunării generale a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
n) întocmeşte proiectele de adrese pentru detaşarea sau prelungirea detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară;
o) îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Serviciului de resurse umane

ART. 52
Procurorul-şef al Serviciului de resurse umane are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor;
b) repartizează personalului lucrările de competenţa acestuia şi urmăreşte soluţionarea corectă şi la termen a acestora;
c) colaborează cu procurorii-şefi ai secţiilor, serviciilor şi birourilor din structura centrală şi teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu privire la selecţionarea, încadrarea şi evaluarea personalului, potrivit legii;
d) ţine legătura cu Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi cu alte instituţii publice, în vederea realizării sarcinilor privind organizarea concursurilor, selecţionarea, încadrarea, promovarea şi acordarea unor drepturi personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform legii;
e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL VIII
Biroul pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Biroului pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe

ART. 53
(1) Biroul pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este coordonat de un procuror-şef adjunct anume desemnat de procurorul-şef al direcţiei şi este condus de un procuror-şef birou.
(2) Biroul pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe are următoarele atribuţii:
a) organizează şi coordonează activitatea de formare profesională continuă a personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii;
b) asigură, la cerere, pe bază de protocol, activităţi de consultanţă şi pregătire profesională pentru alte instituţii cu atribuţii de cercetare penală;
c) asigură participarea personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la conferinţe, seminare, simpozioane şi întruniri în care se dezbat probleme specifice luptei de combatere a criminalităţii organizate;
d) ţine evidenţa nominală a personalului care participă la forme de pregătire profesională organizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, de alte instituţii sau autorităţi, în parteneriat cu alte instituţii sau autorităţi, precum şi în cadrul proiectelor cu finanţare nerambursabilă iniţiate de direcţie sau în care aceasta are calitatea de partener;
e) diseminează şi urmăreşte valorificarea observaţiilor, a constatărilor şi a materialelor documentare obţinute de personalul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu prilejul participării la stagii de pregătire sau vizite de studiu în străinătate;
f) selectează şi propune teme pentru pregătirea profesională descentralizată pentru personalul direcţiei, analizând trimestrial modul de realizare a acesteia;
g) realizează materiale-suport pentru pregătirea profesională a procurorilor şi a altor categorii de personal din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cooperare cu celelalte compartimente din cadrul direcţiei;
h) cooperează cu celelalte secţii, servicii sau birouri din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau participă alături de acestea la elaborarea unor metodologii de lucru privind efectuarea, după caz, a unor procedee probatorii sau la elaborarea unor ghiduri de bune practici, studii sau materiale de suport specifice;
i) gestionează fondul documentar al direcţiei, fiind responsabil de organizarea şi evidenţa computerizată a acestuia, diseminează şi asigură punerea la dispoziţia tuturor categoriilor de personal a lucrărilor, materialelor şi informaţiilor solicitate în cooperare cu celelalte compartimente din cadrul direcţiei;
j) identifică necesităţi, redactează propuneri de proiecte şi realizează managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este iniţiator sau partener, cooperând în acest sens cu structurile specializate din cadrul Ministerului Public, Ministerului Justiţiei etc.;
k) colaborează cu toate celelalte secţii, servicii şi birouri din cadrul direcţiei şi îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Biroului pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe

ART. 54
Procurorul-şef al Biroului pentru coordonarea activităţii de pregătire profesională şi programe are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea din cadrul biroului, luând sau propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun pentru realizarea în bune condiţii a atribuţiilor ce revin biroului;
b) selectează în baza unor criterii obiective şi propune procurorului-şef direcţie candidaţi, în raport de specialitate şi opţiuni, în vederea participării la cursuri, seminare, colocvii, simpozioane, ateliere de lucru, conferinţe, stagii de pregătire ori vizite de studiu organizate de direcţie sau la invitaţia altor autorităţi ori în cadrul programelor cu finanţare nerambursabilă, cu excepţia situaţiilor în care invitaţia este nominală;
c) propune procurorului-şef direcţie, după consultarea procurorilor-şefi ai secţiilor, serviciilor sau birourilor din cadrul direcţiei, după caz, participarea unor procurori, grefieri, specialişti sau altor categorii de personal la implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă pe care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism le iniţiază sau la care este partener;
d) participă la elaborarea unor metodologii de lucru privind efectuarea unor procedee probatorii sau la elaborarea unor ghiduri de bune practici, studii sau materiale de suport specifice activităţii de urmărire penală a direcţiei, după caz;
e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef direcţie, în condiţiile legii.

CAPITOLUL IX
Biroul de informare şi relaţii publice

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Biroului de informare şi relaţii publice

ART. 55
(1) Biroul de informare şi relaţii publice funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de un procuror-şef birou.
(2) Biroul de informare şi relaţii publice are următoarele atribuţii:
a) mijloceşte şi facilitează relaţiile reprezentanţilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu cei ai mijloacelor de informare în masă, naţionale sau internaţionale;
b) prezintă procurorului-şef direcţie cererile de interviuri ale reprezentanţilor mass-mediei şi stabileşte locul şi condiţiile în care vor fi acordate;
c) organizează conferinţele de presă ale procurorului-şef direcţie;
d) întocmeşte proiectele comunicatelor de presă, iar după aprobarea lor de către procurorul-şef direcţie, le difuzează operativ mass-mediei;
e) monitorizează articolele din presa centrală şi internaţională şi, cu sprijinul serviciilor teritoriale, pe cele din presa locală, cu privire la reflectarea activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi întocmeşte zilnic o notă în acest sens;
f) îndeplineşte, prin personalul abilitat, oficiul de purtător de cuvânt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
g) duce la îndeplinire dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
h) primeşte sesizările telefonice şi prin corespondenţă electronică în care se reclamă situaţii urgente, informând procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în acest sens;
i) organizează, programează şi realizează activităţile de primire în audienţă a cetăţenilor, informând procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii-şefi secţie sau procurorii-şefi serviciu, după caz, în legătură cu problemele deosebite apărute în cadrul audienţelor;
j) îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef direcţie, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Biroului de informare şi relaţii publice

ART. 56
Biroul de informare şi relaţii publice este condus de un procuror-şef birou, care are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul biroului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului, prevăzute la art. 55 alin. (2);
c) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef direcţie, în condiţiile legii.

CAPITOLUL X
Biroul pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Biroului pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate

ART. 57
(1) Biroul pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de către un procuror-şef birou.
(2) Biroul pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate este coordonat de un procuror-şef adjunct anume desemnat de procurorul-şef al direcţiei.
ART. 58
(1) În cadrul Biroului pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate sunt numiţi, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, specialişti în domeniul economico-financiar, vamal, informatic, al analizei, prelucrării şi valorificării informaţiilor ori alte specialităţi asociate, în percheziţii informatice, precum şi în alte domenii, prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionari publici, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici.
(3) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) efectuează, în condiţiile legii, constatări sau percheziţii informatice dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respectând întocmai dispoziţiile şi termenele impuse de aceştia, şi au următoarele atribuţii:
a) efectuează, în condiţiile legii, percheziţii informatice ori constatări, după caz, în domeniile lor de specialitate, repartizate de procurorul-şef birou, respectând întocmai dispoziţiile şi termenele impuse;
b) acordă sprijin de specialitate în executarea unor procedee probatorii din dispoziţia procurorilor direcţiei, în lucrările repartizate de procurorul-şef birou, respectând întocmai dispoziţiile şi termenele impuse;
c) participă, cu aprobarea procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, în programele şi proiectele de pregătire profesională organizate în cadrul şi pentru personalul direcţiei;
d) asigură sprijin de specialitate ori participă, la propunerea procurorului-şef birou, la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii biroului;
e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(4) Prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc procedura internă de desemnare a specialiştilor în vederea efectuării constatărilor sau percheziţiilor informatice, precum şi circuitul documentelor sau materialelor pe baza cărora se realizează activitatea dispusă.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Biroului pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate

ART. 59
Procurorul-şef al Biroului pentru coordonarea activităţilor tehnice de specialitate are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului din subordine, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef direcţie măsurile care se impun;
b) repartizează, urmăreşte şi controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termen, precum şi de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
c) întocmeşte analize periodice ori la cererea procurorului-şef direcţie privind activitatea biroului, precum şi cu privire la activitatea specialiştilor care funcţionează în cadrul structurii teritoriale;
d) participă la elaborarea metodologiilor de lucru privind efectuarea constatărilor sau percheziţiilor informatice, după caz, sau la elaborarea unor ghiduri de bune practici, studii sau materiale de suport specific;
e) propune procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism participarea specialiştilor la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii biroului;
f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL XI
Biroul tehnic şi de criminalistică

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Biroului tehnic şi de criminalistică

ART. 60
(1) Biroul tehnic şi de criminalistică funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi este condus de un procuror-şef birou.
(2) Biroul tehnic şi de criminalistică este coordonat de un procuror-şef adjunct anume desemnat de procurorul-şef al direcţiei.
(3) Biroul tehnic şi de criminalistică este compus din două compartimente:
a) Compartimentul tehnic şi de criminalistică;
b) Compartimentul telecomunicaţii.
(4) Biroul tehnic şi de criminalistică are următoarele atribuţii:
a) asigură punerea în executare, potrivit art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, a mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţe ori a ordonanţelor emise de procuror în baza art. 141 din Codul de procedură penală în cauzele ce au ca obiect infracţiuni date în competenţa direcţiei, conform legii;
b) execută activităţi de fixare, prin mijloace audio şi video, a actelor procedurale, în cauze de competenţa direcţiei;
c) efectuează activităţile criminalistice în cauze de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului-şef al Biroului tehnic şi de criminalistică

ART. 61
Procurorul-şef al Biroului tehnic şi de criminalistică are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea din cadrul biroului, luând sau propunând măsuri procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) urmăreşte şi controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termen, precum şi de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
c) ţine evidenţa lucrărilor aflate în lucru la personalul biroului;
d) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
e) coordonează implementarea activităţilor de punere în executare a autorizărilor privind metodele speciale de supraveghere, urmărind desfăşurarea în parametrii legali şi tehnici a acestei activităţi, şi participă la elaborarea procedurilor de implementare a acestor activităţi;
f) coordonează activitatea privind instruirea şi specializarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară şi a personalului auxiliar de specialitate din subordine;
g) propune procurorului-şef al direcţiei detaşarea sau prelungirea detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul direcţiei;
h) elaborează criterii de performanţă şi propune procurorului-şef al direcţiei acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi;
i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

CAPITOLUL XII
Biroul de tehnologia informaţiei

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Biroului de tehnologia informaţiei

ART. 62
(1) Biroul de tehnologia informaţiei funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este coordonat de un procuror-şef adjunct anume desemnat de procurorul-şef al direcţiei şi este condus de un specialist IT şef.
(2) Biroul de tehnologia informaţiei asigură şi coordonează activitatea în domeniul tehnologiei informaţiilor şi de comunicaţii (IT&C), asigurând implementarea strategiei de informatizare şi de dezvoltare a infrastructurii de comunicaţii ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi totodată întreţine şi actualizează site-ul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(3) Biroul de tehnologia informaţiei are următoarele atribuţii:
a) participă la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse software, de sisteme informatice şi achiziţionarea de servicii pentru reţelele de calculatoare;
b) proiectează, realizează şi administrează bazele de date;
c) administrează aplicaţiile şi serverele pe care sunt instalate, inclusiv accesul la aplicaţiile externe;
d) furnizează servicii de internet, e-mail şi mesagerie instant pentru utilizatorii direcţiei, asigurând asistenţă tehnică şi suport în mod corespunzător;
e) întreţine şi actualizează site-ul direcţiei;
f) pune în executare politicile şi asigură securitatea informaţiilor şi protecţia împotriva alterării şi distrugerii acestora;
g) realizează arhivarea datelor şi restaurarea lor în caz de incident;
h) monitorizează accesul la servicii, aplicaţii şi servere ale direcţiei;
i) instalează, configurează servere şi firewall-uri;
j) monitorizează desfăşurarea activităţilor în cadrul contractelor de service şi întreţinere preventivă pentru echipamentele din dotare;
k) instalează, configurează şi administrează sistemele de operare utilizate în instituţie, precum şi alte echipamente de reţea sau de comunicaţii;
l) exploatează şi monitorizează sistemul de comunicaţii, precum şi accesul în cadrul reţelelor (LAN, WAN);
m) gestionează sistemul de control-acces, cartelele, sistemul de supraveghere video al direcţiei şi asigură conservarea de probe la apariţia unor incidente, furnizând, după caz, informaţiile solicitate de procurorul-şef direcţie;
n) acordă sprijin tehnic pentru acreditare/întreţinere/monitorizare a sistemelor informatice şi reţelelor declarate clasificate;
o) îndeplineşte orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile specialistului IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei

ART. 63
Specialistul IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea din cadrul biroului, luând sau propunând procurorului-şef direcţie măsurile care se impun;
b) urmăreşte şi controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termen, precum şi de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
c) coordonează activitatea desfăşurată de specialiştii IT care funcţionează în cadrul structurii teritoriale;
d) coordonează şi participă la elaborarea strategiei de informatizare a direcţiei, pe care o supune aprobării procurorului-şef direcţie;
e) elaborează şi monitorizează strategia de dezvoltare a infrastructurii IT & C a direcţiei, pe care o supune aprobării procurorului-şef direcţie;
f) analizează, evaluează şi formulează propuneri privind asigurarea necesarului de tehnică de calcul în cadrul direcţiei;
g) participă la elaborarea şi coordonează proiectele IT & C aprobate ale direcţiei;
h) urmăreşte realizarea şi participă la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse software/hardware;
i) monitorizează asigurarea securităţii informaţiilor şi protecţia împotriva alterării şi distrugerii acestora şi propune măsuri procurorului-şef direcţie;
j) coordonează elaborarea, actualizarea şi aplicarea politicii de securitate informatică a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi propune măsuri procurorului-şef direcţie;
k) urmăreşte activităţile de arhivare a datelor create şi stocate pe sistemele informatice utilizate de personalul direcţiei, precum şi restaurarea lor, în caz de incident;
l) urmăreşte întreţinerea şi actualizarea site-ului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
m) coordonează activitatea privind instruirea şi specializarea specialiştilor IT din cadrul biroului, precum şi a celor care funcţionează în cadrul structurii teritoriale şi propune măsuri procurorului-şef direcţie;
n) elaborează criterii de performanţă şi propune procurorului-şef direcţie acordarea calificativelor privind evaluarea performanţelor profesionale individuale ale specialiştilor IT din cadrul structurii centrale şi teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.

CAPITOLUL XIII
Compartimentul juridic

ART. 64
(1) Compartimentul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
(2) Personalul Compartimentului juridic are următoarele atribuţii:
a) redactează acţiuni, întâmpinări, cereri de chemare în garanţie, cereri de intervenţie, cereri reconvenţionale, cereri de suspendare, contestaţii la executare, motive de apel sau de recurs, concluzii scrise, referate, note şi alte lucrări prevăzute de lege;
b) exercită, după caz, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este parte şi ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legitime ale instituţiei, potrivit legii;
c) reprezintă interesele instituţiei în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe judiciare sau autorităţi publice;
d) asigură asistenţă de specialitate juridică în vederea întocmirii lucrărilor cu caracter juridic ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi colaborează la întocmirea unor astfel de lucrări;
e) avizează pentru legalitate actele juridice pe care le încheie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al direcţiei.

CAPITOLUL XIV
Departamentul economico-financiar şi administrativ

SECŢIUNEA 1
Conducerea şi structura Departamentului economico-financiar şi administrativ

ART. 65
(1) Departamentul economico-financiar şi administrativ este condus de un manager economic, subordonat procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Structura Departamentului economico-financiar şi administrativ:
a) Serviciul financiar, salarizare, contabilitate, buget, control financiar preventiv şi angajamente bugetare;
b) Serviciul investiţii, achiziţii publice şi administrativ:
– Compartimentul de achiziţii publice;
c) Compartimentul intern de prevenire şi protecţie.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile managerului economic

ART. 66
Managerul economic are calitatea de funcţionar public şi îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) conduce activitatea Departamentului economico-financiar şi administrativ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) asigură întocmirea lucrărilor de planificare financiară, potrivit dispoziţiilor legale şi metodologiei stabilite de Ministerul Finanţelor;
c) organizează şi conduce activitatea contabilă, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) răspunde de organizarea evidenţei contabile a mijloacelor bugetare;
e) angajează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin semnătură, alături de ordonatorul terţiar de credite, în toate operaţiile patrimoniale;
f) îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorului terţiar de credite, toate atribuţiile acestuia prevăzute de lege;
g) organizează controlul financiar preventiv propriu, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) asigură întocmirea şi transmiterea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, precum şi a celorlalte situaţii financiar-contabile solicitate;
i) răspunde de organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, în condiţiile legii;
j) răspunde de organizarea evidenţei cantitativ-valorice a bunurilor materiale, a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe aflate în patrimoniul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
k) coordonează activitatea economico-financiară a serviciilor teritoriale şi administrează sediile acestora, luând măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale corespunzătoare;
l) stabileşte măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din administrarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
m) asigură efectuarea plăţii integrale şi la timp a drepturilor băneşti cuvenite personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
n) întocmeşte fişele de evaluare anuală a personalului din subordine;
o) se preocupă de pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din cadrul departamentului, luând măsurile care se impun;
p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.

SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţiile Serviciului financiar, salarizare, contabilitate, buget, control financiar preventiv şi angajamente bugetare şi ale şefului de serviciu

ART. 67
Personalul din cadrul Serviciului financiar, salarizare, contabilitate, buget, control financiar preventiv şi angajamente bugetare îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) efectuează analize economice şi face propuneri în vederea fundamentării şi elaborării proiectului bugetului anual de venituri şi cheltuieli;
b) efectuează analize economice şi face propuneri în vederea fundamentării şi elaborării rectificărilor bugetului de venituri şi cheltuieli;
c) asigură, în condiţiile legii, modificările în alocaţiile bugetare aprobate, prin efectuarea virărilor de credite;
d) fundamentează şi întocmeşte lunar cererea de repartizare a creditelor bugetare;
e) fundamentează şi întocmeşte necesarul de fonduri destinate acţiunilor de protocol, precum şi devizele de cheltuieli pentru fiecare acţiune şi vizează actele de cheltuieli întocmite pentru desfăşurarea acestor acţiuni;
f) întocmeşte lucrările de planificare financiară, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Finanţelor şi prevederilor legale în vigoare;
g) întocmeşte bilanţul contabil propriu, contul de execuţie şi detalierea cheltuielilor în structura clasificaţiei bugetare, precum şi toate situaţiile anexe la situaţiile financiare trimestriale şi anuale;
h) urmăreşte execuţia şi decontarea lucrărilor de investiţii şi reparaţii, pe baza situaţiilor de lucrări prezentate de constructori;
i) asigură virarea la termen şi în cuantumul prevăzut de lege a sumelor ce constituie obligaţii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi a obligaţiilor faţă de alte persoane juridice sau fizice, întocmeşte şi trimite situaţiile lunare specifice pentru certificarea acestor obligaţii;
j) organizează şi conduce activitatea de contabilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
k) răspunde de efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile;
l) întocmeşte şi verifică balanţa lunară de verificare;
m) întocmeşte notele contabile şi fişele de conturi, analizează şi urmăreşte soldurile conturilor;
n) urmăreşte realizarea decontărilor cu debitorii şi creditorii;
o) organizează şi efectuează operaţiunile contabile privind evidenţa patrimoniului, activitatea de administrare şi inventariere a acestuia;
p) analizează şi avizează propunerile privind scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe şi clasarea sau declasarea celorlalte bunuri, conform propunerilor făcute de cei în drept;
q) răspunde de organizarea evidenţei contabile a mijloacelor bugetare;
r) organizează evidenţa cantitativ-valorică a bunurilor materiale, a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe aflate în patrimoniul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
s) ţine evidenţa concediilor de boală şi maternitate şi asigură efectuarea plăţii integrale şi la timp a drepturilor băneşti cuvenite personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
ş) întocmeşte ordinele de plată privind achitarea facturilor şi a viramentelor;
t) transmite Institutului Naţional de Statistică situaţiile statistice privind indicatorii economici realizaţi;
ţ) acordă viza de control financiar preventiv propriu;
u) colaborează cu Ministerul Finanţelor pentru realizarea schimbului permanent de date şi informaţii asupra activităţii serviciului;
v) întocmeşte situaţiile solicitate de către organele de control financiar şi realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea departamentului ori a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
ART. 68
Serviciul prevăzut la art. 67 din prezentul regulament este condus de un şef serviciu, care îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând managerului economic măsurile care se impun;
b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin serviciului;
c) realizează orice alte activităţi dispuse de managerul economic sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 4-a
Atribuţiile Serviciului investiţii, achiziţii publice şi administrativ şi ale şefului de serviciu

ART. 69
(1) Personalul din cadrul Serviciului investiţii, achiziţii şi administrativ are următoarele atribuţii:
A. atribuţii referitoare la activitatea de investiţii:
a) elaborează şi prezintă, conform legii, programul de investiţii şi listele de investiţii ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în funcţie de obiectivele/proiectele de investiţii prioritizate, în vederea cuprinderii cheltuielilor de investiţii în proiectul de buget;
b) urmăreşte şi verifică întocmirea studiilor de fezabilitate tehnico-economice pentru investiţiile planificate, precum şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reparaţii capitale;
c) analizează periodic stadiul fizic al lucrărilor şi propune măsuri de încadrare în termenele şi bugetele alocate;
d) asigură îndrumarea şi supravegherea tehnică pentru realizarea investiţiilor şi întocmeşte situaţiile periodice privind stadiul de realizare a acestora;
e) verifică documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele/proiectele de investiţii, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv a notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiţii, după care le supune aprobării, în condiţiile legii;
f) fundamentează necesarul de credite bugetare şi credite de angajament pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar destinate procesului investiţional, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
g) colaborează cu celelalte structuri din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în vederea cuprinderii în proiectul de buget a cheltuielilor de investiţii, altele decât cele finanţate prin bugetul de stat;
h) verifică şi avizează solicitările de deschideri lunare de credite pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar destinate procesului investiţional;
i) întocmeşte şi supune aprobării listele cheltuielilor de investiţii aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum şi modificările solicitate şi aprobate pe parcursul anului;
j) verifică documentaţiile tehnico-economice ale lucrărilor de reparaţii curente, după care le avizează, potrivit legii;
k) verifică şi avizează, în condiţiile legii, propunerile de virări de credite bugetare şi/sau credite de angajament neutilizate între obiectivele/proiectele şi categoriile de investiţii înscrise în programul de investiţii;
l) efectuează demersurile legale pentru obţinerea avizelor şi a aprobărilor necesare de la autorităţile competente, pentru efectuarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii capitale, după caz;
m) coordonează şi verifică activitatea diriginţilor de şantier pentru lucrările aflate în derulare;
n) iniţiază proiecte de norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru în domeniul de competenţă, pe care le supune aprobării pe cale ierarhică;
B. atribuţii referitoare la activitatea de achiziţii publice:
a) centralizează propunerile structurilor interne ale instituţiei privind achiziţionarea de produse, servicii şi lucrări necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) elaborează şi actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente, Programul anual al achiziţiilor publice pentru bunuri, servicii şi lucrări, pe care îl supune aprobării procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) organizează, derulează şi finalizează procedurile de achiziţii publice pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică şi achiziţionarea de bunuri materiale, servicii şi lucrări, prevăzute în Programul anual al achiziţiilor publice;
d) asigură transparenţa în aplicarea criteriilor de selecţie şi a celor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, întocmeşte şi păstrează dosarele de achiziţie publică pentru fiecare contract atribuit în urma aplicării procedurii de achiziţie publică, urmărind cuprinderea tuturor documentelor şi actelor care au stat la baza atribuirii contractului;
e) asigură participarea personalului desemnat în comisia de evaluare, verificând eligibilitatea ofertanţilor, înregistrarea acestora şi îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi economico-financiară;
f) asigură întocmirea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor, cu respectarea prevederilor legale;
g) transmite şi urmăreşte comunicările privind rezultatul etapei de selectare a ofertanţilor, precum şi al aplicării procedurii respective;
h) redactează proiectul contractului de achiziţie publică şi urmăreşte încheierea acestuia cu ofertantul declarat câştigător;
i) face propuneri privind soluţionarea contestaţiilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii;
j) întocmeşte şi transmite raportări privind procedurile de achiziţii publice desfăşurate către alte instituţii sau autorităţi publice, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;
k) monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
C. atribuţii referitoare la activitatea de administrare, întreţinere şi deservire:
a) asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, cu rechizite, obiecte de inventar şi mijloace fixe, întocmind notele de recepţie pe categorii de bunuri şi ţinând evidenţa acestora pe fişe de magazie;
b) administrează şi gestionează bunurile mobile şi imobile din patrimoniul instituţiei, indiferent de titlul cu care le deţine;
c) organizează gestionarea şi evidenţa mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a materialelor şi pieselor de schimb, a carburanţilor şi lubrifianţilor şi a altor materiale aflate în dotare şi asigură înscrierea numerelor de inventar, efectuând şi propuneri de casare a acestora sau de scoaterea din funcţiune;
d) urmăreşte folosirea sau exploatarea în bune condiţii a bunurilor din dotare conform destinaţiei acestora, în vederea satisfacerii necesităţilor instituţiei;
e) organizează şi controlează modul de ţinere a evidenţei tehnico-operative de către personalul desemnat în acest scop şi ia măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor legale de gestionare;
f) întocmeşte legitimaţiile de serviciu pentru personalul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
g) asigură întreţinerea, curăţenia şi administrarea în bune condiţii a sediilor instituţiei;
h) organizează întreţinerea şi efectuarea reparaţiilor pentru clădiri, dotări şi alte active din patrimoniul instituţiei;
i) efectuează inventarierea anuală, verificând existenţa în teren a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
j) depozitează şi distribuie mărfurile, piesele de schimb, carburanţii, pe care le/îi preia în gestiune şi le/îi eliberează pe baza bonurilor de consum;
k) verifică periodic modul de gestionare, depozitare şi păstrare a materialelor intrate şi ieşite din magazie;
l) asigură legăturile telefonice ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu celelalte parchete sau cu alte instituţii şi menţine în stare de funcţionare şi remediază orice defecţiuni la centrala telefonică sau la aparatele telefonice din dotarea direcţiei;
D. atribuţii referitoare la activitatea parcului auto:
a) întocmeşte notele de fundamentare şi colaborează cu Compartimentul de achiziţii publice pentru elaborarea Programului anual al achiziţiilor publice al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism referitor la: prestări de servicii de service auto, prestări de servicii de spălare şi curăţare autovehicule, servicii de asigurare auto, roviniete auto, carburanţi auto, alte servicii şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii de exploatare a parcului auto al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) ţine evidenţa autovehiculelor şi organizează activitatea de exploatare a parcului auto al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a materialelor şi pieselor auto pe fişe distincte pentru fiecare autoturism;
c) asigură transportul de persoane şi materiale, precum şi întreţinerea şi exploatarea în condiţii bune şi de siguranţă a autovehiculelor din dotarea parcului auto al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) întocmeşte caietele de sarcini pentru achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări de întreţinere-reparaţii necesare bunei funcţionări a parcului auto, face propuneri privind necesarul de carburanţi şi lubrifianţi şi întocmeşte programul de utilizare şi întreţinere a autovehiculelor din dotare;
e) eliberează foile de parcurs şi verifică completarea acestora de către conducătorii auto cu toate datele necesare întocmirii situaţiilor cerute de lege şi de procedurile interne şi asigură întocmirea situaţiei consumului de carburanţi pentru fiecare autovehicul;
f) întocmeşte fişa activităţii zilnice pentru fiecare autovehicul aflat în dotarea sau folosinţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
g) întocmeşte situaţia lunară a parcului auto al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe mărci şi tipuri de autovehicule;
h) gestionează bonurile valorice de carburanţi auto şi cardurile de carburant auto, pe care le distribuie conducătorilor auto în funcţie de necesităţi şi de stocul “la zi” înregistrat în fişa activităţii zilnice (F.A.Z.);
i) monitorizează modul de încadrare a consumului de carburanţi auto în limitele stabilite prin acte normative specifice şi normele interne;
j) face propuneri privind proiectul de buget referitoare la cheltuielile de exploatare şi de întreţinere a parcului auto;
k) organizează şi urmăreşte activitatea şoferilor; întreţine în condiţii optime de funcţionare şi curăţenie autovehiculele din dotare;
l) urmăreşte efectuarea reviziei tehnice şi plata asigurării obligatorii de răspundere civilă auto în termen, pentru toate autovehiculele;
m) ţine evidenţa termenelor scadente ale poliţelor de asigurare auto şi ia măsuri în vederea înnoirii în termen a acestora;
n) ţine evidenţa dosarelor de daune în cazul accidentelor în care sunt implicate autovehicule aflate în dotarea sau folosinţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
o) asigură serviciile de inspecţie tehnică auto, revizie auto şi reparaţii auto pentru toate mărcile de autovehicule din parcul auto al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi spălarea şi curăţarea acestora;
p) respectă şi aplică întocmai dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice;
E. atribuţii referitoare la activitatea de protecţie şi stingere a incendiilor:
a) ia măsuri pentru dotarea sediilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu materiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi;
b) întocmeşte planurile de evacuare în caz de incendiu şi asigură afişarea acestora la locuri vizibile;
c) elaborează şi actualizează planul de prevenire şi protecţie.
(2) Personalul din cadrul Serviciului investiţii, achiziţii şi administrativ îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic al departamentului sau stabilite de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
ART. 70
Serviciul investiţii, achiziţii şi administrativ este condus de un şef de serviciu, care are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând managerului economic măsurile care se impun;
b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin serviciului;
c) realizează orice alte activităţi dispuse de managerul economic ori de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 5-a
Compartimentul intern de prevenire şi protecţie

ART. 71
(1) Compartimentul intern de prevenire şi protecţie îndeplineşte, potrivit legii, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Personalul Compartimentului intern de prevenire şi protecţie are următoarele atribuţii:
a) coordonează şi răspunde de activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul direcţiei;
b) elaborează instrucţiuni proprii instituţiei pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale instituţiei, şi asigură condiţii pentru ca fiecare angajat să primească o instruire adecvată în acest domeniu;
c) verifică însuşirea şi aplicarea de către personalul din cadrul direcţiei a măsurilor de prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin fişa postului;
d) ia măsuri privind asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi protecţiei în muncă;
e) elaborează şi actualizează planul de prevenire şi protecţie;
f) identifică pericolele şi evaluează riscurile profesionale pentru personalul direcţiei;
g) elaborează programul de instruire-testare la nivelul instituţiei;
h) organizează şi planifică efectuarea de către personalul direcţiei a examenelor medicale de supraveghere a sănătăţii la locul de muncă, în conformitate cu prevederile legale;
i) identifică echipamentele individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din instituţie, întocmeşte necesarul de dotare, urmăreşte întreţinerea, manipularea şi depozitarea adecvată a echipamentelor individuale de protecţie, precum şi înlocuirea acestora la termenele stabilite;
j) comunică evenimentele conform competenţelor prevăzute de lege şi participă la cercetarea acestora, atunci când este cazul;
k) elaborează rapoarte privind accidentele de muncă suferite de către angajaţii instituţiei, în conformitate cu prevederile legale;
l) întocmeşte note de fundamentare şi face propuneri privind cuprinderea în proiectul de buget a cheltuielilor aferente activităţilor pe care le efectuează şi coordonează;
m) întocmeşte caietele de sarcini pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii în domeniul de competenţă;
n) monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri şi de prestări de servicii care au fost încheiate la solicitarea acestui compartiment, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(3) Personalul Compartimentului intern de prevenire şi protecţie se subordonează direct managerului economic al Departamentului economico-financiar şi administrativ, care organizează şi coordonează activitatea de prevenire şi protecţie la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

CAPITOLUL XV
Compartimentul statistică judiciară, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Compartimentului statistică judiciară, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul

ART. 72
Compartimentul statistică judiciară, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi are următoarele atribuţii:
A. atribuţii referitoare la activitatea de statistică judiciară:
a) centralizează, prelucrează şi arhivează informaţiile şi datele statistice privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b) îndrumă activitatea de statistică judiciară a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) asigură documentarea şi instruirea personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în domeniul statisticii judiciare;
d) furnizează datele statistice şi materialele de specialitate solicitate de structurile din cadrul Ministerului Public, Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii;
e) furnizează date statistice Institutului Naţional de Statistică, autorităţilor şi instituţiilor publice naţionale ori altor organisme interne şi internaţionale interesate;
f) furnizează rapoarte statistice pentru întocmirea proiectului Raportului anual de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
g) întocmeşte semestrial şi anual Analiza indicatorilor statistici privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, documentarul indicatorilor statistici ai activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi documentarul stării infracţionale;
h) efectuează înregistrările de statistică judiciară, întocmeşte periodic dările de seamă statistice şi completează fişele criminologice;
i) exploatează aplicaţia de statistică judiciară;
j) verifică şi îndrumă personalul care înregistrează şi centralizează datele statistice;
k) constituie, organizează şi actualizează baza de date vizând infracţiunile de criminalitate organizată şi terorism ori alte infracţiuni ce sunt date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
l) corelează baza de date a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor etc., în vederea obţinerii de informaţii necesare în timp real;
B. atribuţii referitoare la activitatea de registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul:
a) asigură primirea, analizarea, sortarea, transmiterea memoriilor, sesizărilor, dosarelor de urmărire penală, a corespondenţei ori a altor lucrări secţiilor, serviciilor, birourilor ori altor compartimente din cadrul structurii centrale ori structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori înregistrarea acestora, după caz şi conform obiectului ori în baza rezoluţiei procurorului-şef al direcţiei ori a adjuncţilor acestuia;
b) organizează activitatea de relaţii cu publicul;
c) efectuează activitatea de expediţie a corespondenţei primite de la cabinetul procurorului-şef, adjuncţilor acestuia, secţii, servicii, birouri, departamente sau compartimente din cadrul direcţiei;
d) realizează activitatea de arhivă în condiţiile legii şi asigură păstrarea documentelor potrivit Nomenclatorului arhivistic privind activitatea Ministerului Public;
e) coordonează activitatea de arhivă în referire la toate structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile personalului auxiliar de specialitate din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 73
Grefierul-şef direcţie are următoarele atribuţii:
a) conduce şi răspunde de activitatea personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu excepţia specialiştilor IT;
b) primeşte, verifică şi transmite către cabinetul procurorului-şef al direcţiei, al adjuncţilor acestuia ori către secţiile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism corespondenţa adresată acestora;
c) urmăreşte şi răspunde de realizarea activităţii de expediţie a corespondenţei primite de la secţii, servicii, birouri, departamente sau compartimente din cadrul direcţiei, luând măsuri de efectuare a acestor operaţiuni de îndată;
d) urmăreşte şi răspunde de realizarea activităţilor de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
e) verifică modul de respectare a dispoziţiilor privind activitatea de primire, înregistrare, expediere şi arhivare a lucrărilor de către personalul auxiliar de specialitate;
f) se preocupă de utilizarea eficientă şi de păstrarea în condiţii optime a registrelor, condicilor, imprimatelor şi a altor materiale existente în cadrul direcţiei;
g) verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier ori de alte materiale pentru secţie şi propune dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri;
h) asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea în condiţii corespunzătoare a ştampilelor, sigiliilor şi imprimatelor existente în cadrul direcţiei;
i) în exercitarea atribuţiilor are obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
j) organizează şi coordonează personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex, propunând procurorului şef direcţie măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
k) ţine evidenţa prezenţei personalului la locul de muncă, completând condica de prezenţă şi luând măsuri pentru întocmirea foii colective de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale;
l) ţine evidenţa concediilor de odihnă şi a concediilor medicale ale personalului din cadrul direcţiei;
m) întreţine în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
n) se preocupă de dotarea corespunzătoare cu materiale, precum şi de păstrarea şi achiziţionarea altor bunuri necesare funcţionării optime a direcţiei;
o) urmăreşte şi asigură culegerea şi înregistrarea la timp a datelor statistice, ţinând la zi evidenţele primare şi desfăşurătoarele statistice tipizate;
p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 74
Grefierii-şefi de la cabinetul procurorului şef direcţie şi adjuncţilor au următoarele atribuţii:
a) primesc, verifică şi prezintă corespondenţa adresată procurorului şef direcţie şi procurorilor-şefi adjuncţi direcţie;
b) efectuează operaţiuni de înregistrare, completare şi scădere a lucrărilor primite la cabinet;
c) transmit lucrările, de îndată, în baza condicii de expediţie, conform rezoluţiei procurorului şef direcţie, a procurorilor-şefi adjuncţi direcţie, la secţii, servicii, birouri şi la alte compartimente din cadrul direcţiei;
d) ţin evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare stabilite de procurorul-şef direcţie şi de procurorii-şefi adjuncţi direcţie şi îi informează cu privire la respectarea acestor termene;
e) după semnarea lucrărilor de către procurorul-şef direcţie şi procurorii-şefi adjuncţi direcţie, iau măsuri pentru expedierea de îndată a acestora;
f) arhivează lucrările soluţionate, după ce au fost scăzute în registrul de la cabinet;
g) din dispoziţia procurorului şef direcţie şi a procurorilor-şefi adjuncţi direcţie tehnoredactează lucrările repartizate;
h) întocmesc documentaţia în vederea acordării şi retragerii avizului conform al procurorului şef direcţie pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalităţii organizate;
i) asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea în condiţii corespunzătoare a ştampilelor, sigiliilor şi imprimatelor existente la cabinet;
j) organizează şi coordonează activitatea şoferilor din cadrul Structurii centrale;
k) păstrează secretul profesional şi respectă confidenţialitatea lucrărilor efectuate la cabinet;
l) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului şef direcţie şi adjuncţilor acestuia, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 75
Grefierii-şefi secţie din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) organizează şi coordonează personalul auxiliar de specialitate din cadrul secţiei şi propun procurorilor şefi secţie măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestuia;
b) primesc corespondenţa adresată secţiei, o verifică şi o prezintă procurorului şef secţie;
c) conform rezoluţiei procurorului şef secţie, predau lucrările repartizate personalului, pe condica de lucrări, pe bază de semnătură;
d) ţin la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi informează procurorii şefi secţie asupra respectării acestora;
e) verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare a acestor operaţiuni de îndată;
f) completează zilnic registrele, conform rubricaţiei, şi răspund de exactitatea datelor înscrise;
g) scad lucrările soluţionate în registre şi, după caz, iau măsuri de expediere sau arhivare a acestora;
h) realizează personal şi urmăresc activitatea de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii;
i) întreţin în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
j) în exercitarea atribuţiilor au obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
k) repartizează personalului auxiliar de specialitate lucrările pentru tehnoredactare;
l) verifică şi predau la arhiva Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism lucrările cu termen expirat, conform Nomenclatorului arhivistic;
m) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 76
Grefierii-şefi serviciu din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) completează zilnic registrele, conform rubricaţiei, şi răspund de exactitatea datelor înscrise;
b) scad lucrările soluţionate în registre şi, după caz, iau măsuri de expediere sau arhivare a acestora;
c) realizează activitatea de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii;
d) tehnoredactează lucrările repartizate de procurorul-şef secţie, procurorul-şef serviciu sau de grefierul şef ierarhic;
e) întreţin în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
f) în exercitarea atribuţiilor au obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului şef secţie sau a procurorului şef direcţie, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 77
Grefierii din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) realizează activitatea de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, dacă această activitatea le este delegată;
b) gestionează mediile de stocare electronică aferente lucrărilor repartizate;
c) tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul-şef al direcţiei, al secţiei sau al serviciului ori de procuror;
d) întreţin în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
e) în exercitarea atribuţiilor au obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
f) exercită orice alte atribuţii dispuse de procurorul care instrumentează cauza;
g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului şef ierarhic superior şi grefierului şef secţie/serviciu, după caz, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 78
Specialiştii IT din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) instalează, configurează, administrează şi monitorizează echipamentele şi serviciile informatice şi de comunicaţii din cadrul structurii centrale, precum şi din cadrul celor patru birouri teritoriale direct subordonate;
b) asigură accesul personalului la serviciile informatice, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice acestora, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte;
c) monitorizează desfăşurarea activităţilor în cadrul contractelor de service şi întreţinere preventivă pentru echipamentele informatice;
d) participă la analiza şi sinteza nevoilor de informatizare ale personalului şi propune soluţii de implementare;
e) proiectează, realizează şi administrează aplicaţii informatice, precum şi bazele de date aferente;
f) instalează şi configurează pachetele software achiziţionate (licenţe);
g) participă la implementarea şi supravegherea aplicării politicii de securitate IT & C a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în vederea asigurării confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii informaţiilor vehiculate prin intermediul sistemelor informatice;
h) acordă sprijin tehnic pentru acreditarea, întreţinerea, monitorizarea sistemelor informatice şi reţelelor declarate clasificate;
i) realizează arhivarea datelor centralizate şi restaurarea lor în caz de incident;
j) participă la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea, implementarea şi administrarea sistemelor informatice şi de comunicaţii, precum şi a serviciilor aferente acestora;
k) instruiesc, asigură asistenţă tehnică şi suport pentru personalul din cadrul structurii centrale, precum şi din cadrul celor patru birouri teritoriale direct subordonate, în utilizarea echipamentelor şi serviciilor informatice;
l) asigură sprijin tehnic pentru organizarea videoconferinţelor;
m) administrează site-ul direcţiei, precum şi celelalte servicii expuse public la internet;
n) participă la programele şi proiectele de pregătire profesională organizate în cadrul şi pentru personalul direcţiei;
o) gestionează sistemul de control-acces, cartelele, sistemul de supraveghere video şi asigură conservarea de probe la apariţia unor incidente, furnizând, după caz, informaţiile solicitate de conducere;
p) exercită orice alte atribuţii de natură informatică şi de comunicaţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 79
(1) Agenţii procedurali din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) asigură expediţia corespondenţei către destinatar, conform datelor înscrise pe plic;
b) înregistrează corespondenţa în borderoul-tip, în vederea expedierii, şi iau măsuri de trimitere prin poştă a scrisorilor recomandate şi a celor simple, potrivit legii;
c) îndeplinesc activitatea de curierat, predând lucrările pe baza condicii de corespondenţă;
d) păstrează secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
(2) Şoferii îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) întreţin în condiţii optime de funcţionare şi curăţenie autoturismele din dotare;
b) respectă şi aplică întocmai dispoziţiile legale privind regulile de circulaţie pe drumurile publice;
c) execută dispoziţiile date de grefierul-şef cabinet;
d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.

TITLUL IX
Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Conducerea, structura şi atribuţiile serviciilor şi birourilor teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 80
Serviciile teritoriale sunt conduse de procurori şefi serviciu, iar birourile teritoriale sunt conduse de procurori şefi birou.
ART. 81
Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este compusă din servicii teritoriale şi birouri, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018.
ART. 82
(1) Serviciile şi birourile teritoriale exercită în mod corespunzător atribuţiile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, şi duc la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) În realizarea sarcinilor ce le revin, serviciile şi birourile teritoriale colaborează instituţional cu celelalte structuri ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu instanţele de judecată şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice.

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile procurorului şef serviciu din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 83
Procurorul-şef al serviciului teritorial din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul serviciului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b) organizează, coordonează şi exercită controlul asupra activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurori, precum şi asupra activităţii efectuate de specialiştii desemnaţi din cadrul serviciului;
c) repartizează, potrivit legii, personalul pe compartimente de activitate şi stabileşte atribuţiile ce le revin acestora, precum şi măsurile şi termenele de realizare a lor;
d) organizează şedinţe de analiză a soluţiilor pronunţate de instanţele de judecată în dosare ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea exercitării căilor de atac; aduce la cunoştinţa personalului actele normative nou-apărute, precum şi ordinele şi dispoziţiile conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
e) efectuează personal urmărirea penală în dosare ale serviciului şi participă la şedinţele de judecată;
f) verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii din serviciu, de procurorii şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
g) examinează legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din serviciu, de procurorii şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
h) soluţionează plângerile împotriva actelor dispuse de procurorii din cadrul serviciului, de procurorii şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
i) exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din cadrul serviciului, de procurorii şefi birou ori alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale din subordine, în măsura în care procurorul-şef ierarhic direct nu îşi poate exercita atribuţiile;
j) urmăreşte şi controlează modul de respectare a programului de lucru şi de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite, precum şi păstrarea secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
k) examinează datele statistice şi răspunde pentru exactitatea acestora; participă la întocmirea analizelor periodice privind activitatea serviciului;
l) ţine evidenţa cauzelor importante şi informează operativ procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit ordinelor interne;
m) organizează evidenţa şi actualizarea bazei de date privind faptele date în competenţa direcţiei;
n) întocmeşte fişele de apreciere sau evaluare anuală şi acordă calificative personalului, potrivit legii;
o) propune procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încadrarea personalului auxiliar de specialitate şi conex;
p) propune conducerii direcţiei detaşarea sau prelungirea detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul serviciului;
q) organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi plângerilor;
r) se preocupă de buna administrare a sediului serviciului şi biroului, luând măsuri pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă şi pentru aplicarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii, de prevenire a incendiilor şi de pază a imobilelor;
s) ţine legătura cu serviciile şi cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor de pe raza serviciului, în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa direcţiei;
ş) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile procurorului şef birou din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 84
Procurorul-şef al biroului teritorial se subordonează procurorului-şef al serviciului teritorial din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al serviciului teritorial măsurile care se impun;
b) ţine evidenţa lucrărilor şi a cauzelor aflate în curs de urmărire penală şi participă la şedinţele de judecată;
c) ţine evidenţa cauzelor importante aflate în curs de soluţionare la procuror;
d) efectuează personal urmărirea penală în dosare ale biroului;
e) verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii din cadrul biroului;
f) examinează temeinicia şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din cadrul biroului;
g) soluţionează plângerile şi cererile în legătură cu activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurorii din cadrul biroului;
h) exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din cadrul biroului;
i) ţine legătura cu serviciile şi cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor de pe raza biroului, în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa direcţiei;
j) asigură comunicarea evenimentelor şi a altor date importante la serviciul teritorial, întocmind informări scrise;
k) întocmeşte periodic analize în legătură cu activitatea desfăşurată de biroul teritorial;
l) organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi a plângerilor;
m) se preocupă de dotarea sediului biroului şi de asigurarea unor condiţii corespunzătoare de muncă;
n) întocmeşte fişele de apreciere sau evaluare anuală şi acordă calificative personalului, potrivit legii;
o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al serviciului teritorial şi a conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţiile procurorilor

ART. 85
Procurorii de la serviciile şi birourile teritoriale îndeplinesc următoarele atribuţii, precum şi atribuţiile generale prevăzute la art. 33 alin. (3):
a) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate, potrivit legii;
b) conduc şi coordonează activitatea de cercetare penală efectuată de ofiţerii de poliţie judiciară;
c) ţin evidenţa cauzelor în curs de soluţionare, respectând termenele stabilite de procurorul-şef serviciu sau birou;
d) participă, potrivit dispoziţiei procurorului-şef, la judecarea cauzelor penale;
e) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
f) examinează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi fac propuneri pentru promovarea căilor de atac extraordinare în cazurile în care se impun;
g) sesizează conducerea serviciului ori, după caz, a biroului cu privire la practicile neunitare din activitatea instanţelor de judecată, precum şi cu privire la dificultăţile în aplicarea unor dispoziţii legale;
h) primesc cetăţenii în audienţă, conform programului stabilit de conducerea serviciului sau a biroului;
i) rezolvă, potrivit legii, sesizările, reclamaţiile şi plângerile repartizate de conducerea serviciului sau a biroului;
j) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite de procurorii şefi serviciu sau, după caz, procurorii şefi birou din structura teritorială, precum şi din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 4-a
Atribuţiile grefierului şef serviciu din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 86
Grefierul-şef al serviciului teritorial îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) primeşte şi verifică corespondenţa serviciului, pe care o prezintă procurorului-şef pentru repartizare şi soluţionare;
b) după repartizarea lucrărilor de către procurorul-şef al serviciului, le înregistrează în registrele unităţii, conform rezoluţiei şi Nomenclatorului arhivistic;
c) efectuează înregistrarea lucrărilor în registrele şi evidenţele Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi în alte evidenţe dispuse de procurorul-şef al serviciului teritorial sau de conducerea direcţiei;
d) răspunde de exactitatea şi corectitudinea înregistrărilor efectuate, precum şi de ţinerea la zi a registrelor din cadrul grefei;
e) predă procurorilor lucrările repartizate de procurorul-şef al serviciului, pe bază de semnătură în condica pentru evidenţa lucrărilor, şi primeşte lucrările de la personalul serviciului, după soluţionare, semnând în condică;
f) asigură culegerea şi înregistrarea la timp a datelor statistice privind activitatea serviciului, verifică exactitatea acestora şi centralizează periodic datele statistice la nivelul serviciului teritorial;
g) repartizează lucrările pentru tehnoredactare personalului auxiliar de specialitate;
h) scade în registru lucrările soluţionate şi le arhivează, conform Nomenclatorului arhivistic şi dispoziţiilor procurorului-şef al serviciului;
i) realizează activitatea de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
j) întreţine în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
k) în exercitarea atribuţiilor are obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
l) verifică permanent şi predă lucrările cu termen expirat la arhiva Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform Nomenclatorului arhivistic;
m) ţine zilnic evidenţa prezenţei personalului la locul de muncă, completând condica de prezenţă şi luând măsuri pentru întocmirea foii colective de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale;
n) ţine evidenţa concediilor de odihnă şi a concediilor medicale ale personalului din cadrul serviciului;
o) îndeplineşte orice alte atribuţii privind activitatea de grefă, dispuse de procurorul-şef al serviciului;
p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite de procurorii şefi serviciu, precum şi din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului;
q) ţine la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi informează procurorul-şef al serviciului asupra respectării acestora;
r) certifică, la sfârşitul anului calendaristic, închiderea registrelor existente în grefă, consemnând numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite;
s) verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare a acestor operaţiuni de îndată;
t) asigură utilizarea eficientă şi păstrarea în condiţii optime a registrelor, condicilor, imprimatelor şi a altor materiale existente în grefa secţiei şi a serviciului;
u) verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier sau de alte materiale pentru serviciu şi propune dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri;
v) asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea ştampilelor şi a sigiliilor parchetului, conform prevederilor legale.

SECŢIUNEA a 5-a
Atribuţiile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 87
Personalul auxiliar de specialitate îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul şef serviciu sau de procurorul-şef;
b) din dispoziţia conducerii serviciului sau biroului, înregistrează lucrările în registrele serviciului sau biroului şi ţine evidenţa acestora;
c) exercită, în lipsa grefierului şef serviciu, atribuţiile acestuia, din dispoziţia procurorului-şef;
d) gestionează mediile de stocare electronică aferente lucrărilor repartizate;
e) întreţine în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
f) în exercitarea atribuţiilor are obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
g) se preocupă de dotarea corespunzătoare cu materiale a compartimentului de grefă, precum şi de păstrarea şi achiziţionarea altor bunuri necesare funcţionării optime a serviciului;
h) execută sarcinile dispuse de procurorul-şef sau de grefierul şef serviciu ori, după caz, de procurorul care instrumentează cauza;
i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef, precum şi din dispoziţia conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
ART. 88
(1) Şoferii îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) întreţin în condiţii optime de funcţionare şi curăţenie autoturismele din dotare;
b) respectă şi aplică întocmai dispoziţiile legale privind regulile de circulaţie pe drumurile publice;
c) execută dispoziţiile date de grefierul şef serviciu, potrivit legii;
d) exercită orice alte dispoziţii date de procurorul-şef, conform legii.
(2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute de fişa postului.

SECŢIUNEA a 6-a
Atribuţiile specialiştilor IT din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 89
(1) Specialiştii IT care funcţionează în cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a) instalează, configurează, administrează şi monitorizează echipamentele şi serviciile informatice şi de comunicaţii locale;
b) asigură accesul personalului la serviciile informatice, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice acestora, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte;
c) monitorizează desfăşurarea activităţilor în cadrul contractelor de service şi întreţinere preventivă pentru echipamentele informatice;
d) analizează şi sintetizează nevoile de informatizare ale personalului şi propun soluţii de implementare;
e) proiectează, realizează şi administrează aplicaţii informatice, precum şi bazele de date aferente;
f) instalează şi configurează pachetele software achiziţionate (licenţe);
g) implementează şi supraveghează aplicarea politicii de securitate IT & C a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – în vederea asigurării confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii informaţiilor vehiculate prin intermediul sistemelor informatice;
h) acordă sprijin tehnic pentru acreditarea, întreţinerea, monitorizarea sistemelor informatice şi reţelelor declarate clasificate;
i) realizează arhivarea datelor centralizate şi restaurarea lor în caz de incident;
j) participă la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea, implementarea şi administrarea sistemelor informatice şi de comunicaţii, precum şi a serviciilor aferente acestora;
k) instruiesc, asigură asistenţă tehnică şi suport pentru personalul serviciilor şi birourilor teritoriale în utilizarea echipamentelor şi serviciilor informatice şi de comunicaţii locale;
l) asigură sprijin tehnic pentru organizarea videoconferinţelor;
m) participă la programele şi proiectele de pregătire profesională organizate în cadrul şi pentru personalul direcţiei;
n) în funcţie de condiţiile locale, gestionează sistemul de control-acces, cartelele, sistemul de supraveghere video şi asigură conservarea de probe la apariţia unor incidente, furnizând, după caz, informaţiile solicitate de conducere;
o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de regulamente şi ordine stabilite din dispoziţia procurorului şef serviciu şi procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
(2) Atribuţiile menţionate la alin. (1) sunt aplicabile inclusiv în cadrul birourilor teritoriale din subordine.
(3) Coordonarea activităţii informatice desfăşurate de specialiştii IT din cadrul structurii teritoriale se realizează de către specialistul IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(4) La solicitarea specialistului IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei din cadrul structurii centrale, specialiştii IT din teritoriu pot desfăşura activităţi de natură informatică în sprijinul Biroului de tehnologia informaţiei, cu aprobarea procurorului şef direcţie/serviciu.

TITLUL X
Evidenţa activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL I
Reguli generale

ART. 90
(1) Înregistrările în registrele şi condicile existente se ţin, de regulă, pe suport hârtie.
(2) Evidenţa se poate ţine şi în sistem informatizat în funcţie de posibilităţile tehnice ale direcţiei.
(3) Evidenţa în sistem informatizat se păstrează şi pe suport hârtie, prin listarea periodică a înregistrărilor şi legarea lor în mape distincte.

CAPITOLUL II
Registre şi condici

ART. 91
Pentru evidenţa activităţii, în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se întocmesc şi se păstrează următoarele registre şi condici:
A. registre:
1. Registrul de evidenţă a ordinelor cu caracter normativ ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (R-1);
2. Registrul de evidenţă a ordinelor şi a deciziilor cu caracter individual ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (R-2);
3. Registrul de evidenţă a ordinelor cu caracter normativ ale ministrului justiţiei şi ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Partea I)/Registrul de evidenţă a ordinelor, deciziilor şi a altor dispoziţii ale procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Partea a II-a) (R-3);
4. Registrul de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi de supraveghere a acesteia (R-4);
5. Registrul de evidenţă a măsurilor preventive dispuse în cursul urmăririi penale (R-5);
6. Registrul de evidenţă privind metodele speciale de supraveghere şi cercetare (R-6);
7. Registrul special privind măsurile de protecţie a persoanelor vătămate, părţilor civile, martorilor, investigatorilor sub acoperire, informatorilor şi a colaboratorilor (R-7);
8. Registrul de evidenţă a cererilor de încuviinţare a efectuării percheziţiei (R-8);
9. Registrul de evidenţă a plângerilor formulate împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, precum şi împotriva soluţiilor procurorului (R-9);
10. Registrul de evidenţă a infirmărilor, redeschiderilor şi restituirilor de la instanţă (R-10);
11. Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte (R-11);
12. Registrul de evidenţă şi punere în executare a obligaţiilor dispuse în cazul renunţării la urmărirea penală şi a cheltuielilor judiciare (R-12);
13. Registrul de evidenţă a căilor de atac exercitate de procuror (R-13);
14. Registrul de inventar al bibliotecii (R-14);
15. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei (R-15);
16. Registrul de evidenţă a informaţiilor strict secrete de importanţă deosebită (R-16);
17. Registrul de evidenţă a informaţiilor strict secrete şi secrete (R-17);
18. Registrul de evidenţă a informaţiilor secrete de serviciu (R-18);
19. Registrul unic de evidenţă a registrelor, condicilor, borderourilor şi a caietelor pentru însemnări clasificate (R-19);
20. Registrul de evidenţă a informaţiilor clasificate multiplicate (R-20);
21. Registrul de evidenţă a certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate (R-21);
22. Registrul de evidenţă a autorizaţiilor speciale (R-22);
23. Registrul documentelor UE/NATO (R-23);
24. Registrul de dactilografiere (R-24);
25. Registrul de incidente de securitate (R-25);
26. Registrul de evidenţă a vizitatorilor în cadrul mediului de securitate local (R-26);
27. Registrul de evidenţă a mediilor de stocare SI (R-27);
28. Registrul-jurnal de evenimente pentru evidenţa incidentelor, verificărilor, controalelor şi testărilor în cadrul SI (R-28);
29. Registrul imprimantă/salvarea informaţiilor pe medii electronice de stocare (R-29);
30. Registrul opis alfabetic pentru identificarea dosarelor/lucrărilor (R-30);
31. Registrul de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor unităţilor arhivistice (R-31);
32. Registrul de evidenţă a sigiliilor şi ştampilelor (R-32);
33. Registrul de audienţă (R-33);
34. Registrul de evidenţă a cererilor, reclamaţiilor, sesizărilor, plângerilor şi memoriilor adresate parchetului (R-34);
35. Registrul de depozit (R-35);
36. Registrul de evidenţă a salariaţilor care au avut acces în unitate ori au rămas după terminarea programului normal de lucru (R-36);
37. Registrul de evidenţă a persoanelor care au acces în unitate (R-37);
38. Registrul de evidenţă pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile publice (R-38);
39. Registrul de control (R-39);
40. Registrul de evidenţă a sancţiunilor aplicate salariaţilor (cu excepţia procurorilor) (R-40);
41. Registrul opis alfabetic de evidenţă a salariaţilor (R-41);
42. Registrul de evidenţă a legitimaţiilor de serviciu (R-42);
43. Registrul de comenzi la tipografie (R-43);
44. Registrul de evidenţă a parcului auto (R-44);
45. Registrul de mişcare a autovehiculelor (R-45);
46. Registrul de evidenţă a accidentelor de circulaţie (R-46);
47. Registrul de casă (R-47);
48. Registrul pentru evidenţa ordinelor de plată (R-48);
49. Registrul numerelor de inventar (R-49);
50. Registrul-inventar (R-50);
51. Registrul-jurnal (R-51);
B. condici:
1. Condica de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor procurorilor (C-1);
2. Condica de evidenţă a cauzelor cu autori neidentificaţi (C-2);
3. Condica de evidenţă a documentelor/suporturilor care se arhivează/se păstrează conform art. 142 alin. (6) şi art. 143 alin. (2) din Codul de procedură penală (C-3);
4. Condica de evidenţă a folosirii materialelor de criminalistică (C-4);
5. Condica de prezenţă (C-5);
6. Condica de corespondenţă (C-6);
7. Condica de evidenţă a predării dosarelor şi lucrărilor la procuror (C-7);
8. Condica de evidenţă a lucrărilor salariaţilor (cu excepţia procurorilor) (C-8);
9. Condica de predare-primire a documentelor clasificate (C-9);
10. Condica de predare-primire a cheilor de la încăperile şi containerele de securitate (C-10);
11. Borderoul de corespondenţă clasificată (C-11).

CAPITOLUL III
Formulare statistice

ART. 92
Modul de completare a formularelor statistice, de centralizare şi stocare computerizată a datelor statistice se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

CAPITOLUL IV
Reguli generale privind primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor

ART. 93
(1) Corespondenţa adresată structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se primeşte de grefierul-şef sau de un alt grefier desemnat de procurorul-şef al acestora.
(2) La primirea corespondenţei se verifică dacă menţiunile de pe plicuri corespund cu conţinutul acestora şi dacă există toate anexele enumerate în corespondenţă. Lipsurile ori nepotrivirile dintre menţiunile de pe plicuri şi conţinutul acestora se aduc la cunoştinţa expeditorilor, cărora li se va cere, în scris sau verbal, să completeze corespondenţa ori să dea lămuririle necesare în legătură cu cele constatate.
(3) Procurorul-şef corespunzător structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate dispune ca întreaga corespondenţă sau numai o parte din aceasta să îi fie prezentată nedesfăcută.
ART. 94
(1) Corespondenţa primită direct sau de la alte parchete se sortează de grefierul-şef sau de grefierul desemnat de procurorul-şef corespunzător al structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit nomenclatoarelor arhivistice în vigoare, care identifică lucrările anterioare, în cazul în care corespondenţa nou-primită are legătură cu aceste lucrări.
(2) Întreaga corespondenţă se prezintă spre examinare procurorului-şef corespunzător al structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care repartizează sau ia măsuri de repartizare a lucrărilor către procurori ori altor salariaţi din subordine, potrivit legii, sau dispune trimiterea lor, când este cazul, instituţiilor competente, spre rezolvare.
(3) Sortarea corespondenţei de către grefierul-şef sau grefierul desemnat, prezentarea acesteia spre examinare procurorului-şef corespunzător al structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi repartizarea lucrărilor spre rezolvare se fac, de regulă, în ziua primirii corespondenţei ori cel mai târziu a doua zi.
ART. 95
(1) După examinarea şi repartizarea corespondenţei, procurorul-şef corespunzător al structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism restituie lucrările grefei, în vederea înregistrării, predării ori expedierii acestora, potrivit rezoluţiei.
(2) În cazul în care din cuprinsul unor scrisori nu rezultă cu claritate obiectul cererilor, plângerilor ori al sesizărilor, procurorul-şef corespunzător al structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va da dispoziţie procurorului sau salariatului căruia i s-a repartizat lucrarea spre soluţionare să ceară petiţionarului să facă precizările necesare în scris, telefonic ori direct, prin chemare la sediul unităţii, după caz.
ART. 96
(1) Plângerile şi sesizările prin care se reclamă fapte cu caracter penal, precum şi dosarele primite de la alte organe de cercetare penală care au fost sesizate direct se înregistrează în ordine cronologică în Registrul de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi de supraveghere a acesteia (R-4). Numărul de înregistrare va fi însoţit de indicativul “DP” (dosar penal).
(2) Cererile, reclamaţiile, sesizările, plângerile, denunţurile şi memoriile se înregistrează în Registrul de evidenţă a cererilor, reclamaţiilor, sesizărilor, plângerilor şi memoriilor adresate parchetului (R-34), dându-se numere de înregistrare fără soţ.
(3) Sesizările penale, precum şi celelalte plângeri, cereri, sesizări şi memorii ale persoanelor fizice şi juridice, depuse de acestea direct la structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, vor purta menţiunea de primire aplicată de grefierul desemnat şi numărul de înregistrare în Registrul de audienţă (R-33) ori, după caz, menţiunea de primire aplicată de procurorul sau grefierul care a primit corespondenţa.
(4) Toate celelalte categorii de corespondenţă se înregistrează în Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei (R-15), dându-se, cronologic, numere de înregistrare cu soţ şi indicativele corespunzătoare din nomenclatorul arhivistic.
(5) Documentele financiar-contabile se înregistrează în ordine cronologică în registrele prevăzute de legislaţia financiar-contabilă, completate la nivelul departamentului economico-financiar şi administrativ.
(6) Lucrările efectuate din oficiu se înregistrează potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul regulament, în raport cu conţinutul lor.
(7) Când pe parcursul soluţionării sau după definitivare unele lucrări înregistrate iniţial conform regulilor stabilite în prezentul regulament îşi schimbă caracterul, acestea se reînregistrează potrivit noii încadrări în nomenclatoare.
ART. 97
Primirea, evidenţa, întocmirea şi toate celelalte operaţiuni privind lucrările care conţin informaţii clasificate se efectuează potrivit dispoziţiilor prevăzute în ordinele procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism privind protecţia informaţiilor clasificate.
ART. 98
Lucrările care urmează să fie trimise spre rezolvare la două sau mai multe structuri ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se multiplică, după caz, integral sau parţial, şi se predau acestora potrivit rezoluţiei de repartizare.
ART. 99
(1) Înregistrarea lucrărilor se face în sistem partidă, în sensul că toate revenirile şi lucrările intermediare, solicitările şi primirile de dosare sau de referate, precum şi orice date în legătură cu lucrarea de bază se înscriu în mod obligatoriu la numărul de înregistrare iniţial, astfel încât corespondenţa care se referă la lucrări anterioare să nu primească numere noi de înregistrare.
(2) Grefierii-şefi au obligaţia să urmărească dacă lucrările repartizate de conducătorii structurilor au fost efectuate în termenele stabilite de aceştia şi să îi informeze de îndată cu privire la existenţa unor lucrări nerezolvate.
ART. 100
(1) După efectuarea operaţiilor de înregistrare a corespondenţei, lucrările se predau celor cărora le-au fost repartizate, sub semnătură, în registrul de evidenţă a acestora.
(2) Lucrările rezolvate se predau de procurori şi de ceilalţi salariaţi grefierului-şef sau înlocuitorului acestuia, sub semnătură, în condica C-1 sau C-8, după caz.
(3) Grefierul-şef va face personal menţiunile corespunzătoare de scădere a lucrărilor şi de închidere a poziţiilor în registre.
(4) Circulaţia lucrărilor între grefă şi procurorii sau personalul auxiliar cărora li s-au repartizat spre soluţionare va fi evidenţiată în registrele în care sunt înscrise lucrările respective, iar predarea se va face pe condica de evidenţă a predării dosarelor şi lucrărilor C-7.
ART. 101
(1) Corespondenţa cu autorităţile străine, cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare din ţara noastră, cu reprezentanţele străine, cu organizaţiile şi organismele internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în România are loc în condiţiile legii.
(2) Comunicarea actelor procedurale către străini, persoane fizice ori juridice, cu domiciliul sau cu reşedinţa în România ori cu domiciliul în străinătate, care se află temporar în România, se va face direct, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.
(3) Comunicările prevăzute la alin. (2) se vor face după traducerea actelor în limba pe care aceste persoane o înţeleg sau în limba oficială a statului resortisant.
(4) Corespondenţa într-o limbă străină, primită de la alte persoane şi instituţii decât cele menţionate la alin. (1), se traduce în limba română.
ART. 102
(1) După efectuarea menţiunilor de scădere şi de închidere a lucrărilor rezolvate, corespondenţa se expediază destinatarilor.
(2) Grefierul-şef va urmări ca actele de procedură şi celelalte categorii de corespondenţă expediată să poarte semnătura celor în drept, să fie ştampilate şi să fie însoţite de anexele la care se referă.
ART. 103
(1) Înregistrarea corespondenţei pentru fiecare an începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.
(2) Registrele se numerotează, iar pe copertele acestora se înscriu: denumirea registrului, anul, numărul iniţial şi ultimul număr de înregistrare. La sfârşitul anului sau la închiderea unui volum din registru se certifică de către grefierul-şef numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite.
ART. 104
Nu se admit ştersături în registre şi condici. Eventualele menţiuni eronate se barează printr-o linie trasată cu cerneală şi se rescriu fie în cuprinsul aceleiaşi rubrici, fie în următorul rând liber din registru. Rectificarea va fi certificată, pe marginea filei din registru ori din condică, prin semnătura conducătorului structurii sau a persoanei desemnate să controleze activitatea grefei.
ART. 105
(1) Dosarele, întocmite separat pentru fiecare lucrare, se păstrează timp de un an la grefa structurii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după care se depun la arhivă.
(2) Aranjarea actelor se face de procurorul care rezolvă lucrarea, iar numerotarea şi cusutul dosarelor, precum şi parafarea acestora se fac de grefierul-şef ori de un alt grefier desemnat de procurorul-şef corespunzător.
ART. 106
Activitatea de primire, înregistrare şi circuitul lucrărilor este controlată trimestrial de procurorul-şef corespunzător structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de o altă persoană desemnată de acesta, care va întocmi o informare cu privire la neregulile constatate şi va lua măsurile de înlăturare a acestora ori va propune organelor ierarhic superioare luarea măsurilor care se impun.

CAPITOLUL V
Reguli speciale privind primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor la structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

ART. 107
(1) Corespondenţa adresată structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu excepţia lucrărilor privind informaţiile clasificate, se primeşte şi se sortează în raport cu obiectul acesteia de grefierul şef direcţie.
(2) Sortarea corespondenţei de către grefierul-şef direcţie şi prezentarea acesteia spre examinare procurorului-şef al direcţiei ori în raport cu obiectul acesteia procurorilor-şefi adjuncţi ai direcţiei se fac, de regulă, în ziua primirii corespondenţei sau cel mai târziu a doua zi.
(3) Corespondenţa primită referitoare la lucrări anterioare sau la lucrări solicitate de alte organisme se predă de îndată de către grefierul şef direcţie ori de către grefierul anume desemnat de acesta din cadrul Compartimentului de statistică, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul, în funcţie de obiectul acesteia, la grefa unde se află lucrarea de bază.
(4) Repartizarea lucrărilor spre soluţionare se face de către procurorul-şef al direcţiei ori de către procurorii-şefi adjuncţi ai acestuia, precum şi de către procurorii-şefi care au această atribuţie conform prezentului regulament, de regulă, în ziua prezentării corespondenţei sau, cel mai târziu, în 3 zile de la prezentare.
(5) Pentru lucrările privind informaţii clasificate se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 49 alin. (3).
ART. 108
În funcţie de rezoluţia primită şi obiectul corespondenţei, aceasta se înregistrează în evidenţele direcţiei de către:
a) grefierii anume desemnaţi din cadrul Compartimentului de statistică, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul pentru corespondenţa care are ca obiect:
– plângeri, comunicări de evenimente şi alte date privind activitatea parchetelor, comunicări de situaţii statistice sau alte situaţii, lucrări periodice, analize, propuneri; corespondenţa oficială primită de la autorităţi şi instituţii publice, precum şi corespondenţa obişnuită se înregistrează în ordine cronologică în Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei (R-15) şi va primi numere cu soţ. După înscrierea numărului de înregistrare se va trece indicativul potrivit nomenclatorului arhivistic;
– denunţuri, sesizări, reclamaţii, cereri, plângeri şi memorii, altele decât cele penale, se înregistrează în Registrul de evidenţă a cererilor, reclamaţiilor, sesizărilor, plângerilor şi memoriilor adresate parchetului (R-34), dându-se numere de înregistrare fără soţ. După înscrierea numărului de înregistrare se va trece indicativul potrivit nomenclatorului arhivistic;
– sesizările penale, precum şi celelalte plângeri, cereri, sesizări şi memorii ale persoanelor fizice şi juridice, depuse de acestea direct la structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, vor purta menţiunea de primire aplicată de grefierul desemnat şi numărul de înregistrare în Registrul de audienţă (R-33) ori, după caz, menţiunea de primire aplicată de procurorul sau grefierul care a primit corespondenţa;
– lucrările adresate sau primite de la Biroul de tehnologia informaţiei;
b) grefierii şefi secţie sau grefierii şefi serviciu, dacă această atribuţie le-a fost delegată, pentru corespondenţa adresată sau provenită de la secţiile organizate în cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) grefierii şefi serviciu din cadrul serviciilor structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aflate în subordinea directă a procurorului-şef al direcţiei;
d) grefierul anume desemnat din cadrul birourilor structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aflate în subordinea directă a procurorului-şef al direcţiei;
e) personalul anume desemnat din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ.
ART. 109
(1) Lucrările efectuate din oficiu se înregistrează potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul regulament, în raport cu conţinutul lor.
(2) Când pe parcursul soluţionării sau după definitivare unele lucrări înregistrate iniţial conform regulilor stabilite în prezentul regulament îşi schimbă caracterul, acestea se reînregistrează potrivit noii încadrări în nomenclatoare.
ART. 110
Lucrările care urmează să fie trimise spre rezolvare la două sau mai multe secţii/servicii/birouri ori la alte structuri ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se multiplică, după caz, integral sau parţial, şi se predau acestora, potrivit rezoluţiei de repartizare.
ART. 111
(1) Lucrările care se reţin la cabinetul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se înregistrează de către grefierii de la cabinetul procurorului-şef al direcţiei ori adjuncţilor acestuia în registrul de intrare-ieşire aflat la cabinet. Pe aceste lucrări se aplică ştampila de înregistrare, iar în registrul aflat la cabinet şi pe lucrare, în dreptul numărului de înregistrare, se menţionează indicativul “C” pentru procurorul-şef al direcţiei, “C1” sau “C2” pentru procurorii-şefi adjuncţi ai acestuia.
(2) După înregistrare lucrările se predau spre rezolvare potrivit rezoluţiei, sub semnătură.
(3) Documentele ce conţin informaţii clasificate se înregistrează la Serviciul de informaţii clasificate.
ART. 112
(1) Corespondenţa conţinând menţiunea “personal” sau “confidenţial” va fi predată nedesfăcută destinatarilor acesteia. Persoanele cărora le este adresată vor deschide corespondenţa, vor examina conţinutul acesteia şi, în cazul în care vizează probleme de serviciu, o vor preda pentru repartizare.
(2) Corespondenţa adresată procurorului şef direcţie cu menţiunea “personal” sau “confidenţial”, primită de la instituţii sau organisme oficiale, va fi predată nedesfăcută direct la cabinetul său.
ART. 113
Se va prezenta procurorului şef direcţie, indiferent de modul în care a fost adresată:
a) corespondenţa privind comportarea personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în societate;
b) scrisorile prin care se sesizează că s-au făcut reveniri repetate la memorii depuse anterior şi nu s-a primit răspuns;
c) corespondenţa privind încălcarea ordinii de drept de către autorităţile statului;
d) alte lucrări care, prin conţinutul lor deosebit, impun informarea procurorului şef direcţie.
ART. 114
Dispoziţiile art. 93 – 106 din prezentul regulament se aplică corespunzător şi în raport cu primirea, înregistrarea şi circulaţia lucrărilor la structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

TITLUL XI
Organizarea activităţii de arhivă şi a activităţii de documentare juridică. Evidenţa, selectarea, mişcarea şi casarea în condiţiile legii a documentelor păstrate în arhivă

CAPITOLUL I
Organizarea activităţii de arhivă

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ART. 115
(1) Documentele de arhivă păstrate de compartimentele de grefă ale direcţiei timp de un an se depun la arhivă pe baza inventarelor întocmite, cu menţionarea termenelor de păstrare, potrivit nomenclatorului arhivistic naţional prevăzut în anexa nr. 1 la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.
(2) Înainte de predarea la arhivă se verifică fiecare document şi se scot din dosare actele de proprietate, studii, legitimare şi celelalte acte oficiale emise de alte autorităţi, acestea urmând să fie restituite, sub semnătură, celor îndreptăţiţi şi reţinându-se copii certificate sub semnătură de persoana care a restituit actul. De asemenea, la cererea persoanelor interesate, fie instituţii sau autorităţi publice, fie persoane fizice ori juridice, se restituie orice act sau document aflat în original la dosar.
(3) Arhivarea şi păstrarea lucrărilor înregistrate şi reţinute la cabinetul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu excepţia lucrărilor ce conţin informaţii clasificate, se fac de grefierii care îşi desfăşoară activitatea la cabinete.

SECŢIUNEA a 2-a
Dosarul arhivistic

ART. 116
(1) La soluţionarea dosarului, în vederea predării acestuia la grefă, grefierul şef serviciu ori grefierul anume desemnat aşază documentele existente în fiecare dosar în ordine cronologică sau în cea prevăzută în reglementările interne, le numerotează şi le coase sau le leagă în coperte de carton, în aşa fel încât să se asigure citirea completă a textelor, a datelor calendaristice şi a rezoluţiilor. Din dosar se îndepărtează agrafele, clemele şi acele.
(2) Pe coperta dosarului se menţionează denumirea direcţiei şi a compartimentului de activitate, indicativul din nomenclatorul arhivistic, termenul de păstrare, problema la care se referă, numărul de file şi numărul ordinului, potrivit anexei nr. 2 la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.
(3) Pe o filă adăugată la sfârşitul dosarului, respectiv după ultima menţiune scrisă din cuprinsul registrelor şi condicilor, salariatul care gestionează arhiva menţionează: “prezentul dosar (registru, condică etc.) conţine … file” (în cifre şi litere), aplică ştampila rotundă şi semnează.

SECŢIUNEA a 3-a
Inventarul

ART. 117
(1) Pentru dosarele cu termen de păstrare permanent inventarul se întocmeşte în 4 exemplare, iar pentru cele cu termen de păstrare temporar, în 3 exemplare. Din fiecare inventar câte un exemplar rămâne la grefierul-şef, iar celelalte se păstrează în arhivă împreună cu dosarele.
(2) Pentru registre, condici şi alte documente preconstituite se întocmeşte un inventar separat pe termene de păstrare.
(3) Salariatul care răspunde de arhivă este obligat să ţină evidenţa inventarelor pentru documentele intrate în arhivă şi a mişcării documentelor, completând rubricile din Registrul de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor unităţilor arhivistice (R-31), potrivit modelului din anexa nr. 4 la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.
(4) La primirea documentelor în arhivă se verifică dacă inventarul este întocmit corespunzător şi dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, şi de prezentul regulament.

SECŢIUNEA a 4-a
Păstrarea în arhivă

ART. 118
Documentele se păstrează în arhivă pe compartimente de activitate, pe termene de păstrare şi în ordinea cronologică a numerelor de înregistrare a dosarelor. Documentele cu termen de păstrare permanent se păstrează separat de cele cu termene temporare.

SECŢIUNEA a 5-a
Grefierii arhivari

ART. 119
(1) Grefierii arhivari sau grefierii anume desemnaţi sunt gestionarii documentelor arhivate şi ai informaţiilor cuprinse în aceste documente. Aceştia răspund, în condiţiile legii şi în limita atribuţiilor pe care le au, de conservarea arhivei şi de păstrarea confidenţialităţii informaţiilor cuprinse în arhivă.
(2) Persoanele menţionate la alin. (1) îndeplinesc sarcinile prevăzute de lege privind predarea documentelor în arhivă, păstrarea, selecţionarea şi eliminarea acestora, precum şi pe cele prevăzute de fişa postului.

SECŢIUNEA a 6-a
Eliberarea şi consultarea documentelor

ART. 120
(1) Eliberarea de dosare şi de documente din dosarele arhivate, obţinerea de copii ale acestor documente, precum şi consultarea lor se realizează numai pe baza aprobării scrise a conducătorului unităţii care deţine arhiva.
(2) Consultarea documentelor depozitate în arhiva Structurii centrale şi teritoriale ale direcţiei, eliberarea acestora, precum şi obţinerea de copii se fac cu aprobarea procurorului şef direcţie sau a procurorului şef serviciu/şef birou, după caz.
(3) La cererea persoanelor îndreptăţite, procurorul-şef direcţie sau procurorul-şef serviciu/şef birou, după caz, poate aproba restituirea către acestea de documente din arhivă sau poate dispune încredinţarea de documente altor organe ale statului sau altor parchete. Documentul restituit sau încredinţat se înlocuieşte în arhivă cu o copie conformă.
(4) Eliberarea documentelor originale se consemnează în Registrul de depozit (R-35).
(5) Toate consultările lucrărilor din arhivă, precum şi eliberarea de copii se evidenţiază într-un registru ţinut prin grija grefierului anume desemnat. Acest registru va fi cuprins în inventar şi va avea termen de păstrare permanent.

SECŢIUNEA a 7-a
Comisia de selecţionare

ART. 121
(1) Documentele de arhivă al căror termen de păstrare stabilit în nomenclatorul arhivistic a expirat se prezintă comisiei de selecţionare constituite potrivit Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.
(2) Comisia de selecţionare este compusă din preşedinte, secretar şi un număr impar de membri, numiţi de procurorul-şef direcţie din rândul procurorilor şi al grefierilor.
(3) Preşedintele comisiei de selecţionare va fi numit din rândul procurorilor.
(4) Salariatul care răspunde de arhivă va fi numit secretar al comisiei de selecţionare. Acesta are obligaţia să pregătească din timp materialul arhivistic pe care urmează să îl prezinte comisiei, să prezinte explicaţiile necesare în legătură cu selecţionarea arhivei şi să ducă la îndeplinire hotărârile comisiei.
(5) După expirarea termenului de păstrare, la cererea secretarului comisiei, preşedintele convoacă comisia de selecţionare. Aceasta verifică dacă documentele înscrise în inventar au fost bine încadrate în termenele de păstrare şi avizează eliminarea lor, putând să prelungească termenul de păstrare a unor lucrări, dacă este cazul.
(6) În cazul în care comisia de selecţionare constată că s-au produs greşeli în stabilirea termenelor de păstrare, va face rectificările necesare în inventar. Dacă este cazul, se întocmesc inventare separate care se anexează la inventarul iniţial.

SECŢIUNEA a 8-a
Selecţionarea altor documente

ART. 122
(1) Selecţionarea altor documente care nu au fost constituite potrivit nomenclatorului arhivistic se face după ce acestea au fost puse în ordine şi inventariate. Comisia de selecţionare examinează documentele şi stabileşte, după caz, păstrarea sau înlăturarea lor ca nefolositoare.
(2) Pentru documentele ce se propun a fi înlăturate din arhivă se întocmeşte proces-verbal după modelul din anexa nr. 5 la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, menţionându-se anii în care au fost create documentele, compartimentele de activitate în care au fost create şi numărul curent al dosarelor din inventar.
(3) Documentele care nu au termen de păstrare prevăzut în nomenclatorul arhivistic se înlătură pe baza unui proces-verbal în care se menţionează categoria de documente, numărul acestora şi anii extremi, făcându-se menţiuni despre lipsa lor de valoare documentară şi practică.
(4) Documentele rămase după selecţionare se predau filialei judeţene a Arhivelor Naţionale, respectiv a municipiului Bucureşti, la termenele şi în condiţiile prevăzute în Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată. Odată cu predarea se depun şi două exemplare din inventarul definitiv.
(5) La selecţionarea arhivei se va avea în vedere să fie identificate şi reţinute toate documentele care au importanţă istorică, documentară şi cele a căror utilitate practică nu a încetat.

SECŢIUNEA a 9-a
Selecţionarea sigiliilor şi ştampilelor

ART. 123
(1) Sigiliile şi ştampilele scoase din uz, confecţionate din metal, care au stemă şi denumirea completă a parchetelor, păstrate în arhivă, se depun la filialele judeţene ale Arhivelor Naţionale, respectiv a municipiului Bucureşti, într-un singur exemplar; celelalte exemplare, precum şi sigiliile şi ştampilele de cauciuc scoase din uz se depun la Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul Structurii centrale a direcţiei.
(2) Sigiliile şi ştampilele scoase din uz se iau în evidenţă în Registrul de evidenţă a sigiliilor şi a ştampilelor (R-32), într-o secţiune separată, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, şi se păstrează în arhivă.

SECŢIUNEA a 10-a
Dotarea arhivei

ART. 124
(1) Procurorul-şef al direcţiei, prin procurorul-şef adjunct anume desemnat, precum şi procurorii-şefi din cadrul structurii teritoriale sunt obligaţi să urmărească păstrarea în condiţii corespunzătoare a documentelor şi să ia măsuri care să împiedice degradarea, distrugerea sau sustragerea acestora. De asemenea, sunt obligaţi să asigure şi să solicite dotarea camerelor de depozitare a arhivei cu mijloace adecvate de păstrare a documentelor şi de prevenire a incendiilor.
(2) Se interzic introducerea şi păstrarea în camerele de depozitare a arhivei a materialelor inflamabile, explozive sau toxice ori a altor materiale periculoase, instabile sau perisabile.

CAPITOLUL II
Organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de documentare juridică

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ART. 125
(1) Activitatea de documentare juridică este organizată în cadrul Biroului de pregătire profesională şi programe, fiind coordonată de procurorul-şef adjunct direcţie anume desemnat şi condusă de către procurorul-şef al acestui birou.
(2) Procurorul-şef direcţie, în calitate de ordonator de credite, va lua măsuri pentru completarea fondului de documentare juridică.

SECŢIUNEA a 2-a
Fondurile de tipărituri

ART. 126
(1) Fondurile de tipărituri aflate în dotarea direcţiei se înregistrează şi se păstrează după cum urmează:
a) Monitorul Oficial al României, Partea I, se păstrează în mape cu clasor, în ordine cronologică; mapele se ţin la bibliotecă atât timp cât este necesar, după care pot fi ţinute la arhivă;
b) cărţile din bibliotecă se înscriu în registrul de inventar, potrivit normelor de înregistrare stabilite;
c) publicaţiile periodice vor fi înscrise într-un registru de inventar propriu; la primirea fiecărui număr de revistă, acesta va fi înregistrat pe pagina rezervată publicaţiei respective. Totodată, se va menţiona pe pagina de titlu a publicaţiei numărul de ordine din registrul de inventar.
(2) Cărţile şi revistele din fondul bibliotecii pot fi împrumutate numai personalului direcţiei.
(3) Cărţile şi revistele împrumutate se înscriu în registrul de împrumut, în care fiecare cititor va avea partida sa pe o filă separată. Cei vinovaţi de deteriorarea sau pierderea lucrărilor împrumutate vor fi obligaţi la plata contravalorii acestora, potrivit normelor legale.
(4) Asupra activităţii bibliotecii se va întocmi o dată pe an o dare de seamă statistică.
(5) Activitatea de documentare juridică poate fi realizată de un grefier documentarist sau de un grefier desemnat de conducătorul parchetului.
(6) Gestionarul bibliotecii are obligaţia să urmărească permanent ca toate publicaţiile periodice la care parchetul este abonat să fie primite cu regularitate şi înregistrate în registrul de inventar.
(7) Modelul registrului de inventar al bibliotecii, al registrului de împrumut şi cel al dării de seamă asupra activităţii bibliotecii sunt cele stabilite de instituţiile competente.

SECŢIUNEA a 3-a
Fondul documentar

ART. 127
(1) Fondul documentar din biblioteci se organizează pe următoarele grupe:
– grupa I – legislaţie (Buletinul Oficial, Monitorul Oficial al României, colecţii de acte normative de aplicare generală, repertorii legislative, alte publicaţii cuprinzând acte normative);
– grupa II – drept penal, drept procesual penal, criminalistică, criminologie, medicină legală (coduri legislaţie, jurisprudenţă, cărţi şi reviste);
– grupa III – drept civil, drept procesual civil, dreptul familiei, legislaţie locativă;
– grupa IV – drept administrativ, drept constituţional, organizare judecătorească, legislaţia notarială, exercitarea avocaturii, legislaţia privind timbrul judiciar şi taxele judiciare de timbru, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curţii Europene a Drepturilor Omului, contenciosul administrativ, drept comunitar;
– grupa V – drept comercial, drept financiar, drept bancar, alte lucrări privind legislaţia economică, sistemele de control economico-financiar, jurisdicţia financiară, jurisdicţia comercială;
– grupa VI – dreptul muncii;
– grupa VII – drept internaţional public şi drept internaţional privat, drept maritim şi fluvial, legislaţia privind transporturile pe calea aerului, convenţii internaţionale;
– grupa VIII – dicţionare;
– grupa IX – colecţii de reviste, colecţii ale publicaţiilor Ministerului Public, colecţii de ziare;
– grupa X – lucrări din alte domenii de activitate (filosofie, economie, sociologie etc.) de interes pentru activitatea Ministerului Public.
(2) În cadrul grupelor se constituie subgrupe componente, în raport cu specificul publicaţiilor.
(3) Colecţiile de legi şi alte acte normative se aşază în ordine cronologică.
(4) Publicaţiile juridice periodice se păstrează separat, pe ani şi vechime numerică.
(5) Monitorul Oficial al României se păstrează în bibliorafturi şi se leagă în volume la sfârşitul anului.
(6) Încadrarea fondului documentar în grupele prevăzute de prezentul regulament se face de grefierul însărcinat cu gestiunea bibliotecii, sub controlul procurorului şef direcţie.

TITLUL XII
Calcularea cheltuielilor judiciare avansate de stat, evidenţa punerii în executare a ordonanţelor prin care s-a dispus plata de cheltuieli judiciare, valorificarea şi evidenţa corpurilor delicte

CAPITOLUL I
Calcularea cheltuielilor judiciare avansate de stat

ART. 128
(1) Grefierii-şefi, sub îndrumarea procurorilor care efectuează urmărirea penală sau supravegherea acestora, vor asigura, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat cu ocazia efectuării urmăririi penale şi punerea în executare a ordonanţelor prin care s-a dispus amenda judiciară prevăzută în Codul penal.
(2) Evidenţa cheltuielilor judiciare şi a amenzilor judiciare se ţine în Registrul de evidenţă şi punere în executare a obligaţiilor dispuse în cazul renunţării la urmărirea penală şi a cheltuielilor judiciare (R-12), completându-se rubricaţia în raport cu situaţia concretă.
ART. 129
Stabilirea cheltuielilor judiciare se face potrivit procedurii prevăzute prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
ART. 130
Procurorii şefi secţie, precum şi procurorii-şefi serviciu din cadrul structurii teritoriale vor controla, direct sau prin procurori desemnaţi, evidenţa şi modul de punere în executare a ordonanţelor prin care s-au stabilit amenzi, cheltuieli judiciare sau obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală şi vor propune măsurile de înlăturare a neregulilor constatate.

CAPITOLUL II
Evidenţa corpurilor delicte

ART. 131
(1) Evidenţa corpurilor delicte, precum şi a celorlalte mijloace de probă ridicate de procuror şi care nu pot fi ataşate la dosar se asigură prin grefierii anume desemnaţi de conducătorii serviciilor din cadrul structurii centrale şi teritoriale. Aceştia semnează de luarea în primire a corpurilor delicte şi a celorlalte mijloace de probă, le înregistrează în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor şi răspund de securitatea depozitării, precum şi de buna păstrare şi conservare a lor.
(2) Primirea obiectelor se face pe bază de proces-verbal în care se vor specifica elementele şi caracteristicile de identificare, calitatea sau valoarea lor. În cazul primirii prin poştă, obiectele se identifică după datele înscrise în inventarul însoţitor.
(3) În Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte se vor descrie amănunţit obiectele primite, arătându-se starea calitativă, materialul din care sunt confecţionate, dimensiunile, greutatea, marca de fabrică, seria, culoarea, precum şi orice alte elemente de identificare, pentru a se evita confuzia sau posibilitatea de înlocuire. În acelaşi sens se va proceda şi la înregistrarea video a corpurilor delicte şi a celorlalte mijloace de probă. Suportul material al înregistrării video se înregistrează separat în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte.
ART. 132
Pentru depozitarea în condiţii de securitate şi bună conservare a corpurilor delicte şi a celorlalte mijloace de probă vor fi amenajate încăperi speciale şi se vor procura case de fier şi dulapuri metalice anume destinate acestui scop.
ART. 133
(1) Obiectele de valoare mare, altele decât cele prevăzute de art. 252 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, se vor ţine în casa de fier sau în dulapuri metalice cu încuietori speciale. Fiecare obiect va avea ataşată o etichetă, pe care se vor nota numărul dosarului şi poziţia din Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte.
(2) Obiectele cu volum mic se ambalează în plicuri, pe care se vor nota datele de identificare.
ART. 134
(1) Metalele sau pietrele preţioase ori obiectele confecţionate din acestea şi mijloacele de plată străine se depun la instituţiile competente, potrivit legii.
(2) Titlurile de valoare interne, obiectele de artă sau de muzeu şi colecţiile de valoare se predau spre păstrare instituţiilor de specialitate.
(3) Obiectele prevăzute la alin. (1) şi (2) se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmăririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmăririi penale.
(4) Sumele de bani ridicate în cursul urmăririi penale de la deţinători, inclusiv sumele de bani care fac obiectul sechestrului, se depun în contul constituit potrivit legii speciale, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor.
(5) La camera de corpuri delicte se păstrează în evidenţă copii de pe recipisele de consemnare a sumelor de bani şi actele de depunere a valorilor la instituţiile de specialitate, iar recipisele, în original, se depun la dosar.
ART. 135
(1) Bunurile perisabile se predau de urgenţă, în condiţiile legii, unităţilor comerciale, potrivit profilului activităţii acestora, în vederea valorificării.
(2) Sumele de bani rezultate din valorificare se depun în contul constituit potrivit legii speciale, în termen de cel mult 3 zile de la valorificarea bunurilor.
ART. 136
Armele de foc, muniţiile şi materialele explozive, radioactive, toxice sau stupefiante, care sunt mijloace materiale de probă, se predau cu proces-verbal organelor de poliţie din localitatea unde îşi au sediul structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
ART. 137
(1) În cazurile în care se dispune trimiterea în judecată sau sesizarea instanţei în vederea confiscării, corpurile delicte şi celelalte mijloace materiale de probă se predau instanţei de judecată odată cu dosarul cauzei, făcându-se menţiune despre aceasta în actul de sesizare. În adresa de trimitere a dosarului se enumeră şi se descriu obiectele respective cu datele din procesul-verbal de primire şi depunere la camera de corpuri delicte a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2) Predarea la instanţă a dosarului, împreună cu corpurile delicte şi celelalte mijloace materiale de probă ori cu documentele de depunere a corpurilor delicte, la instituţiile de specialitate, se face sub luare de semnătură, în condica C-6, cu menţiunea expresă a primirii atât a dosarului, cât şi a corpurilor delicte, după care se operează scăderea în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte.
ART. 138
(1) Restituirea corpurilor delicte se face după expirarea termenului de formulare a plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
(2) Dacă s-a formulat plângere împotriva soluţiei, restituirea sau păstrarea corpurilor delicte se face în condiţiile şi către persoanele specificate în hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă a acesteia.

TITLUL XIII
Dispoziţii finale

ART. 139
Dispoziţiile privind atribuţiile personalului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se completează cu dispoziţiile legilor privind activitatea judiciară, ale regulamentului de ordine interioară al parchetelor şi ale altor acte normative în legătură cu activitatea Ministerului Public, precum şi cu ordinele procurorului şef direcţie, în condiţiile legii. De asemenea, atribuţiile personalului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se completează cu dispoziţiile legilor speciale, aplicabile fiecărei categorii de personal din cadrul direcţiei.

—————

Comments

comentarii

Lasă un răspuns