Acasă » PROCESE » Denunțătorul lui Cherecheș avea obiceiul să împrumute bani de la oameni și se lăuda că primarul va fi arestat
Cristian Șpan

Denunțătorul lui Cherecheș avea obiceiul să împrumute bani de la oameni și se lăuda că primarul va fi arestat

„Integritatea” denunțătorului din dosarul primarului din Baia Mare iese la iveală odată cu trecerea termenelor de judecată. Declarații uluitoare termenul trecit din procesul lui Cherecheș. O martoră a declarat că denunțătorul Cristian Șpan i-a solicitat insistent împrumuturi personale, în numele primaurlui, însă acesta nu știa de acest lucru. Declarațiile acesteia sunt întărite de un om de afaceri, care la rândul său i-a oferit împrumuturi lui Șpan, fără a-și mai primi banii înapoi.

În 9 mai a avut loc un nou termen în dosarul primarului Cătălin Cherecheș, proces desfășurat pe rolul Tribunalului Cluj. De data aceasta au depus mărturii omul de afaceri Vasile Deac și Alexandrina Bancoș, fost director de bancă. Din declarațiile acestora, reiese că denunțătorul Cristian Șpan nu este tocmai un personaj integru, acesta cerând insistent sume importante de bani de la cele două persoane fără a le mai restitui vreodată. Mai mult, denunțătorul se pare că s-a folosit de relația lui cu Cătălin Cherecheș și cerea împrumuturi pentru buna funcționare a echipei de fotbal în numele primarului municipiului Baia Mare fără ca acesta din urmă să știe de aceste aspecte.

„Mi s-a părut ciudat când mi-a spus că a fost trimis de domnul Cherecheș în condițiile în care acesta din urmă nu a făcut acest lucru până la acel moment și nici de atunci până în prezent. Din câte rețin, a fost vorba de o sumă de 30 mii lei. L-am refuzat pe Șpan Cristian (…) Ulterior acestei întâlniri am discutat atât cu doamna, cât și cu domnul Cherecheș, acesta din urmă spunându-mi că nu l-a trimis pe Șpan la mine și să nu intru în jocul nimănui”, a spus Alexandrina Bancoș.

Omul de afaceri Vasile Deac a precizat în fața judecătorului de caz faptul că l-a împrumutat pe denunțătorul Cristian Șpan cu diverse sume de bani, dar că acesta nu i-a restituit niciodată banii. Modalitatea în care i s-au cerut banii a fost una insistentă, ca și în cazul Alexandrinei Bancoș, directoarea societății Vital. Mai mult, din declarațiile acestuia, reiese faptul că denunțătorul Cristian Șpan, pentru a obține sumele de ban, l-a amenințat indirect pe primarul Cătălin Cherecheș cu pușcăria.

Vasile Deac a declarat „Pe la sfârșitul anului 2015, Șpan m-a sunat la telefon și mi-a solicitat să ne întâlnim între patru ochi. Ne-am întâlnit și mi-a spus, știind că sunt în relații de prietenie cu familia Cherecheș, să merg la inculpat și la mama acestuia și să îi transmit inculpatului că dacă nu îl sprijină financiar în sensul să îl ajute cu sume de bani pentru echipa de fotbal, îl termină. A mai spus ceva de genul că în două ore inculpatul va fi arestat. Tot în această discuție Șpan mi-a spus că nu îi mai dă nici un ban lui Cherecheș, eu înțelegând că este vorba de banii pe care inculpatul i-ar fi împrumutat lui Șpan să achiziționeze trustul de presă Emaramureș, iar Șpan la rândul său să îi restituie.”

La un termen de judectă precedent, avocatul lui Cherecheș a depus un SMS al lui Șpan prin care îi cerea bani împrumut lui Cherecheș.

Astfel, în ziua de 02.05.2014 la ora 11:09:32 Cătălin Cherecheș, la postul telefonic 0722348755, primește următorul SMS de la postul telefonic 0728180690, utilizat de Cristian Șpan: ”Le dam cate 1000 de ron la jucatori azi? Imi trebuie 20.000, o sa-i bag in club ca si imprumut si o sa ti-i dau inapoi.”

”Mesajul pe care l-am depus la dosar și căruia i-am dat citire în sala de judecată la termenul din data de 11.04.2018 provine dintr-un dosar paralel instrumentat tot de către DNA ST Cluj. Conținutul acestui mesaj vină să întărească teza apărării, pe de-o parte în sensul că suma respectivă de bani reprezenta, în fapt, un împrumut, iar pe de altă parte, întocmai denunțătorul (expedient al mesajului) confirmă fără putință de tăgadă susținerile d-lui. Cherecheș raportat la circuitul banilor. Am dat citire acestui mesaj pentru a susține teza probatorie aferentă depunerii la dosarul cauzei a mai multor astfel de mesaje. În plus, vă mărturisesc că există în format audio o sumedenie conversații similare care consolidează poziția apărării sub acest aspect, însă acestea nu au fost transcrise de către organele de urmărire penală în acel dosar paralel, urmând ca noi să procedăm la efectuarea unei transcrieri proprii după o audiție atentă a întregului material.”, ne-a spus avocatul Alexandru Rîșniță.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina