Curtea de Apel Cluj obligă Statul să-i asigure unei paciente tratamentul cu un medicament vital 

Curtea de Apel Cluj a decis, prin ordonanță președințială, că Statul Român trebuie să-i asigure unei paciente tratamentul cu medicamentul Durvalumab (Imfinzi), în regim de compensare 100%, până la soluționarea definitivă a procesului principal. Hotărârea vine după ce luna trecută o instanță de la Curtea de Apel București amânase o astfel de cauză din cauza protestului magistraților. CSM a emis atunci un comunicat.

Femeia, diagnosticată cu cancer de veziculă biliară în stadiul IV, a cerut instanței emiterea unei ordonanțe președințiale, invocând încălcarea dreptului la viață și la sănătate, întrucât costul medicamentului depășește 10.000 lei per flacon și nu este accesibil fără compensare.

În motivarea sa, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de urgență și aparență de drept, subliniind că refuzul autorităților de a asigura tratamentul prescris ar putea conduce la agravarea ireversibilă a stării de sănătate a pacientei. Instanța a citat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care stabilește obligația statelor de a lua măsuri pozitive pentru protejarea vieții persoanelor, inclusiv prin accesul la tratamente medicale vitale.

”Instanţa ia notă că, înscrisurile medicale anexate dosarului cauzei, atestă că reclamanta a fost diagnosticată cu adenocarcinom al veziculei biliare cu determinări secundare hepatice, stadiul IV B fiind emisă recomandarea de a fi urmat tratamentul cu Durvalumab. Cerinţa urgenţei, reclamată de art. 997 cod proc.civ., este întrunită în speţă, în condiţiile în care afecţiunea medicală cu care reclamanta se confruntă este în natură să-i pericliteze existenţa iar medicamentul recomandat, respectiv „cisteamina” nu prezintă un preţ accesibil.”, se arată în motivare.

Prin urmare, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) au fost obligate să-i asigure reclamantei tratamentul în regim de compensare integrală.

Curtea a mai dispus ca aceste instituții să achite reclamantei 5.000 de lei cheltuieli de judecată. Decizia a fost pronunțată la 10 octombrie 2025 și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns