Condamnat la 15 ani de închisoare pe fond pentru omor, în lacrimi la Curtea de Apel Cluj

Un bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor, în fond, la Tribunalul Sălaj, a plâns în boxa acuzaților în timp ce susținea că este nevinovat în fața magistraților de la Curtea de Apel Cluj, care judecă apelul împotriva condamnării.

Stoica Rostaș este judecat pentru că l-ar omorât cu un cuțit, în Irlanda, pe un alt român. Cei doi făceau parte dintr-o grupare care fura datele de pe carduri bancare prin montarea unui dispozitiv de tip skimmer la bancomate. De la skimmer a pornit scandalul, căci victima nu vroia să-l mai dea. La bătaie au participat încă doi bărbați, dar procurorii susțin că Rostaș l-a tăiat cu cuțitul în zona coapsei, ceea ce a dus la deces. Un martor audiat la Curtea de Apel Cluj a indicat un alt bărbat din grup că ar fi dat cu cuțitul.

Inculpatul se află în arest preventiv de patru ani. Avocatul său, Tiberiu Ban, ne-a spus că nu a auzit în cariera lui de magistrat și avocat de o asemenea perioadă lungă de arest preventiv. Potrivit avocatului, cauza a fost tergiversată la fond, de instanța Tribunalului Sălaj.

Având ultimul cuvânt, Rostaș, care este un bărbat solid, a spus că este nevinovat cu lacrimi șiroindu-i pe față.

Curtea de Apel Cluj se va pronunța în 12 octombrie.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns