fbpx

Circulara CSM conține mici modificări la lista cauzelor urgente care erau aplicate deja de CA Cluj

Circulara trimisă de CSM ieri către curțile de apel conține două modificări la lista cauzelor urgente, care existau deja în Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj din 25 martie. Președintele CA Cluj, Denisa Băldean, a explicat pentru Clujust de ce există câteva obiecte în plus în hotărârea colegiului Curții față de hotărârea CSM din 24 martie, care are rol de îndrumare.

”Vă comunicăm faptul că în ședința Secției de astăzi, 26 martie 2020, s-a stabilit transmiterea următoarelor precizări:

La art. 1 literele b) si c) din hotărâre, obiectul ”măsuri de protecție a minorilor – Legea nr.272/2004” se referă doar la măsura plasamentului în regim de urgență, așa cum este prevăzut de art. 68 din Legea nr.272/2004, stabilit de către instanță în condițiile art. 100 alin.(3) din aceeași lege”

La art.2 din hotărâre, în cazul cererilor având ca obiect contestația la executare, schimbări în executarea unor hotărâri ori înlăturarea sau modificarea pedepsei, pe durata stării de urgență se soluționează doar cauzele cu persoane private de libertate”, se arată în circuala Secției pentru judecători din CSM.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

După cum se poate vedea mai jos în extrasele din Hotărârea Colegiului CA Cluj nr.25 din 25 martie, precizările de mai sus erau deja aplicate în raza Curții de Apel Cluj

În privința contestației la executarea pedepsei, cei de la CA Cluj au plusat cu faptul de a fi o urgență. ”Am decis așa pentru că audierea se face prin videoconferință și sunt mulți deținuți care depun cereri, asfel că se aglomerează sistemul de videoconferință”, ne-a spus președintele CA Cluj, judecătoarea Denisa Băldean.

Aceasta ne-a explicat și de ce există câteva obiecte în plus în listele ce se judecă la tribunale și judecătorii din raza Curții. ”Noi înainte de a hotărâ prima dată în colegiul de conducere, imediat după decretarea stării de urgență, am consultat toate judecătoriile și tribunalele. Majoritatea judecătorilor au optat pentru o listă cu cauze urgente și ne-am organizat pentru desfășurarea lor. Apoi a emis CSM acea hotărâre din 24 martie, de îndrumare. Ne-am întrunit din nou colegiul de conducere și am decis să păstrăm obiectele alese anterior de majoritatea judecătorilor, pentru care s-au luat măsuri organizatorice și pentru a nu bulversa justițiabilii. Nu am vrut niciun moment să subminăm autoritatea CSM”, a menționat Denisa Băldean.

De precizat că hotărârea CSM are rol de îndrumare, iar Decretul președintelui prevede că lista cauzelor urgente se stabilește de colegiile de conducere ale curților de apel.

Art. 42 din Decret – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina