Ciprian Păun: ”Nu o să scăpați niciodată de obligațiile fiscale care sunt necontestate”

Avocatul Ciprian Păun, specializat în domeniul fiscal, a spulberat, la conferința ”Tendințe actuale în procedura insolvenței”, mitul că după 5 ani scapi de obligațiile fiscale. Nici legea insolvenței persoanei fizice nu o să-i scape pe datornicii la Stat de Fisc, în opinia avocatului Păun.

Procedura insolvenței persoanei fizice vs. Procedura fiscală comună. Opțiuni ale debitorului fiscal și perspectiva redresării financiare”, a fost titlul prezentării avocatului Ciprian Păun. Acesta a făcut o paralelă între procedura de executare silită fiscală și procedura insolvenței persoanei fizice. Deși legea 151/2015 privind insolvența persoanei fizice e adoptată anterior de Legea 207/2015 privind codul de procedură fiscală, acesta face nicio referire la ea. ”Nu găsiți nicio referire la insolvența persoanelor fizice în codul de procedură fiscală.”, a precizat Păun.

De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este prevăzută în procedura din legea 151/2015, care ar urma să intre în vigoare.  ”Lipsa ANAF-ului din această lege și din comisia de insolvență demonstrează că ANAF nici nu are interes în această procedură.”, a spus avocatul.

Ciprian Păun a arătat de ce oamenii nu scapă de obligațiile fiscale prin prescripție, decât dacă le contestă în instanță și câștigă. ”Întrebarea e Când scap de obligațiile fiscale? Ca să vedem dacă merită să accesez procedura respectivă. Am întâlnit multe discuții. Toată lumea trăiește cu speranța ușuratică că după 5 ani s-a terminat, mergând pe această prevedere de la art. 215 (Codul de procedură fiscală – n.red)

ART. 215 Începerea termenului de prescripţie (1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

Dar n-o să scăpați! Inclusiv dacă sunteți în procedura de executare silită și considerați că dacă în 5 ani după ce s-au stabilit obligațiile nu au reușit să execute nimic, sunteți eliberat de datorie este din nou o speranță ușuratică. Pentru că tot din doi în doi ani există o tipografie la Râmnicu Vâlcea care vă trimite somații. Astfel încât pe tot parcursul vieții veți primi somații și nu o să scăpați niciodată de obligațiile fiscale care sunt necontestate și care sunt un dat al sorții.

Pentru fiecare persoană fizică, există o licărire în suflet: această insolvență a persoanei fizice. Accesez procedura aia și mă eliberez de orice fel de datorie, să fie 5 ani, dar tot scap eu. Fals, nu o să scăpați! Părerea mea.

De ce? Să presupunem că vă faceți un plan de reeșalonare și acolo o să vină ca și creditori în primul rând ANAF, Electrica, alt prestator de servicii… și Fiscul se va gândi după aceea: Dar oare nu pot să invoc articolul 35 (din Legea 151/2015 privind procedura insolvenței persoanei fizice – n.red) care spune că pot să ridic suspendarea dacă eu ca și creditor nu sunt de acord sau îmi văd pusă în dificultate garantarea dreptului meu. Și atunci mă prevalez de 35 și atunci s-a terminat procedura. Și ANAF va face tot timpul chestia asta. Niciun inspector fiscal nu va lăsa ca dreptul de preferință pe care îl are ANAF să fie valorizat sau relativizat într-o procedură de insolvență, chiar și a persoanei fizice!”, a spus Păun.

Suspendare de drept Art. 34 – Legea 151/2015
(1) De la data aprobarii planului de rambursare se suspenda de drept toate masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra patrimoniului debitorului. Suspendarea opereaza, dupa caz: 
a) pana la ramanerea definitiva a sentintei prin care s-a solutionat cererea de eliberare de datorii; 
b) pana la inchiderea, din motive imputabile debitorului, a procedurii insolventei pe baza de plan de rambursare; 
c) pana la inchiderea procedurii insolventei prin lichidare de active, in cazul in care toti creditorii isi exprima acordul pentru intrarea in procedura insolventei prin lichidare de active, in conditiile art. 43 alin. (6). 
(2) Nu sunt supuse suspendarii de drept prevazute la alin. (1) masurile de executare silita indreptate impotriva codebitorilor si/sau tertilor garanti. 
(3) De la data ramanerii definitive a tabelului de creante si pana la ramanerea definitiva a sentintei prin care s-a solutionat cererea de eliberare de datorii este suspendata de drept, in privinta debitorului, curgerea dobanzilor, penalitatilor, majorarilor de intarziere, precum si a oricaror alte asemenea accesorii ale obligatiei de plata, cu exceptia creantelor care beneficiaza de cauze de preferinta ale caror dobanzi si alte accesorii se calculeaza conform actelor din care rezulta creanta, in limita valorii bunului grevat de cauza de preferinta. 
(4) De asemenea, se suspenda prescriptia dreptului creditorilor de a cere executarea silita a creantelor acestora impotriva debitorului. 
(5) In cazul neconfirmarii planului de rambursare a datoriilor, suspendarea curgerii dobanzilor, penalitatilor, majorarilor de intarziere, precum si a oricaror alte asemenea accesorii ale obligatiei de plata nu opereaza, iar prescriptia dreptului creditorilor de a cere executarea silita a creantelor acestora impotriva debitorului continua sa curga de la data ramanerii definitive a sentintei prin care s-a respins planul. 

Ridicarea suspendarii Art. 35
(1) Creditorul titular al unei creante ce beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita instantei competente, cu citarea debitorului, ridicarea suspendarii prevazute la art. 34 cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in afara procedurii de insolventa, a bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta, daca: 
a) valoarea obiectului garantiei este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantei garantate cu acel obiect; si 
b) nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila sau a lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii; si 
c) obiectul cauzei de preferinta nu prezinta importanta pentru indeplinerea planului de rambursare a datoriilor. 
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile in cazul in care obiectul garantiei este imobilul locuinta a familiei cu privire la care nu s-a prevazut in planul de rambursare ca urmeaza sa fie valorificat. 
(3) Valoarea bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta se va stabili printr-o evaluare efectuata de catre un evaluator, pe cheltuiala creditorului

Pe de altă parte, avocatul a precizat: ”Noi nu suntem pregătiți ca procedură fiscală pentru insolvența persoanei fizice, pentru că primul lucru care trebuia făcut era stabilirea unui moment zero pentru toți contribuabilii persoane fizice, adică o declarație fiscală a fiecăruia. Păi în momentul acesta, Fiscul, dacă nu aș fi exercitat activitatea liberă de avocat, nu ar fi avut decât niște baze de date cu privire la niște dobânzi pe care le-aș avea în cont, cu privire la plata unor transferuri de proprietate, chestiuni paleative. Fiscul nu are o bază de date cu Vasilica Ion din vârf de munte. ”

Ciprian Păun a mai ridicat o problemă interesantă legată de lichidarea bunurilor persoanei fizice: ”Ce se întâmplă cu bunurile pe care le-aș avea în patrimoniu: bijuterii, tablouri..? O să vină cineva să mi le evalueze și eu să fiu atât de copil încât să mi le las în casă? Păi umple portbagajul la mașină și du-le la un prieten! Înainte să vină lichidatorul. La o societate avem o balanță, avem un bilanț, avem un registru al mijloacelor fixe, avem elemente identificabile, dar la persoana fizică nu avem nimic. Avem niște fluxuri financiare prin intermediul sistemului bancar, avem extrase de CF, dar pe lângă acestea trebuie să existe mecanisme clare. ”

Comments

comentarii

Din dorința de a fi mai aproape de cele sfinte, un șofer a decis să-și parcheze bolidul chiar la intrarea în Biserica „Sfântul Mihail”.... Citește mai mult
O nouă tehnologie de inteligență artificială promite să transforme radical modul în care detectăm și tratăm bolile.... Citește mai mult

Lasă un răspuns