Mihai Seplecan (sursa foto stiridecluj.ro)

Mihai Seplecan a fost trimis în judecată pentru că a folosit o diplomă de licență falsificată

Fostul președinte de scurtă durată al Consiliului Județean, Mihai Seplecan, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru că a folosit o diplomă de licență falsificată pentru a ocupa diverse funcții. Procurorii au cerut, de asemenea, desființarea diplomei emise de Universitatea ”Spiru Haret” București.

Prin rechizitoriul emis de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 24.11.2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mihai Seplecan (nume anterior Mihai Szeplekan) pentru săvârșirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,  procurorii au clasat cauza întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Parchetul a cerut instanţei de judecată desfiinţarea înscrisului falsificat intitulat „Diplomă de licenţă”, având seria D nr. 0115367, aparent eliberată de către Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, emisă pe numele Szeplekan Ş. Mihai și restabilirea situaţiei anterioare în sensul anulării înscrisului intitulat „Diplomă de master” seria A nr. 0072582 emisă pe numele Szeplekan Ş. Mihai de către Universitatea Ecologică din Bucureşti ca urmare a folosirii unui înscris falsificat.

În cuprinsul rechizitoriul înaintat Judecătoriei Cluj-Napoca s-au reţinut că ”fapta inculpatului Seplecan Mihai, care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a folosit, în anul 2010, diploma de licenţă falsificată având seria D, nr. 0115367, aparent eliberată de către Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti sub nr. 216/09.12.2006 pe numele Szeplekan Ş. Mihai, înscris oficial ce atestă contrar realităţii că inculpatul este licenţiat în ştiinţe juridice, în vederea susţinerii examenului de disertaţie în cadrul programul master de studii „Ştiinţe penale şi criminalistică” al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, respectiv a folosit în perioada 2008 – 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale diploma falsă indicată mai sus, în vederea creării raporturilor de muncă cu instituţii publice şi cu societăţi comerciale, cu consecinţa încadrării sale în muncă (…) întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (10 acte materiale).”

Seplecan a folosit diploma pentru a ocupa următoarele funcții:

  • Director Dezvoltare în cadrul SC S.S.H. HIDROSERV S.A. – Sucursala Cluj  în perioada 26.07.2012 – 01.04.2013, post printre ale cărui cerinţe de eligibilitate se numără studiile superioare tehnice/juridice, specialitatea jurist – consultant juridic, vechime 4 ani;
  •  referent de specialitate în cadrul SC ELECTRICA FURNIZARE S.A. – Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord Cluj-Napoca în perioada 03.04.2013 – 10.10.2013, respectiv în funcţia de Director adjunct comercial perioada 11.10.2013 – 13.06.2014 în cadrul aceleiaşi societăţi cu capital de stat, posturi printre ale căror cerinţe de eligibilitate se numără studiile superioare;
  • consilier personal al Primarului com. Sânmartin din jud. Cluj în perioada 01.08.2008 – 31.07.2014, respectiv în perioada 01.04.2015 – 01.06.2015, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice;
  • consilier personal al Primarului com. Sînpaul din jud. Cluj, în perioada 08.06.2009 – 31.06.2012, post printre ale cărei cerinţe de eligibilitate se număra studiile superioare juridice sau administrative;
  • consilier personal cu normă parţială al Primarului com. Ţaga din jud. Cluj, în perioada 01.01.2009 –01.08.2012, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice;
  • consilier juridic al Primarului com. Beliş din jud. Cluj, în perioada 01.02.2009 – 31.05.2010, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice
  • jurisconsult în cadrul SC K&P CONSTRUCT SRL, în perioada 23.10.2008 – 08.06.2010.

Seplecan: ”M-am dus crezând că iau licența mai ușor, nu ilegal”

”În primul rând, rămân foarte surprins cum de în anumite ziare apar fragmente din rechizitoriu. Mie nu mi s-a adus la cunoștință că sunt trimis în judecată. Mi s-a spus că se trimite la camera preliminară. Nu mi s-a adus la cunoștință rechizitoriul.”, a declarat Mihai Seplecan pentru Clujust.ro

Acesta susține că dacă ar fi știut că diploma este falsă nu ar fi dat-o inclusiv la SRI să o verifice: ”Eu zic că nu e falsă. Un singur argument vă zic: Când am fost președintele Consiliului Județean, am avut dreptul al certificatul ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secretere de Stat – n.red). Ca să obții certificatul trebuie să scrii ce studii ai, seria de la diplome. Dacă știam că e falsă, nu dădeam seria la SRI și nu ceream certificatul ORNISS. Nu știam de ea dacă e falsă sau nu. Am obținut diploma de la facultate.  Eu știam că-s licențiat, de aia am depus-o, am fost la concurs și la Electrica cu ea. Nu pot să fiu cu diploma falsă în buzunar și să chem SRI, nu secția 7 de poliție, să-mi dea certificat ORNISS.

Vina mea e că m-am încrezut în oameni, că am ascultat de anumite persoane care m-au îndrumat să-mi iau licența mai ușor, nu ilegal. De 18 ani nu am nicio amendă, nu e stilul meu. Nicoară (senatorul Marius Nicoară -n.red) a tăinuit. Nu am știu cum s-a obținut diploma. M-am dus crezând că iau un examen mai ușor, nu ilegal.”, a spus Seplecan.

Acesta nu a dat declarație la parchet, urmând să dea în cadrul procesului de la Judecătoria Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns